Sport

Sportivii de la CSȘ Hunedoara, pe podium în concursuri de sală

Articolul precedent
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi oameni de afaceri hunedoreni, pentru dare de mită. Este vorba despre Adrian Gărdean, administrator de fapt al S.C. Termogaz Company S.A, și Miron – Dorel Gărdean, la data faptei, acționar majoritar și administrator al S.C. Termogaz Company S.A. Mihaela Tămaș – Răducu redactia@servuspress.ro Potrivit procurorilor anticorupție, prezentul dosar a fost disjuns din renumitul dosar „Gala Bute”, în care s-a efectuat urmărire penală cu privire la infracțiunile corelative de luare de mită. În rechizitoriul întocmit în prezentul dosar, procurorii au reținut că, în cursul anului 2010, inculpații Gărdean Adrian și Gărdean Miron Dorel au promis și transmis foloase materiale ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, Udrea Elena Gabriela, pentru a asigura finanțarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. cu mai multe unități administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România”. Aproape 700.000 de lei, mită Transmiterea foloaselor materiale s-a realizat în mod indirect, prin intermediul lui Lungu Ștefan, consilierul personal al ministrului, în baza unei înțelegeri încheiate în cursul anului 2010 de către Gărdean Adrian și Lungu Ștefan, la care a achiesat ulterior și Gărdean Miron Dorel. „Ca urmare acestei înțelegeri, la datele de 24 august 2010 și 20 decembrie 2010, cei doi inculpați au dispus transferul unor foloase în valoare totală de 695.367,06 lei, prin intermediul unor plăți, către o societate controlată de Lungu Ștefan, care a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company și furnizorii obișnuiți ai acesteia. Suma plătită cu titlul de foloase necuvenite reprezintă 10% din valoarea plăților efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului către unitățile administrativ teritoriale Cavnic și Borsec, în contul lucrărilor realizate de S.C. Termogaz Company S.A”, precizează procurorii DNA. Față de Lupulescu Miron s-a dispus clasarea pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara.

Copyright © 2017 by SERVUS PRESS. Toate drepturile sunt rezervate.
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

body-uri din bumbac cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat
pompe de caldura
beton amprentat
beton amprentat avocat ploiesti automatizari porti Bucuresti usi de garaj Calarasi gradinita sector 1
creare magazin online promovare site creare site web traduceri autorizate Iasi creare magazin online promovare Google Adwords dezvoltare aplicatii web promovare site web Campanii de link building Promovare Google creare portal imobiliar creare portal stiri cazare pensiune Sinaia
stiri botosani

Privacy Policy Settings

CLOSE
CLOSE
error: