Connect with us
Data: 28/03/2024
.

Actualitate

Ploile au provocat inundații în satul Valea Dâljii, la Rîu de Mori

Publicat

pe

Ploile abundente au provocat inundații, azi dimineață, în satul Valea Dâljii, din comuna Rîu de Mori. Mai multe drumuri au fost acoperite de apa care a intrat și în câteva gospodării. Reprezentanții autorităților locale și localnici și-au unit forțele și s-au mobilizat pentru a înlătura efectele inundațiilor. „Apa a fost mare, acoperind drumul. Este vorba despre un pârâu, care se numește Balta Valea Dâljii, și care s-a umflat în urma precipitațiilor. Apa a intrat și în câteva în curți și anexe gospodărești. S-a intervenit cu două buldoexcavatoare, în zonele unde a fost necesar”, a declarat Niculiță Mang, primarul comunei Rîu de Mori.

Potrivit edilului șef al localități, inundații au fost semnalate doar la Valea Dâljii, în celelalte sate aparținătoare ale comunei nefiind probleme de acest gen. După câteva ore, apele s-au retras.

Advertisement

Actualitate

Licitația pentru modernizarea DN 7 A Brezoi-Transalpina-Petroșani, anulată

Publicat

pe

Redactat de

CNAIR a anulat licitația de 100 de milioane de lei pentru modernizarea DN 7 A Brezoi-Transalpina-Petroșani, care leagă DN 7 Valea Oltului de DN 66 Defileul Jiului.

Singura ofertă, depusă de constructorul IMFALT din Turcia, a fost declarată neconformă și procedura va fi reluată la CNAIR, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Oferta IMFALT a fost depusă pe 26 februarie și a fost respinsă pe 20 martie.

Contractul vizează modernizarea în zona montană de la Vidra până la limita dintre județele Vâlcea și Hunedoara. Constructorul turc a lucrat la proiecte precum Autostrada Izmir-Aydin și Ankara-Nigde. Proiectul, cu o durată de 20 de luni, prevede execuția a șapte noi poduri peste Lotru sau afluenți ai Lotrului. Studiul geotehnic, realizat în 2020, prezintă starea de degradare a DN 7 A.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Percheziții la posesorii de arme. Au fost ridicate mai multe trofee

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au desfășurat activități procedurale într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor.

Activități procedurale desfășurate de polițiști, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor

„La data de 27 martie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară (pe raza municipiului Lupeni și a orașului Uricani) emise de Judecătoria Petroșani, în cadrul unui dosar penal ce privește săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, braconaj, uz de armă letală fără drept și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Cu ocazia celor două percheziții, la locuința unui bărbat din Lupeni, polițiștii au găsit două arme de vânătoare și muniția eferentă, toate deținute legal, în baza permisului de armă, precum și două articole pirotehnice, tip baterie de artificii, din categoria F2, deținute fără drept, un trofeu (craniu de lup) deținut fără drept și un căprior mascul, ținut în captivitate, fără drept”, transmite IPJ Hunedoara.

Advertisement

De asemenea, de la imobilul unui bărbat din Uricani polițiștii au ridicat mai multe trofee de vânat (cranii de cerb, de lup, busturi de căpriori și de capră neagră, blană de lup etc.) – toate fiind deținute fără drept.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj, uz de armă letală fără drept și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Foto: IPJ Hunedoara

Advertisement

 

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Petrila: Pași pentru finalizarea Muzeului Momârlanului

Publicat

pe

Redactat de

Lucrările la Muzeul Momârlanului din orașul Petrila sunt aproape finalizate. Pentru partea de construcție stadiul este de 99%. În acest moment  se efectuază lucrări la partea exterioară a muzeului și la iluminatul ornamental.

Vasile Jurca, primarul orașului Petrila, este optimist și spune că obiectivul de investiții poate fid at în folosință în apripierea lunii iunie.

”La Muzeul Momârlanului lucrările sunt realizate în proporție de 90-95%, cel puțin partea de construcție este finalizată în proporție de 99%. Acum se lucrează la amenajarea terenului, la panourile informative și la iluminatul ornamental. Undeva în luna iunie sau mai repede, obiectivul de investiții poate fi dat în folosință. în acest moment chiar dacă au rămas sume mai mici, noi am etapizat acel proiect iar în acest moment nici nu a fost finalizat ghidul de finanțare pentru acea parte de etapizare. În momentul în care va fi finanțat ghidul vom continua cu restul de execuție”, a declarat Vasile Jurca primarul orașului Petrila.

FOTO: FACEBOOK  DAN GAVRILĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate