Actualitate
Lecţii despre siguranţă şi măsuri de prim-ajutor pentru elevii de la două şcoli din judeţ
Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, alături de cei ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) şi voluntarii E.ON România, au intrat, vineri, în rolul de profesori pentru elevii a două şcoli din judeţ. Astfel, copiii de la Şcoala Gimnazială nr. 7 din Petroşani şi cei ai Şcolii Gimnaziale “I.D. Sîrbu” din oraşul Petrila au participat la o lecţie privind utilizarea corectă a energiei electrice şi gazelor naturale, a modului de prevenire a incendiilor, evenimentelor ce pot genera intoxicaţii cu monoxid de carbon sau electrocutări, precum şi măsurile de prim – ajutor specifice pe care aceştia trebuie să le aplice în cazul producerii unor astfel de situaţii.
Elevii, interesaţi de activitate
Acţiunea a făcut parte din campania de educare şi informare preventivă “R.I.S.C. Renunţă. Improvizaţiile Sunt Catastrofale“, iniţiată în toamna anului trecut. Elevii s-au arătat receptivi la măsurile de siguranţă şi cele de prim – ajutor şi au promis că vor valorifica în mediul familial cunoştinţele acumulate pe parcursul activităţii.
Cele două instituţii de învăţământ în cadrul cărora s-a derulat acţiunea vor fi răsplatite cu truse de prim – ajutor şi detectoare de fum.
Campania R.I.S.C. se derulează în judeţul Hunedoara începând cu luna noiembrie 2012 şi are ca şi obiectiv reducerea numărului de incendii la locuinţe ca urmare a improvizaţiilor la aparate şi mijloacele de încălzit pe gaz sau combustibili tradiţionali şi, implicit, diminuarea numărului victimelor din rândul copiilor.
Actualitate
Corvinul Hunedoara, în finala Cupei României la fotbal
Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara s-a calificat în această seară, în premieră, în finala Cupei României la fotbal.
Pe stadionul din localitate, Corvinul a întâlnit echipa FC Voluntari. Odată cu fluierul final, tabela arăta 3-1 iar Corvinul merge în marea finală.
Pentru echipa hunedoreană au marcat Manolache, în minutul 20, Neacșa, în minutul 61 și Marius Coman, în minutul 73.
FC Voluntari a reușit să marcheze un singur gol în minutul 33 prin Daniel Florea.
FOTO: FACEBOOK CĂLIN PETRU MARIAN
Actualitate
Toma Coconea va traversa, din nou, Pirineii în zbor
Cunoscutul și apreciatul parapantist hunedorean Toma Coconea se pregătește pentru o nouă aventură, la „X-Pyr 2024”, competiție extremă care se va desfășura, în iunie, în Munții Pirinei. Sportivul din Valea Jiului va concura alături de Marcus Clenci, prieten și atlet român stabilit în Austria, care i-a fost suporter secund la X-Alps 2023. „Șoimul din Carpați”, cum i se mai spune lui Toma Coconea, a început deja pregătirile pentru această nouă întrecere dură la care va participa.
Parapantistul hunedorean, cunoscut la nivel mondial, Toma Coconea se pregătește intens pentru prima competiție internațională din acest an – „X-Pyr 2024”. El a decis să traverseze, din nou, Pirineii în zbor, într-o nouă cursă nebună.
„Așa cum am anunțat zilele trecute, am început pregătirea pentru „X-Pyr 2024”, cursă care va începe în 23 iunie și în care îmi propun să travesersez Pirineii alături de Marcus Clenci, suporterul meu secund de la „X-Alps 2023”, prieten și atlet român stabilit în Austria. Mă concentrez intens pe antrenamentele fizice, dar vin și cu o veste pentru potențialii mei sponsori. Voi zbura cu o aripă nouă, pe care doar ce am primit-o. La acest moment, ea este neinscripționată. Dacă vă doriți să mă susțineți, iar logo-ul vostru să apară pe una dintre fețele aripii atât la “X-Pyr”, cât și după, pentru o mai lungă perioadă de timp, vă rog să mă contactați, fie într-un mesaj privat, fie pe Whatsapp, la numărul +40735998812. Vă mulțumesc!”, a transmis Toma Coconea.
Veteranul „Red Bull X- Alps”
Ediția din acest an a „X-Pyr” va avea loc în luna iunie. Toma Coconea a mai participat de două ori la această competiție de anvergură. În 2018, timp de aproape opt zile, a străbătut, în zbor cu parapanta, o distanță de 414 de kilometri, dintre cei 560 ai acestei dure întreceri, el remarcându-se printre cei aproximativ 40 de concurenți, foarte buni, din întreaga lume. De asemenea, el a mai luat parte și la ediția din 2014 a „X-Pyr”, atunci fiind medaliat cu bronz.
La fel ca și celebra întrecere din Alpi, „Red Bull X-Alps”, la care Toma Coconea este veteran, participând la toate edițiile, încă din 2003, și „X-Pyr” adună la start sportivi de pe întreaga planetă care se remarcă în întrecerile de gen internaționale.
Competiția de parapantă și cățărare „X-Pyr” din Pirinei este organizată o dată la doi ani și presupune traversarea Munților Pirinei, de la Atlantic la Mediterană, între Spania şi Franţa.
Actualitate
Crima de la Petroșani, elucidată. Un bărbat condamnat pentru omor, reținut
Crima de la Petroșani care a îngrozit întreaga comunitate a fost elucidată.
În urma investigațiilor efectuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în data de 17 aprilie 2024, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, conform prevederilor art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. e din Codul Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din același cod.
Potrivit cercetărilor efectuate, în data de 19 februarie 2024, între orele 21:53 și 23:12, în timp ce victima S.M. se afla în compania inculpatului C.C., acesta din urmă a comis omorul prin sugrumare, ascunzând ulterior cadavrul pe un teren viran din apropierea fostului poligon de tragere din municipiul Petroșani. Procurorii menționează că inculpatul C.C. fusese anterior condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni similare de omor calificat.
În continuare, în data de 16 aprilie 2024, la ora 20:10, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus reținerea inculpatului C.C. pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, în data de 17 aprilie 2024, aceiași procurori au solicitat Tribunalului Hunedoara arestarea preventivă a inculpatului C.C. pentru o perioadă de 30 de zile.
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara va furniza detalii suplimentare despre această situație pe măsură ce circumstanțele vor permite.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
S.P.Î.G.M. Deva – Acțiuni de întreținere și de înfrumusețare în tot orașul
-
Actualitatecu o zi in urma
Lansarea volumului „Avram Iancu – Caracterul european al Revoluției Române din 1848-1849” al distinsului istoric dr. Gheorghe Firczak
-
Devacu 2 zile in urma
Doi atleți de la CSM Deva, vicecampioni naționali!
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Județul Hunedoara, sub cod galben de vijelii
-
Sportcu 15 ore in urma
Fotbal. Corvinul, la un pas de finala Cupei României
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Căutările tânărului dispărut în lacul barajului de acumulare de la Sântămărie Orlea continuă. Detector bazat pe inteligență artificială, folosit în operațiune
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Zile de foc pentru pomperii hunedoreni
-
Devacu 2 zile in urma
În Liga 3. Deveanul Mario Bărăitaru, golul anului