Connect with us
Data: 28/03/2024
.

Actualitate - Eveniment

Fără probleme cu plata salariilor administrației din Beriu

Publicat

pe

Comuna Beriu, situată în imediata apropiere a municipiului Orăștie, este una dintre localitățile rurale hunedorene mari ca număr de locuitori, aici trăind peste 3.000 de oameni.

Și în comuna Beriu, aidoma multor administrații publice locale, nu doar din județul Hunedoara, ci din întreaga țară, au fost așteptate, cu mare interes, alocările bugetare aferente pentru acest an.

Terenuri gratuite pentru tineri

Pentru reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Beriu se poate spune că bugetul din acest an este unul rezonabil, chiar dacă este unul la limită. Adunând banii din toate părțile, de la Consiliul Județean de la ANAF, din veniturile proprii, din taxele și impozitele plătite de societățile comerciale care își desfășoară activitatea pe raza comunei Beriu și din alte surse prevăzute de lege, bugetul nostru, pe acest an, se cifrează la 4,5 milioane de lei. Nu este o sumă exorbitantă, mai ales că, în conformitate cu noile prevederi legale, am redus cheltuiele cu zece procente, dar cred că ne vom descurca, chiar și la limită. Pot să spun că fondul de salarii în administrație este asigurat, dar și că avem singura școală de comună din județul Hunedoara care are asigurat bugetul pentru fiecare elev în parte. De asemenea, și personalul din primărie este unul la limită, și, dacă nu vor fi tăieri bugetare, ne vom descura, așa cum am mai spus, la limită. De asemenea, intenționăm continuarea acțiunii de acordare de terenuri, cu titlu gratuit, pentru tinerii cu vârsta de până la 35 de ani. În prezent nu mai sunt terenuri disponibile, dar sunt cazuri în care nu s-a respectat principala prevedre contractuală, aceea de a ridica o construcție într-o perioadă de un an. În această situație, cei în cauză vor pierde respectivele terenuri, care vor fi atribuite următorilor de pe lista de așteptare”, a declarat Emil Moise Bîc, primarul comunei hunedorene Beriu.

Advertisement
Advertisement

Actualitate - Eveniment

Maestrul Tudor Gheorghe a concertat la Hunedoara. Aplauze furtunoase, la finalul spectacolului

Publicat

pe

Redactat de

Maestrul Tudor Gheorghe a concertat, aseară, la Hunedoara, la Centrul Cultural „Corviniana” din municipiu.

Maestrul Tudor Gheorghe, alături de Corul și Orchestra „Concertino”, a prezentat „Altfel, Romanța”, pe scena Centrului Cultural „Corviniana” din Hunedoara, spectacol ce s-a desfășurat în fața unei săli pline.

Maestrul Tudor Gheorghe (…) împreună cu orchestra „Concertino” ne-a oferit două ore memorabile. Îi mulţumim! A promis că se mai întoarce. Abia aşteptăm!”, a scris, pe rețeaua de socializare, Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, prezent la spectacol.

Advertisement

Publicul a apreciat formidabila prestație a marelui artist și a Corului și Orchestrei „Concertino”.

Spectacolul s-a încheiat în aplauze furtunoase.

Sursa foto: Primăria Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate - Eveniment

Antrenamentele la sală: cum le structurezi corect

Publicat

pe

Redactat de

Ca să te bucuri de cele mai bune rezultate în sala de fitness, ai nevoie de antrenamente corect structurate. Pentru a face acest lucru, contează foarte mult să îţi evaluezi nivelul, dar şi să foloseşti o agendă sau telefonul pentru a-ţi nota cum decurge fiecare antrenament. Stabileşte de la început de câte ori te vei antrena, dar şi cât timp poţi dedica fiecărei sesiuni de sport.

Citeşte mai jos cum poţi structura corect şi pas cu pas antrenamentele de fitness:

Evaluează-ţi nivelul

Ca să îţi pregăteşti corect un plan de antrenament de fitness este absolut necesar să îţi evaluezi nivelul. Ai mai făcut sport? Cât de des? Ce tip de sport şi cât de des ai luat pauze? La astfel de întrebări trebuie să îţi răspunzi pentru a descoperi ce fel de antrenamente ţi s-ar potrivi.

Advertisement

Dacă ai nevoie de ajutor, există siteuri online ce oferă evaluări gratuite sau poţi chiar să ceri sfatul unui antrenor din sală.

Setează obiectivele

Pentru ce te antrenezi? Vrei să alergi la maraton, să slăbeşti, să pui masă musculară, să ai mai multă anduranţă sau să îţi îmbunătăţeşti stilul de viaţă? Ca să ai un plan de antrenament bine pus la punct este bine să setezi obiective realiste. Bineînţeles, în timp, obiectivele se pot schimba, mai ales când începi să bifezi mai multe reuşite.

Obiectivele trebuie adaptate în funcţie de condiţia ta fizică. Spre exemplu, dacă nu ai mai făcut sport de ceva vreme sau niciodată, nu vei putea alerga la un maraton în 4-6 săptămâni. Mai degrabă, îţi poţi seta obiectivul de a alerga 500 de metri sau 1km fără întreruperi în primele două luni.

Advertisement

Începe cu câteva exerciţii

Este bine să începi planul de antrenament cu câteva exerciţii, ca să observi ce ţi se potriveşte şi să poţi face schimbări pe parcurs. Nu te grăbi să îţi creezi un plan de antrenament încărcat sau foarte dificil. Mai degrabă, porneşte cu 3-5 exerciţii în fiecare zi de antrenament, iar ulterior poţi face modificări în funcţie de cum merg lucrurile în sală.

Nu te axa doar pe exerciţii, ci şi pe zile de repaus, sesiuni de stretching sau poate chiar clase de Yoga ori Pilates.

Dacă nu ai idei de exerciţii, foloseşte internetul pentru inspiraţie. Poţi folosi YouTube pe televizor sau telefon ca să urmăreşti o mulţime de antrenamente. Dacă optezi pentru televizor, poţi chiar să încerci exerciţiile acasă înainte, urmărind paşii exemplificaţi în clipuri.

Advertisement

Vorbeşte cu un antrenor

În cazul în care nu ştii de unde să porneşti, este întotdeauna o idee bună să discuţi cu un antrenor de fitness. Acesta îţi poate oferi sfaturi personalizare, în funcţie de condiţia ta fizică şi de obiectivele pe care la ai în plan. Dacă nu îţi doreşti să te antrenezi zi de zi cu un antrenor, nu îţi face griji. O mulţime de specialişti oferă sesiuni de consultanţă, fără să fie necesar să achiziţionezi sesiuni de antrenament lunare sau săptămânale.

Descoperă ce antrenamente ţi se potrivesc

Planul de antrenament trebuie neapărat să fie pe placul tău ca să reuşeşti să îl incluzi în rutina ta. În ziua de azi, ai o mulţime de variante din care să alegi, de la antrenamente de forţă, la Yoga, Pilates, Barre sau box. În cazul în care nu te simţi hotărât/ă, încearcă mai multe tipuri de antrenamente, până când găseşti varianta care funcţionează pentru tine. Poţi folosi televizorul sau telefonul ca să descoperi mai multe de tipuri de mişcare, cu ajutorul aplicațiilor dedicate sportului.

Mai mult, dacă vrei să testezi anumite antrenamente acasă, precum Yoga sau antrenamentele cu greutatea corpului, poţi să foloseşti televizorul. Ai nevoie de o aplicaţie precum YouTube pentru a găsi clase şi exerciţii de toate felurile, oferite de antrenori şi studiouri din întreaga lume.

Advertisement

Structura corectă a antrenamentelor la sală reprezintă unul dintre primii paşi către rezultate excelente. Decide ce tip de mişcare ţi se potriveşte, setează-ţi obiective realiste şi cere sfatul unui antrenor atunci când simţi nevoia.

Citeste mai mult ...

Actualitate - Eveniment

Antrenament demonstrativ de Taekwon-do ITF, în Parcul “Cetate” din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Un antrenament demonstrativ de taekwon-do va avea loc sâmbătă, 30 martie, în Parcul „Cetate” din Deva. Iubitorii acestui sport sunt aşteptaţi între orele 11:00 – 12:00, să îi vadă pe sportivii de la Clubul Știința Lupii Deva Taekwon-Do ITF.

“Luptătorii de arte maţiale sunt antrenaţi de Mihai Bumbu. Printre sportivii acestui club se află şi campioni naționali și internaționali, medaliaţi la diferite competiţii de gen. Cei care vor asista la demonstraţii vor putea vedea tehnici folosite în această artă marţială coreeană, caracterizată în special prin lovituri înalte cu piciorul şi cu pumnul”, arată reprezentanții Primăriei Deva.

Ca și alte arte marțiale, Taekwon-do ITF promovează valori precum respectul, disciplina, auto-controlul și integritatea, ajutând practicanții să-și dezvolte nu doar abilitățile fizice, ci și caracterul moral.

Evenimentul sportiv din Parcul “Cetate din Deva este organizat de Primăria Municipiului Deva și Știința Lupii Deva Taekwon-Do ITF, iar participarea este liberă.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate