Stau cu mâna întinsă în loc să muncească Asistaţii social din Petroşani au făcut coadă la pomana de la stat – Săracii au primit ieri mâncare pentru două săptămâni şi au dat năvală la cantina socială.- Zeci de oameni numai buni de pus la muncă şi o gloată de copii sărăcăcios îmbrăcaţi au luat ieri cu asalt cantina socială din Petroşani. Diana Mitrache redactia@servuspress.ro Motivul: au primit mâncare pentru două săptămâni, timp în care angajata de la Asistenţă Socială va fi în concediu. „N-avem unde munci şi avem mulţi copii” Coada la cantina socială a fost un eveniment inedit, iar oamenii s-au plâns că nu au ce mânca şi că de aceea sunt acolo. Erau totuşi bărbaţi şi femei care sunt în putere şi care ar putea să muncească, însă, preferă să stea cu mâna întinsă şi să aştepte pomană. Cei de pe margine au dat, însă, verdictul: „Crezi că vor şti să gătească? Vor avea o zi, două, mâncare şi să îi vezi mai apoi!”, a spus un privitor de pe margine. Cei mai mulţi locuiesc în blocul de lângă cantină şi cât e ziua de lungă aşteaptă ora mesei. Acum, că angajata primăriei va fi în concediu, ei au primit cantităţi importante de carne de porc, pui, mezeluri, costiţă, slănină, margarină şi brânză. O adevărată pomană, pentru simplul motiv că sunt asistaţi social. „Unde să muncim, că nu avem unde şi avem mulţi copii. Noi aşa trăim aici şi o să ne ajungă mâncarea astea până vom primi hrana caldă”, a spus una dintre femei, care venise cu toţi copiii la coadă, după alimente. Casetă spart: Oamenii au primit, printre altele, carne de porc, pui, mezeluri şi brânză Bulină: Cu copiii după ei, oamenii au stat ore în şir în faţa cantinei din Petroşani Explicaţică până acum primeau mâncare caldă, ieri săracii au plecat acasă cu carne crudă de porc sau pui

Asistaţii social din Petroşani au făcut coadă la pomana de la stat Săracii au primit ieri mâncare pentru două săptămâni şi au dat năvală la cantina socială Zeci de oameni numai buni de pus la muncă şi…

Cristi Borcea nu se întoarce la Dinamo

Nu revine în „Groapă” Fostul preşedinte executiv al grupării din Ştefan cel Mare a dezminţit zvonurile privind o reimplicare la echipă  Fostul preşedinte al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, Cristi…

Ionuţ Radu: „Nu sunt blatist!”

 Învinuit de patroana Alina State după meciul de la Pâncota, atacantul hunedorean spune că nu a fost nimic „necurat” în jocul său Ratarea unui obiectiv aduce pe lângă amărăciune şi tristeţe şi acuze î…

Copyright © 2017 by SERVUS PRESS. Toate drepturile sunt rezervate.
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

Lorenzo Carter Womens Jersey 
cazare in bran editura gunivas tractari auto nadlac hidroizolatii tulcea hidroizolatii cauciuc lichid mobilier scolar realizare site web case din lemn premium wordpress themes Béton Imprimé Montpellier Laminina Beton amprentat Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasigradinita sector 1
creare magazin online promovare site creare site web traduceri autorizate Iasi creare magazin online transport persoane romania germania dezvoltare aplicatii web beton amprentat
inchiriere cabina foto
beton amprentat
usi de garaj Calarasi | hormigon impreso madrid beton amprentat
pahar carton
consultatie oftalmologie sector 4
promovare site web Campanii de link building Promovare Google creare portal imobiliar creare portal stiri cazare eforie nord web design Abu Dhabi avocat suceava