Connect with us
Data: 17/05/2024
.

Actualitate

Deși e final de an, la Totești, se lucrează de zor la o serie de proiecte

Publicat

pe

O serie de proiecte de anvergură derulează, chiar și în această perioadă, administrația locală din comuna Totești. Un proiect de anvergură este cel de introducere a gazului metan în întreaga comună, pentru care se lucrează la documentația de atribuire. De asemenea, căminul cultural din centrul comunei este în plin proces de reabilitare, se asfalteză drumuri și se construiește, din temelii, o grădiniță cu program prelungit. Și, pentru că se apropie cu pași repezi Crăciunul, copiii din comună au pregătit un program special, de colinde.

Administrația publică locală din comuna Totești a reușit, în acest an, să deruleze o serie de proiecte de modernizare a așezării în care conviețuiesc aproape 2.000 de oameni. Astfel că, așa cum au preconizat, pe parcusul acestui an, edilii din frumoasa așezare din Țara Hațegului au adus apropae de final aproape toate proiectele inițiate. De asemenea, o serie de alte proiecte finanțate cu bani europeni sunt în derulare. „Unul dintre proiectele pe care le avem în derulare este cel finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) privind modernizarea infrastructurii rutiere în comuna Totești. Acesta este în faza de execuție, fiind finalizată lucrarea în proporție de 80 la sută. Mai mult, un alt proiect privind reabilitarea drumurilor rutiere în comuna Totești, pe măsura 7.2. Practic, prin cele două poiecte vom reuși să asfaltăm toate drumurile din comună și ne bucurăm că și vremea a ținut cu noi și am reușit să avansăm cu lucrările. Un alt proiect în derulare, finanțat din fonduri europene, este cel ce prevede reabilitarea Căminului Cultural din Totești, pe măsura 7.6. Lucrările la acest proiect sunt executate în proporție de 40 la sută și este prevăzută și o recompartimentare interioară. Și proiectul privind extinderea sistemului de canalizare în comună, finanțat prin PNDL, este finalizat, recepția finală fiind făcută. Mai mult, la Cârnești se construiește o capelă, fiind deja turnată fundația clădirii”, a declarat primarul comunei Totești, Tiberiu Pasconi.

Se lucrează de zor la proiectul de gaz

Acesta a mai spus că, pentru a veni în completarea listei de utilități care să asigure un maximum de confort cetățenilor din fiecare sat aparținător, s-a luat în calcul și introducerea rețelei de gaz metan, prin Ordonanța nr. 114 (1.170.000 de lei), mai ales că magistrala traversează teritoriul comunei. „Am semnat contractul de finanțare și lucrăm la documentația de atribuire a execuției lucrării, ținând cont că avem autorizație de construire luată, și urmează ca, în câteva zile, să încarcăm pe SICAP execuția lucrărilor”, a mai menționat edilul șef al comunei.

Serbarea pomului de iarnă

Advertisement

La Căminul Cultural din Păclișa, Moș Crăciun este așteptat cu nerăbdare de către cei mai mici dintre locuitorii comunei, care s-au pregătit temeinic pentru a-l răsplăti cu cântece, colinde și poezii pe bătrânel, pentru darurile pe care urmează să le aducă. „Acum, pe final de an, glasurile celor mai mici dintre locuitorii comunei vor fi cele mai ascultate. Copiii de la toate școlile din comună au pregătit serbarea de final de an care va avea loc, la Căminul cultural din Păclișa, dat fiind faptul că cel din Totești e în reabilitare. Pentru ei am pregătit daruri, pe care Moșul le va împărți. Sper ca anul care vine să fie unul rodnic și să reușim să ducem la capăt toate proiectele pe care le-am demarat, dar și să inițiem altele care să asigure locuitorilor un grad câ mai ridicat de confort”, a conchis Pasconi.

Advertisement

Actualitate

Angajații APM Hunedoara continuă protestul. Activitatea cu publicul – suspendată timp de două ore, zilnic

Publicat

pe

Redactat de

Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Hunedoara continuă protestul declanșat joi, 16 mai, pe fondul nemulțumirilor salariale. Programul cu publicul va fi suspendat timp de două ore zilnic, informează reprezentanții instituției.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara anunţă continuarea protestelor până la soluţionarea revendicărilor. Ca urmare, pe perioada protestelor, zilnic, între orele 10:00 -12:00, activitatea de relaţii cu publicul va fi suspendată”, se arată într-un comunicat al APM Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

UPET prezentă la Târgul de Oferte Educaționale Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanți ai Universității din Petroșani au fost prezenți la Târgul de Oferte Educaționale Simeria.

Toți cei interesați au putut să primească informații despre programele de studii pe care instituția de învățământ superior de la Petroșani le promovează.

”Ne bucurăm să împărtășim cu voi câteva momente de la Târgul de Oferte Educaționale Simeria, desfășurat la Centrul de Afaceri Simeria. Oferta academică a Universității din Petroșani a fost promovată cu succes la acest târg. Educația devine puntea către reușită și realizare personală. Să continuăm să explorăm și să ne dezvoltăm împreună, pentru că fiecare pas contează în drumul nostru către excelență și împlinire!”, informează reprezentanții Universității din Petroșani.

Universitatea din Petroșani se pregătește deja pentru ai primi pe viitorii studenți printr-un amplu proiect de promovare.

FOTO: FACEBOOK UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI

Citeste mai mult ...

Actualitate

Regulile de circulație salvează vieți

Publicat

pe

Redactat de

Pentru a evita implicațiile în accidente de circulație, autoritățile recomandă conducătorilor auto să respecte cu strictețe regulile de circulație, să ajusteze constant viteza în funcție de condițiile de pe drum și să fie la curent cu informațiile despre vreme și starea tronsoanelor de drum pe care le vor traversa.

Este esențial să conduceți cu atenție, să păstrați o distanță de siguranță între vehicule, să adaptați mereu viteza la condițiile de trafic și vreme și să evitați manevrele periculoase. În situații de trafic intens, condițiile meteo nefavorabile pot duce la blocarea temporară a drumurilor.

”Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, polițiștii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să se informeze cu privire la condițiile meteo și la tronsoanele de drum pe care le vor parcurge. Conduceți cu prudență, măriți distanța de siguranță în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante. În condițiile unui trafic aglomerat, condițiile meteo nefavorabile pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile! Nu vă angajați în depășirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate și efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare. Nu consumați alcool și nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiți! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceți, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free. Pietonii sunt rugați să își ia toate măsuri de precauție pentru a fi siguri că sunt observați în trafic de către șoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către șoferi”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate