Connect with us
Data: 29/03/2024
.

ULTIMA ORA

Cod galben de furtuni extins în mai multe județe, între care și Hunedoara

Publicat

pe

Meteorologii au actualizat, luni, atenţionarea Cod galben de furtuni, extinzând numărul judeţelor avertizate la 33 de judeţe şi incluzând şi Municipiul Bucureşti.

Atenţionarea este valabilă până marţi dimineaţa.

De asemenea, pe parcursul zilei de luni, între orele 12:00 – 23:00, va fi Cod galben de vreme instabilă în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi în sud-vestul Moldovei, unde vor exista perioade în care se vor semnala intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice şi averse. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi punctiform 40 l/mp.

Advertisement

Conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul 20 mai, ora 12:00 – 21 mai, ora 6:00, va fi Cod galben de vremea rea în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în cea mai mare parte a zonei montane. În acest zone, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 60 l/mp.


Judeţele vizate de noua atenţionare sunt Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Cluj, Iaşi, Mureş, Harghita, Neamţ, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Olt, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Municipiul Bucureşti.

Totodată, în perioada 20 mai, ora 11:00 – 21 mai, ora 22:00, va fi în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică în majoritatea teritoriului. Astfel, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade în care se semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informările şi atenţionările emise luni.

Advertisement

Sursa: www.agerpres.ro

Advertisement

Actualitate

Bărbat găsit decedat într-o baltă de pescuit, la Romos

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat a fost găsit fără suflare într-o baltă de pescuit din localitatea Romos, de lângă Orăștie. Descoperirea a fost făcută în această dimineață. 

În această dimineață, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o baltă de pescuit din localitatea Romos, a fost găsit un bărbat decedat (în vârstă de aproximativ 75 -80 de ani. Asupra acestuia nu au fost găsite actele de identitate. Din primele verificări, nu există suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni, cauza decesului urmând a fi stabilită de către medicii legiști, după efectuarea necropsiei”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

UPDATE:  În urma activităților desfășurate bărbatul înecat a fost identificat (87 ani, din sat Romos).

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Tentativă de omor într-un sat din comuna Dobra. Un bărbat și-a înjunghiat fiul

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce și-a înjunghiat fiul cu un cuțit, în urma unui conflict iscat în locuința din satul Stâncești, comuna Dobra. Procurorii spun că viața fiului a fost pusă în pericol.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, fapta a avut loc duminică dimineață, bărbatul fiind cercetat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor coroborată cu infracţiunea de violenţă în familie.

“Din cercetările efectuate în cauză rezultă că, la data de 10.03.2024, în jurul orei 07:50, în locuinţa proprietate personală, situată în satul Stânceşti de pe raza comunei Dobra, inculpatul C.N. a înjunghiat cu cuţitul în partea stângă superioară a abdomenului pe persoana vătămată C.N.D. – fiul său, provocându-i o plagă înjunghiată epigastru şi leziune de arteră mamară internă I.R.A., care i-au pus persoanei vătămate viaţa în primejdie şi necesită pentru vindecare 25 – 30 de zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au solicitat Tribunalului Hunedoara arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, cerere care a fost admisă.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Zona de munte a județului Hunedoara, sub Cod portocaliu de vânt puternic

Publicat

pe

Redactat de

Zona de munte a județului Hunedoara, la altitudine de peste 1800 de metri, se află, astăzi, începând cu ora 16:30, până la ora 22:00, sub avertizare meteorologică Cod portocaliu, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Se vor semnala intensificări ale vântului care pot depăși, la rafală, 120 -130 km/h.

Recomandări

Advertisement

Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.

Evitați să porniți la drum pe timp de vânt puternic, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate din cauza căderilor de copaci sau din alte cauze.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate