Connect with us
Data: 18/05/2024
.

Actualitate

Centrul Social „After School”, inaugurat la Brad, pentru ajutorarea unor elevi

Publicat

pe

Gestul impresionant pe care o familie l-a făcut, donându-și o casă, în care s-a construit un Centrul Social „After School” în Brad, a adus zâmbete pe chipurile mai multor copii. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a fost prezent la inaugurarea Centrului Social „Cristian” din municipiul Brad, săvârșind o slujbă de sfințire împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Centrul Social „Cristian” a fost amenajat în casa donată de către familia Olimpiu și Doina Jula, clădirea fiind renovată, amenajată și dotată cu toate cele necesare prin purtarea de grijă a preoților parohiei Brad I, cu sprijinul și donațiile credincioșilor.

În cadrul Centrului Social au loc activități de tip „after school”, unde elevii primesc o masă caldă pe zi, își pregătesc temele și iau parte la diferite activități, îndrumați de cadre didactice. De asemenea, există o sală de recuperare medicală, dotată cu aparatură specifică, unde activitatea are loc sub supravegherea unor cadre medicale. Atât cadrele didactice, cât și cele medicale, își desfășoară activitatea în regim de voluntariat.

„Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a răsplătit familia Jula prin acordarea diplomei și medaliei aniversare la zece ani de la întemeierea Episcopiei Devei și Hunedoarei, iar preoții Alexandru Letea și Ioan Jorza au primit gramate de mulțumire”, au transmis reprezentanții Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Advertisement

Actualitate

Noaptea Muzeelor, tur în Valea Jiului. Câte muzee vor fi deschise

Publicat

pe

Redactat de

Valea Jiului va fi gazda unui eveniment de anvergură internațională: „Noaptea Muzeelor”.

Cu un trecut minier bogat, Valea Jiului își deschide porțile către vizitatori prin intermediul a șase obiective muzeale importante. Printre acestea, Muzeul Mineritului din Petroșani se remarcă prin prezentarea istoriei mineritului într-un mod inedit, atrăgând un număr tot mai mare de vizitatori. De asemenea, la mansarda aceleiași clădiri, Muzeul Muntelui expune, în diverse secțiuni, exponate legate de activitățile montane.

Tot în Petroșani, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, publicul poate vizita Muzeul Momârlanului, Muzeul Instalatorului și Muzeul Mamei din Petrila, toate realizate cu umor și creativitate de artistul Ion Barbu. Pe platforma fostei exploatări miniere din Petrila, Muzeul Salvatorului Minier își deschide porțile, dedicat celor care au salvat vieți în subteran sau au pierit în evenimente tragice. De asemenea, Casa Memorială Ion D. Sîrbu valorifică moștenirea culturală a renumitului scriitor.

Un alt punct de atracție este expoziția organizată de Asociația Casa de Ajutor Reciproc CFR, care prezintă bancnote românești și internaționale, ceasuri, trenulețe și echipamente, oferind o experiență interactivă pentru toți vizitatorii.

La nivel județean, evenimentele culturale se extind și la Castelul Corvinilor din Hunedoara, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăștie și Muzeul de Istorie Locală și Etnografie din Brad, asigurând o diversitate de activități culturale pentru toate gusturile.

ADTI Valea Jiului încurajează participarea activă la aceste manifestări, subliniind rolul crucial al unei vieți culturale dinamice în îmbunătățirea calității vieții și promovarea potențialului și istoriei regiunii. „Noaptea Muzeelor” reprezintă o oportunitate de a redescoperi și valorifica patrimoniul cultural local, contribuind la conștientizarea impactului fostei industrii miniere asupra comunității.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Un tânăr beat a intrat într-un stâlp de iluminat public

Publicat

pe

Redactat de

La data de 18 mai 2024, ora 05.30 Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de un bărbat despre faptul că în municipiul Petroșani, pe strada Avram Iancu a avut loc un eveniment rutier.

Echipajul deplasat la fața locului l-a identificat un bărbat de 27 ani, care emana halenă alcoolică, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind testat cu aparatul drugtest , rezultatul a fost negativ.
În fapt bărbatul de 27 ani, în intenția de a se deplasa către domiciliu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat stradal amplasat pe strada Avram Iancu din Petroșani.

În urma evenimentului rutier stâlpul de iluminat stradal a căzut pe partea carosabilă, iar bărbatul de 27 ani a fost transportat la spitalul din Petroșani în vederea recoltării probelor biologice. În cauză s-a dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunile de conducere unui vehicul sub influența alcoolului, transmite IPJ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Discuții strategice pentru viitorul Complexului Energetic Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

Prefectul Județului Hunedoara, Florina Doris Visirin s-a aflat, în Valea Jiului, la Petroșani, unde a purtat discuții cu oficialii Complexului Energetic Valea Jiului.

La sediul Complexului Energetic Valea Jiului au avut loc discuții esențiale privind buna desfășurare a activității în cadrul societății energetice, menite să identifice soluții la provocările actuale ale noii societăți. Întâlnirea a reunit pe prefectul județului, Florina Doris Visirin, membrii Consiliului de Administrație al CEVJ S.A., conducerea societății, directorii sucursalelor, și reprezentanții Sindicatului Muntele.

Prefectul județului Hunedoara,  Florina Doris Visirin, a subliniat angajamentul constant față de condițiile de muncă ale minerilor, nivelul de salarizare și buna funcționare a mediului de lucru. Aceasta a asigurat partenerii de dialog că Instituția Prefectului va depune toate eforturile necesare pentru ca noul capitol din industria minieră din Valea Jiului, inițiat de Ministrul Energiei, Sebastian Ioan-Burduja, împreună cu factorii locali implicați, să se desfășoare într-un climat de stabilitate și predictibilitate.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate măsuri specifice pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și soluții pentru provocările economice și sociale cu care se confruntă minerii din Valea Jiului. De asemenea, s-a subliniat importanța colaborării între autoritățile locale și conducerea CEVJ pentru a asigura continuitatea și viabilitatea activităților miniere din regiune.

Reprezentanții Sindicatului Muntele au prezentat, la rândul lor, punctele de vedere ale minerilor și au subliniat necesitatea unor măsuri rapide și eficiente pentru a răspunde nevoilor urgente ale acestora.

Întâlnirea s-a încheiat cu angajamentul comun de a continua dialogul și cooperarea pentru a asigura un viitor sustenabil și stabil pentru Complexul Energetic Valea Jiului și comunitatea locală.

Advertisement

FOTO: Instituția Prefectului – Județul Hunedoara

Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 23240001

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate