Un bărbat, care a urcat la volanul autoturismului deși consumase băuturi alcoolice și avea permisul de conducere anulat, a scăpat cu viață ca prin minune după ce „a intrat” cu mașina într-un stâlp de curent electric. Cazul nu a fost singular. Oamenii legii au mai depistat, în aceeași noapte, un individ beat și fără permis. În total, la sfârșitul săptămânii trecute, în județ, oamenii legii au prins în trafic șapte conducători auto turmentați, între care unii care nu aveau permis de conducere.
Unul dintre șoferii iresponsabili a fost depistat de oamenii legii abia după ce a fost implicat într-un evenimnet rutier. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, circula prin satul Pricaz, când a pierdut controlul mașinii și a lovit un stâlp de electricitate. Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 5:30, când Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată cu privire la faptul că, o persoană a lovit cu autoturismul un stâlp de electricitate, iar conducătorul auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier, fără victime, precum şi pe conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 33 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,84 mg/l, alcool în aerul expirat. În urma verificărilor în baza de date, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul avea permisul de conducere anulat. Și la Cinciș, polițiștii s-au confruntat cu un caz relativ similar. În jurul orei 00:30, poliţiştii au depistat, pe DJ 687 D, în zona Cinciş, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Boșorod, care conducea o autoutilitară deși nu avea permis de conducere. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,89 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
La volan, cu o alcoolemie „de invidiat”
Și la Petrila, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe strada Parcului, un autoturismul condus de un petroşenean de 37 de ani, cu privire la care au stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În momentul în care l-au testat pe bărbat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. La Brad, oamenii legii au oprit în trafic un bărbat de 52 de ani, din comuna Luncoiu de Jos, care conducea un autoturism pe raza municipiului deşi se afla sub influența băuturilor alcoolice. Aceasta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Tot cu o alcoolemie „de invidiat” a fost depistat un bărbat de 37 de ani, din comuna Sîntămăria Orlea, care conducea un autoturism pe DN 66, pe raza localității. Polițiștii au stabilit că avea o alcoolemie de 1,07 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Între aceste cazuri depistate de polițiștii rutieri se numără și o tânără, în vârstă de 27 de ani, din comuna Tomești, care a fost oprită de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Brad în timp ce conducea un autoturism pe DC 763 A, în localitatea Șteia, deși nu avea permis de conducere. Și la Mintia, oamenii legii au depistat un bărbat de 37 de ani, din comuna Vețel, care conducea un autoturism deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, în urma cerificărilor în baza de date, poliţiştii au constatat faptul că acesta avea pemisul de conducere suspendat de o lună.