Connect with us
Data: 19/05/2024
.

Actualitate

Angajata unei fabrici de cablaje, din Orăștie, arestată după ce și-a înjunghiat șeful

Publicat

pe

O femeie în vârstă de 49 de ani, din Orăștie, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Aceasta și-a lovit șeful cu un cuțit în abdomen, după ce ar fi aflat că a fost concediată. Victima a fost operată de urgență la spitalul din Deva, starea de sănătate a acesteia fiind stabilă.

Întreaga poveste s-a derulat, săptămâna trecută, joi, chiar în incinta fabricii în care care lucra Gabriela Buteş, o femeia de 49 de ani. Orăștianca ar fi fost, se pare, chemată de către administratorul firmei, în birou, pentru a-i aduce la cunoștință faptul că va fi concediată. După aflarea veștii, femeia și-a revărsat furia pe șeful secție la care ea lucra, un bărbat în vârstă de 38 de ani. „În această după-masă (joi – n.r.), la ora 15:21, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată cu privire la faptul că o angajată a unei societăți economice, în vârstă de 49 de ani, în timp ce își desfășura activitatea la locul de muncă, pe fondul unor neînțelegeri cu privire la neîndeplinirea de către aceasta a unor sarcini de serviciu, l-a înjunghiat cu un cuțit pe șeful de secție a aceleiași societăți economice, un bărbat în vârstă de 38 de ani. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a declarat reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Carla Strujan.

Victima în spital, agresoarea după gratii

La scurt timp după producerea agresiunii, la societatea de cablaje au ajuns echipajele de prim ajutor, dar și anchetatorii. „Victima este internată în spital, iar încadrarea faptei se va face în momentul în care medicul legist va pune un diagnostic. Din datele pe care le deținem, este vorba de o plagă înjunghiată în zona hemitoracelui anterior stâng”, a mai precizat reprezentantul IPJ Hunedoara. În urma agresiunii, bărbatul de 38 de ani a fost operat de medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Acesta se află acum sub supraveghere medicală. Agresoarea a fost reținută de polițiști, iar vineri a fost prezentată magistraților hunedoreni, care au admis propunerea de arestare preventivă a acesteia pentru 30 de zile.

Advertisement

Actualitate

Noi dotări pentru Apele Române Mureș

Publicat

pe

Redactat de

Administrația Bazinală de Apă Mureș și-a consolidat capacitățile de intervenție și întreținere a infrastructurii de gospodărire a apelor prin achiziționarea a două noi utilaje de excavație în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Echipate cu excavatoare cu braț lung Komatsu PC210LC-11E0, aceste utilaje sunt destinate utilizării în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba și Hunedoara.

Cu o putere de 165 CP la 2.000 rpm și o greutate de operare cuprinsă între 51.397 și 53.882 lbs (aproximativ 23.313 – 24.440 kg), aceste excavatoare sunt proiectate pentru a maximiza productivitatea în operațiunile de teren. Capacitatea cupei variază între 0,66 și 1,57 yd³ (aproximativ 0,5 – 1,2 m³), asigurând eficiența în manipularea materialelor.

Un aspect esențial al acestor utilaje îl constituie sistemul hidraulic inovator, care utilizează senzori de sarcină în centru închis pentru a asigura o funcționare fluidă, timpi de ciclu rapizi și un consum redus de combustibil. Componentele principale, precum brațul, cupa și link-ul, sunt realizate din oțel cu rezistență mare, conferindu-le durabilitate pe termen lung, necesară în mediul exigent al gospodăririi apelor.

Operatorii beneficiază de o experiență confortabilă în cabina spațioasă, echipată cu un scaun cu suspensie pneumatică încălzit și un monitor LCD color mare, care afișează informații esențiale pentru operațiuni. În plus, emisiile sunt semnificativ reduse datorită sistemului de post-tratare, inclusiv filtrului de particule diesel Komatsu (KDPF) și reducerea catalitică selectivă (SCR).

Funcționalitatea avansată a acestor utilaje include identificarea multi-operator, facilitând gestionarea eficientă a informațiilor de operare pentru fiecare utilizator. De asemenea, funcția de oprire automată la ralanti închide motorul după o perioadă setată, reducând astfel consumul inutil de combustibil și emisiile de gaze de eșapament.

Advertisement

FOTO: Apele Române Mureș

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Accident rutier la Șoimuș

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier a avut loc la Șoimuș.

În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, pe raza localității Soimuș, unde a avut loc un accident rutier.

La sosirea echipajelor operative s-a constatat faptul că în accident au fost implicate un autocamion și două autoturisme.

Din fericire, nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale.

Pompierii militari au asigurat la locul evenimentului măsurile de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri și au acționat pentru pentru sablarea carosabilului întrucât au existat scurgeri de combustibil.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Noaptea Muzeelor, tur în Valea Jiului. Câte muzee vor fi deschise

Publicat

pe

Redactat de

Valea Jiului va fi gazda unui eveniment de anvergură internațională: „Noaptea Muzeelor”.

Cu un trecut minier bogat, Valea Jiului își deschide porțile către vizitatori prin intermediul a șase obiective muzeale importante. Printre acestea, Muzeul Mineritului din Petroșani se remarcă prin prezentarea istoriei mineritului într-un mod inedit, atrăgând un număr tot mai mare de vizitatori. De asemenea, la mansarda aceleiași clădiri, Muzeul Muntelui expune, în diverse secțiuni, exponate legate de activitățile montane.

Tot în Petroșani, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, publicul poate vizita Muzeul Momârlanului, Muzeul Instalatorului și Muzeul Mamei din Petrila, toate realizate cu umor și creativitate de artistul Ion Barbu. Pe platforma fostei exploatări miniere din Petrila, Muzeul Salvatorului Minier își deschide porțile, dedicat celor care au salvat vieți în subteran sau au pierit în evenimente tragice. De asemenea, Casa Memorială Ion D. Sîrbu valorifică moștenirea culturală a renumitului scriitor.

Un alt punct de atracție este expoziția organizată de Asociația Casa de Ajutor Reciproc CFR, care prezintă bancnote românești și internaționale, ceasuri, trenulețe și echipamente, oferind o experiență interactivă pentru toți vizitatorii.

La nivel județean, evenimentele culturale se extind și la Castelul Corvinilor din Hunedoara, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăștie și Muzeul de Istorie Locală și Etnografie din Brad, asigurând o diversitate de activități culturale pentru toate gusturile.

ADTI Valea Jiului încurajează participarea activă la aceste manifestări, subliniind rolul crucial al unei vieți culturale dinamice în îmbunătățirea calității vieții și promovarea potențialului și istoriei regiunii. „Noaptea Muzeelor” reprezintă o oportunitate de a redescoperi și valorifica patrimoniul cultural local, contribuind la conștientizarea impactului fostei industrii miniere asupra comunității.

Advertisement
Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 23240001

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate