„Școala după școală”, o nouă șansă pentru elevii care au rămas corigenți sau cu media neîncheiată
Minsterul Educației oferă o nouă șansă elevilor de clasele I-VIII, care au rămas corigenți, au media neîncheiată sau nu au avut posibilitatea de a studia online, pentru că nu au beneficiat de dispozit…
Locomotiva cu abur de la intrarea în Petroșani, recondiționată
Locomotiva cu abur, amplasată la intrarea în municipiul Petroșani, în scuarul din zona pasarelei CFR, este supusă, în aceste zile, unui amplu proces de recondiționare. Astăzi, vechea locomotivă cu abu…
Au început înscrierile la Festivalul Naţional de interpretare vocală, organizat în memoria marelui doinitor al hunedorenilor, Drăgan Muntean
Înscrierile la preselecția Festivalului – Concurs Naţional de interpretare vocală a cântecului popular românesc, dedicat celui mai cunoscut interpret de folclor din județul Hunedoara, regretatul…
La Petroșani, s-a reluat dezinfecția în spațiile publice. Școlile rămân deschise
Municipiul Petroșani intră, începând de miercuri, 3 martie, în scenariul roșu, ca urmare a creșterii numărului cazurilor de COVID – 19, astfel că unitățile din industria HoReCa își suspendă pent…
Și Vulcan și Aninoasa – în scenariul roșu, din cauza COVID-19. Patru municipii și două orașe din județ au o incidenţă mai mare de trei la mie
Alte două localități urbane din județul Hunedoara au intrat în scenariul roșu, din cauza COVID-19, după ce incidența îmbolnăvirilor a depășit trei cazuri la mia de locuitori. Ultimele două intrate sun…
RECLAMA TA AICI
Au început înscrierile la Festivalul Naţional de interpretare vocală, organizat în memoria marelui doinitor al hunedorenilor, Drăgan Muntean
Și Vulcan și Aninoasa – în scenariul roșu, din cauza COVID-19. Patru municipii și două orașe din județ au o incidenţă mai mare de trei la mie
Vaccinarea anti-COVID se desfăşoară în condiţii normale, conform programărilor, la centrul din Haţeg
Noi contracte de finanțare pentru susținerea mediului de afaceri, semnate în județele Hunedoara, Timiș, Arad și Caraș-Severin
Bilanţ coronavirus – 126 de cazuri noi în judeţul Hunedoara. 3.950 de infectări în ţară, în ultimele 24 de ore
Primarul Tiberiu Iacob -Ridzi, în urma incendiului de la magazinul chinezesc: „Solicit verificarea tuturor hidranților exteriori din Petroșani”
Vaccinarea anti-COVID-19: Peste 30.000 de persoane, programate pe platformă la toate centrele din județ
Un nou record la Castelul Corvinilor, în ceea ce privește numărul de turiști. Cea mai bună lună februarie din ultimii ani
Alphabot Junior, echipa formată din șapte elevi de clasă pregătitoare, din Hunedoara, premiată la Festivalul Național „First Lego”
„Parângul Night Challenge”, competiție de alergare nocturnă, la lumina făcliilor, și-a desemnat câștigătorii
Distracție la Straja, alături de Andi Moisescu. Cea mai căutată stațiune montană din județ, animată de „Cupa Baloo” și „Banked Slalom”, organizată în premieră în România
Coronavirus, bilanțul zilei de 28 februarie: 2.830 de noi infectări în țară. Dintre acestea, 112 au fost confirmate în județul Hunedoara
Bilanț coronavirus – 3.432 de noi infectări în țară. În județul Hunedoara au fost confirmate 114 cazuri, în ultimele 24 de ore
Scenariile de funcționare pentru instituțiile de învățământ din județul Hunedoara, în perioada 1-5 martie
Percheziție la locuința unui bărbat din Deva. O armă de autoapărare și o arbaletă, ridicate de polițiști
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, desemnat membru supleant în Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene
FOTO| Cum s-a transformat zona Stadionului „Mecanica” din Orăștie, modernizată cu bani europeni. „Pe un teren unde nu era nimic, a “crescut” un parc frumos”
FOTO| Ambasadorul Israelului în România, Excelenţa Sa David Saranga, în vizită la Castelul Corvinilor din Hunedoara
Investițiile în școlile din Deva continuă. Internatul Liceului cu Program Sportiv „Cetate”, reabilitat
Centrul de vaccinare anti-COVID de la Hunedoara se mută. De luni, va funcționa în clădirea „Casei Pensionarilor”, lângă pietonală
Arhimandritul Nestor Dinculeană, ales Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei: „Datoria noastră este să fim alături de oameni”
Memorialul „Nelu Schiau” – competiție de schi redenumită, din acest an, „Cupa Râușor”, va avea loc mâine
Surprins în timp ce încerca să arunce ilegal deşeuri din construcţii. Ce amendă „a încasat” un cetățean din Hunedoara
O poveste cu și despre minerit. „Petroșani 100” – spectacol pus în scenă de actorii Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani
Bilanţ coronavirus – 110 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în judeţul Hunedoara, în ultimele 24 de ore. Aproape 4.000, la nivel naţional
Bate Cupa! Start în sferturile de finală ale Cupei României. Patru echipe din Liga 2, angrenate în competiție
„Școala după școală”, o nouă șansă pentru elevii care au rămas corigenți sau cu media neîncheiată
Futsal, Preliminariile CE 2022: România – Bosnia-Herțegovina. Patru jucători de la Autobergamo, în lotul naționalei
Locomotiva cu abur de la intrarea în Petroșani, recondiționată
Au început înscrierile la Festivalul Naţional de interpretare vocală, organizat în memoria marelui doinitor al hunedorenilor, Drăgan Muntean
La Petroșani, s-a reluat dezinfecția în spațiile publice. Școlile rămân deschise
Și Vulcan și Aninoasa – în scenariul roșu, din cauza COVID-19. Patru municipii și două orașe din județ au o incidenţă mai mare de trei la mie
Scutiri la plata impozitului pe clădiri și bilete gratuite de călătorie, în Petroșani
Vaccinarea anti-COVID se desfăşoară în condiţii normale, conform programărilor, la centrul din Haţeg
Noi contracte de finanțare pentru susținerea mediului de afaceri, semnate în județele Hunedoara, Timiș, Arad și Caraș-Severin
Bilanţ coronavirus – 126 de cazuri noi în judeţul Hunedoara. 3.950 de infectări în ţară, în ultimele 24 de ore
Audienţe reluate la Primăria oraşului Haţeg
Hunedorean, amendat de două ori pentru că nu a respectat măsura carantinei
Pachete cu ajutoare alimente, distribuite câtorva mii de hunedoreni
Tenis: Simona Halep pe locul 3 în clasamentul WTA
Percheziții de amploare, în județ, la traficanți de migranți indieni
SC Daciale SRL angajeaza manipulanti marfuri, oferim salariu net 2200, tichete de masa, masa la pranz, asiguram transport. Relatii la telefon 0735040143
FIRMĂ CU LUCRĂRI LA CALEA FERATĂ PE TRONSONUL DEVA –ARAD ANGAJEAZĂ INGINER -ȘEF ȘANTIER .UN AVANTAJ IL REPREZINTĂ EXPERIENȚA IN DOMENIUL ELECTRIC.SE OFERĂ SALARIU ATRACTIV.RELAȚII LA TELEFON 0752.453.683
Vand covoare persane second-hand , intr-o stare bună,diverse dimensiuni ,forme si culori ,ex 3 x 4 metri -400 lei , 2 x 3 metri -300 lei , 1,5 m x 2,5 m la pretul de 200 lei.Relatii la telefon 0740.042.036.
Vând apartament 3 camere, 83 mp, decomandat. Mobilat cu mobilă la comandă. Uşi interior lemn, cu toc. Beci 9 mp. Centrală termică, termopane, parchet laminat, gresie, faianţă. Două aparate aer condiţionat. Hidro şi termoizolaţie în stare perfectă. Ocupabil imediat, practic la cheie. Zona Dorobanţi, etaj patru. Preţ 69.500 euro, negociabil. Tel: 0721 374 581.
SALON EMMA DIAMOND FACE caută colaborator pentru postul de coafor și manichiura cu gel. Locația: Deva, strada Aleea Transilvaniei, bloc 7, parter. Te așteptăm sa ne contactezi la numerele de telefon: 0745.170.760 sau 0723.798.479.