Home - Actualitate - Eveniment - Visul de promovare al Devei, ca și amânat pentru sezonul viitor

Visul de promovare al Devei, ca și amânat pentru sezonul viitor

joi, 20 Apr, 2017

După disputarea etapei a XX-a din seria a IV-a a Ligii a III-a de fotbal lucrurile nu sunt pe deplin lămurite în fruntea ierarhiei, dar, din păcate, însă, CNS Cetate Deva este ca și ieșită din lupta pentru promovarea în eșalonul superior.

CNS Cetate Deva a pierdut, în ultima etapă, în deplasarea de la Ripensia Timișoara, su 4-1, scor destul de sever față de realitatea din teren, și, chiar dacă a rămas pe locul al cincilea în clasament, distanța față de prima poziție, ocupată de Național Sebiș, s-a mărit la șase puncte.

Aproape imposibil

Mai mult, distanța față de cei de la Sebiș, care au, acum, 40 de puncte, iar Deva 34, va crește, aproape cert, la nouă „lungimi”, cei de la Național așteptând punctele de la “masa verdepentru meciul pierdut în tur la Ighiu, iar în șase etape acest ecart este aproape imposibil de recuperat. Și chiar dacă acele puncte nu vor veni, mai sunt și celelalte echipe din fața celor de la CNS Cetate, adică Școlar Reșița și Industria Galda, ambele cu 39 de puncte, cărățenii având golaverajul mai bun, precum și Ripensia, cu 37. Etapa viitoare, chiar dacă joacă acasă, Deva va avea un meci foarte greu, cu Reșița și, dacă se vor pierde puncte și în acest joc, atunci promovarea este compromisă în totalitate. Până atunci, însă, mai sunt ceva speranțe, chiar dacă minime, iar un joc favorabil al rezultatelor ar readuce Deva, măcar relativ, în lupta pentru promovare. Pentru asta, însă, Deva trebuie să învingă Reșița, Galda și Sebișul să remizeze între ele, Ripensia să nu câștige la Gloria Lunca Teuz Cermei, iar CSM Lugoj, a șasea clasată, dar care poate ajuta indirect pe CNS Cetate să se impună în deplasarea de la Unirea Alba Iulia. Atunci Sebișul ar avea 41 de puncte, Galda 40, Reșița 39, Ripensia 38, Deva 37 și Lugojul 36. Acesta ar fi scenariul ideal pentru CNS Cetate, devenii având, în ultimele cinci etape, un program mai ușor decât al celorlalte echipe. Astfel, Deva va juca două deplasări consecutive, la UTA BD II și la Giarmata, apoi acasă cu Cermei, încă un meci pe teren străin, la Alba Iulia, pentru ca în ultima etapă să întâlnească, pe stadionul „Cetate”, pe Becicherec. Apoi și contracandidatele la promovare vor juca între ele, adică Galda – Lugoj (etapa a XXIII-a), Ripensia – Galda (XXIV), Galda – Reșița (XXV) și Lugoj – Sebiș (XXVI), la care se mai pot adăuga și câteva întâlniri incomode ale acestora cu Poli II, Pandurii II și Ighiu. Dar pentru ca acestea să se realizeze ar fi nevoie de o aliniere perfectă a astrelor și de mai multe minuni, însă mingea e rotundă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *