Home - Actualitate - Umilință pentru maestrul Petru Androne-Eli, dirijorul corului de copii „Vlăstarele Orăștiei” – Obligat să plătească o datorie cu care s-a trezit peste noapte

Umilință pentru maestrul Petru Androne-Eli, dirijorul corului de copii „Vlăstarele Orăștiei” – Obligat să plătească o datorie cu care s-a trezit peste noapte

joi, 12 Ian, 2017

Umilință din partea autorităților pentru cunoscutul profesor Petru Androne – Eli (foto mare), dirijorul celui mai titrat cor de copii din România, „Vlăstarele Orăștiei”, câștigător a peste 33 de trofee internaționale. Maestrul, care conduce, de foarte mult timp, vocile de aur din orașul Paliei, s-a trezit, în urmă cu câteva luni, dator „peste noapte” la bugetul local, cu o sumă ce reprezintă taxe și impozite, calculate și pe anii trecuți. Dascălul cu vocație, talent și mare dragoste pentru munca sa și copiii pe care îi îndrumă, a fost înștiințat, sec, că este obligat să scoată din buzunar în jur de 2.500 de lei, bani din care, spune el, mai mult de jumătate reprezintă penalități. Neplăcuta veste l-a surprins pe profesorul, declarat, în 2008, Cetățean de Onoare al urbei. Și asta pentru că, el știa că distincția ce i-a fost acordată îl scutea de plata anumitor biruri locale. Titlul s-a dovedit a fi, însă, doar unul onorific, și nu unul care să asigure vreun fel de facilitate materială.

Petru Androne -Eli este omul care, prin contribuția sa, a adus cea mai mare faimă orașului Paliei. Alături de copiii talentați, din corul de talie europeană pe care îl conduce, a ridicat steagul României, în zeci de țări, făcând cunoscut numele Orăștiei în aproape toată lumea. Cu toate acestea, se pare că, autoritățile statului nu acordă atenția cuvenită oamenilor de mare valoare.

E o parodie, ceea ce mi se întâmplă”

În toamna anului trecut, profesorul a aflat că are de plătit o datorie la „vistieria” locală, în cuantum de aproximativ 2.500 de lei, bani despre care maestrul habar nu avea că este obligat să îi achite, având în vedere distincția pe care o are, de Cetățean de Onoare al municipiului, și care, în mod normal, ar fi trebuit să îl scutească de această îndatorire bănească. „În 16 septembrie 2016, mi s-a adus la cunoștință faptul că trebuie să plătesc acei bani, mai exact, în jur de 2.500 de lei, din care mai mult de jumătate penalități, care „au curs” în fiecare zi. Nu am înțeles de ce trebuie să achit acești bani. Eu știam că, fiind declarat Cetățean de Onoare al municipiului Orăștie, sunt scutit de la plata impozitelor locale. Au existat și hotătâri de Consiliu Local, luate în acest sens. E un domeniu pe care nu îl pricep. E o parodie, ceea ce mi se întâmplă. Am făcut întâmpinări, în încercarea de a afla de ce sunt obligat să plătesc respectiva sumă de bani, cu care m-am pricopsit atât de brusc. (…) Nu înțeleg de ce nu mi-au spus până atunci nimic. Ar fi trebuit să fiu anunțat. (…) I-am dat în judecată, am mai plătit și pentru acest demers, o altă taxă. Asta este…”, a povestit, contactat de redactorii „Servus Hunedoara”, maestrul Petru Androne – Eli, dirijorul corului de copii „Vlăstarele Orăștiei”.

Am obosit”

Maestrul spune că se simte dezamăgit și obosit, în același timp, de situația creată. „Mi-am schimbat și buletinul. Astăzi (n.red. ieri), am fost cu actele. Această poveste mi-a creat foarte mult rău. Sunt tot într-un stres. Tot ceea ce fac și am făcut a fost pentru copii. Nu e vorba, neapărat, de bani, ci despre gestul în sine. Până la urmă, le dau banii și mă retrag, la mine la țară. Îmi cumpăr niște oi și îmi văd de viața mea. Sunt obosit de acest subiect. După 40 de ani de muncă, în care am pus tot sufletul meu, aceasta este răsplata?! Nu am făcut rău la nimeni, nu trebuia să mi se facă o asemenea nedreptate. Este strigător la cer. Pur și simplu, m-am trezit cu o datorie peste noapte. Cu copiii, voi continua, pentru că ei îmi sunt foarte dragi”, a mai spus profesorul.

Primarul Orăștiei dă vina pe Codul Fiscal

Ovidiu Bălan
Ovidiu Bălan

În replică, primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Bălan (foto mic), spune că, acordarea acestei facilități e neconformă cu prevederile Codului Fiscal. Edilul susține că acesta este motivul pentru care cetățenii de onoare nu mai sunt scutiți de la plata impozitelor. „Potrivit Codului Fiscal, domnul profesor nu putea beneficia, de la bun început, de această facilitate. Au venit cei de la Curtea de Conturi, au constatat acest lucru, și s-a făcut impunerea. Noi ne-am judecat, există o sentință în acest sens. Dumnealui a considerat să ne dea în judecată, iar acum există un proces pe rol (…) Dacă exista vreo portiță legislativă, să putem ajuta…, însă, din păcate, în cazul domnului profesor Petru Androne – Eli, nu se mai poate. Trebuie să respectăm legea. Nu putem acorda facilități decât cele prevăzute de lege”, a spus Ovidiu Laurențiu Bălan, primarul municipiului Orăștie, contactat telefonic de „Servus Hunedoara”.

11 comments

  1. Vezi daca nu esti primar. Cornel Resmerita la Lupeni nu a platit un an de zile chirie si nici in ziua de azi nu-l deranjeaza nimeni.

  2. Este adevărat că Noul Cod Fiscal nu prevede scutirea cetăţenilor de onoare de la plata taxelor şi impozitelor locale. DAR NICI NU O INTERZICE! Aparatul de specialitate din subordinea primarului ar trebui să ţină cont şi de Legea administraţiei publice locale, în speţă art.36. Dacă nu au cunoştinţă de acest act normativ, e grav! La Orăştie, pe vremea când se respecta şi legea fundamentală în domeniu (lege specială şi organică, la egalitate cu Codul fiscal), a fost adoptat Statutul municipiului, perfect legal, unde este prevăzut titlul de cetăţean de onoare şi beneficiile acestuia, printre care şi scutirea de taxe şi impozite locale. Aspectul nu contravine deloc codului fiscal, care nu interzice aplicarea de către autorităţile publice locale şi a altor scutiri, pe plan local, după cum cred de cuviinţă. Dacă sunt persoane cu ochelari de cal, care nu au habar de legea 215, iată că se repercutează în modul cel mai penibil pentru un primar! Oricum, profesorului Eli nu i se pot imputa sume din anii anteriori!!! Dacă primăria sau consiliul local s-au răzgândit cu un an, doi sau mai mulţi în urmă, trebuiau să comunice atunci, inclusiv public. Prin urmare, domnule primar, profesorului Eli i se poate cere cel mult suma aferentă anului 2016, iar scuza invocată vă descalifică!

  3. Ca urmare a prestatiei corului, Primaria Orastie a beneficiat din partea UE de diploma de onoare, de drapel si de placheta.

    • Acest articol va ajunge cat de curand la primariile oraselor infratite, care au sprijinit Orastia cu sume importante, masini, programe.aparatura medicala, mobilier pentru scolarp. Etc) .. multe din ele fiind ca urmare a seriozitatii si prestatieil corului si PROFESORULUI ELI in Olanda, Franta, Germania… inclusiv la CONSILIUL EUROPEI SI PARLAMENTUL GERMANIEI… etc
      Ar fi interesant de vazut ce va spune JUDECATORUL DE PACE de la Strasburg… In legatura cu,, drepturile omului,, si abuzurile facute de cei care sunt alesi sa respecte legea si sa protejeze OMUL???????!!!!!!!

  4. Este rusinos ce s-a intamplat
    E foarte bine ca aproape 5000 de cetateni au au urmarit cu atentie articolul in câteva zile,iar unii si-au dat si cu parerea
    Nu stiu daca alesii locali au activitatea voturi?
    Sper sa nu uite ptr ce sunt acolo
    si datorită cui au ajuns..precum si sa respecte oamenii…sau poate au uitat zicală din bătrâni.
    ,,TIGANUL CAND A AJUNS IMPARAT,PRIMA DATA O SPANZUTAT PA TATASU…sau
    ,,Dai omului PUTEREA sa-i,afli CARACTERUL,,
    sau
    ,,A fi DOMN e o-ntamplare
    A fi OM e lucru mare
    si A FO PROST E FIECARE

  5. Este o situatie care poate afecta in viitor pe orice OM DE BUN SIMT din aceasta tara
    Este bine ca orice om cu oarecare pregatire, sau cu putin creier si binenteles nu e manjit
    sa aiba o atitudine… mai ales cadrele didactice
    daca nu e prea tarziu deja
    sa nu ne miram ca o mana de ASERVITI ne conduc dupa bunul plac,(mai precis dupa ce le impun alti) ia noi nu avem nici o atitudine.
    Se rescolesc strabunii nostrii in mormant, iar noi stam PASIVI si vedem cum ne e vanduta TARA si viitorul copiilor nostrii.. si ne devoram unii pe altii
    RUSINE.. MARE.. RUSINE
    nici un popor de pe glob nu face asta!!!!!!

  6. NU POT SA CRED CE VI SE INTAMPLA domn. Profesor
    Sincer imi pare tare, tare rau
    Nu va lasati
    Cu credinta in bunul Dumnezeu veti reusi

  7. Revin cu un semn de întrebare foarte serios: dacă funcţionarul de la Curtea de Conturi nu ştie decât de Codul Fiscal, Primăria din Orăştie nu are niciun jurist? Dacă nu are, deşi mă îndoiesc, să-şi angajeze un avocat! Chiar şi un debutant va rezolva problema, apelând la o singură referinţă de Drept: Art.6 alin.(2) din Noul Cod Civil, care spune că „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”. Prin urmare, nu numai că profesorul Eli nu are nimic de plată la Primăria Orăştie, ci, mai mult, este scutit în continuare de a mai plăti taxe şi impozite locale, pe vecie! Dacă dl.primar ţine cu tot dinadinsul să ia banii cetăţenilor de onoare, nu ar putea să o facă decât, eventual, celor ce vor fi declaraţi în viitor, dacă şi numai dacă (!) va fi modificat regulamentul, prin hotărâre de consiliu local, în sensul anulării acelui beneficiu. Altfel, orice persoană declarată Cetăţean de Onoare se va bucura de acelaşi drept, cu toate curţile de conturi din lume, care trebuie să se supună legii, nu să o interpreteze aiurea! Şi nu văd de ce dl.primar chiar crede că îmbogăţeşte bugetul local cu câteva sute de lei anual…

  8. Sa speram ca instanta va respecta Legea….
    vom vedea joi

  9. Din pacate dupa 6 termene si amanari instanta romaneasca a dat castig de cauza celor care iau banii pe motivul,, lipsei capacitatii de folosinta,, adica ei nu exista? nu au personalitate juridica??? nu. executat pe nimeni!!!!
    Ce sa mai intelegi din asta?
    Traim in Romania si totul e posibil

  10. Revin cu o rectificare instanta a. dat dreptate Primariei ptr motivul ca….,, LIPSA CAPACITATII PROCESUALE DE FOLOSINTA,,?!