Home - Actualitate - „Târgul European al Castelelor”, cu turniruri și concursuri medievale

„Târgul European al Castelelor”, cu turniruri și concursuri medievale

joi, 18 Mai, 2017

Cele mai frumoase și mai cunoscute castele și cetăți medievale din România, dar și din străinătate, vor fi reprezentate la ediția de anul acesta a “Târgului European al Castelelor”. Evenimentul, se va desfășura timp de două zile, în 27 și 28 mai, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România și care se află printre primele castele de poveste din Europa.

La evenimentul, găzduit de Castelul Corvinilor, vor fi prezenți 29 de expozanți din cinci țări, respectiv Austria, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România. Aceștia își vor putea face cunoscută oferta turistică și îşi vor putea prezenta principalele elemente de atracţie turistică şi istorică. “Pe parcursul târgului, ne vom bucura de prezența pictorului Marius Buruiană, care va face demonstrații de pictură vizitatorilor, aceștia având posibilitatea să achiziționeze piese ale artistului cu tematica Castelului Corvinilor. Pentru a intra în atmosfera vremurilor de altădată, în cea de-a doua zi a evenimentului se vor organiza turniruri și concursuri medievale, tir cu arcul, simulări de lupte între cavaleri şi lecţii de spadă”, a declarat Elena Iancău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Hunedoara.

Participare numeroasă anul trecut

Printre castelele și cetățile medievale ce vor fi reprezentate la Hunedoara se numără Cetatea de Scaun a Sucevei, Castelul Bran, Cetatea Făgăraș, Cetatea Râșnov, Castelul Miclăușeni, Turnul cu Ceas, Castelul Cantacuzino, Castelul Karolyi, Biserica fortificată Biertan sau castelele Peleș și Pelișor. Din județul Hunedoara vor fi reprezentate, printre altele, Sarmizegetusa Regia și Cetatea Devei, iar, din străinătate, între expozanți se va afla Asociația „Der Schlosserstrasse -Castle Road”, ce va reprezenta 17 castele din Austria, Castelul Spis -Slovacia, Castelul Eger -Ungaria și Castelul Ravadinovo -Bulgaria.
Evenimentul,
organizat de Primăria Hunedoara și Castelul Corvinilor, este unic în România și doreşte să promoveze frumuseţea monumentelor istorice din țară și din Europa.

Anul trecut, manifestarea culturală a adus la Castelul Corvinilor mii de vizitatori.