Home - Actualitate - Suspiciune de TBC în cazul a doi elevi de la un liceu din Petrila. Zeci de copii și profesorii, examinați

Suspiciune de TBC în cazul a doi elevi de la un liceu din Petrila. Zeci de copii și profesorii, examinați

joi, 16 Mar, 2017

Anchetă epidemiologică la un liceu din Valea Jiului, după ce doi elevi, din clase diferite, au fost suspectați de TBC. La scurtă vreme după ce au fost anunțate, autoritățile sanitare au luat toate măsurile necesare în aceste situații. Întreaga unitate de învățământ a fost dezinfectată, iar absolut tuturor copiilor ce studiază acolo li s-au făcut teste pentru depistarea acestei boli contagioase. Colegii celor doi elevi bănuiți că ar avea tubercoloză au trebuit să facă consultații și analize suplimentare. Nu au scăpat nici profesorii, care sunt și ei supuși examinărilor.

Zeci de elevi de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” din Petrila, acolo unde învață cei doi liceeni, în cazul cărora a apărut bănuiala că ar fi bolnavi de tubercoloză, au fost testați pentru a se verifica dacă nu cumva s-au infestat și ei. O parte dintre copii au trebuit să facă și radiografii pulmonare pentru a se exclude TBC-ul. De asemenea, au mai fost supuse testărilor și cadrele didactice ce predau în respectiva unitate de învățământ. Din fericire, rezultatele au ieșit negative. „Într-adevăr, am fost informați, în data de 3 martie, de către medicul de la dispensarul de pneumoftiziologie, cu privire la două cazuri suspecte. Este vorba despre doi elevi de liceu, dar nu din aceeași clasă. Imediat au fost luate toate măsurile. S-a făcut o dezinfecție în toată unitatea. Absolut toți copiii au fost testați. S-au făcut injectări intradermice, cu o proteină, pentru a se vedea sensibilitatea la tuberculoză. Nu au fost rezultate pozitive. De asemenea, copiii din clasele în care studiază cei doi elevi au fost examinați și radiologic. Nu au existat probleme. În același timp, au fost programați pentru testări și profesorii, aceștia fiind, la ora actuală, în curs de examinare”, a declarat medicul Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.

Pe primul loc în Europa, la tuberculoză

După spusele acesteia, cei doi elevi, suspectați de TBC, se află sub tratament, în acest moment, și se simt bine, organismul lor reacționând bine la medicație. Diagnosticul de tuberculoză nu a fost, însă, confirmat în cazul lor. Doar la unul dintre cei doi copii, rezultatul pozitiv de TBC a fost indicat în urma examinării microscopice efectuate. Acum, se așteaptă rezultatele finale ale testelor, ce nu sunt încă gata.

Suntem pe primul loc în Europa în privința cazurilor de tuberculoză. Specialiștii bănuiesc că, acest lucru se datorează și faptului că foarte mulți bolnavi de TBC renunță la tratament, înainte de a-l încheia. Unul dintre motive ar putea fi durata. Și asta, fiincă, în unele cazuri, acesta se poate întinde chiar și pe trei ani.