Flagrant la droguri într-o benzinărie din PetroŞani

Ridicaţi de „mascaţi”, în timp ce încercau  să vândă haşiş unui ofiţer sub acoperire

Trei persoane au fost ridicate, ieri, într-o benzinărie din Petroşani, în urma unui flagrant pus la cale de ofiţerii de la „Crimă Organizată”. Este vorba despre doi bărbaţi şi o femeie care au încercat să vândă nu mai puţin de o jumătate de kilogram de haşiş unui ofiţer sub acoperire.
Potrivit unor surse, cei trei traficanţi erau de mai mult timp supravegheaţi de poliţie, iar ieri au căzut în capcana unui flagrant organizat de oamenii legii. Aceştia se pare că ieşeau des din ţară şi procurau drogurile din străinătate.
Într-o benzinărie din Petroşani, falsul cumpărător, care era, de fapt, un ofiţer DIICOT sub acoperire, s-a întâlnit cu ei. Traficanţii au vrut să-i vândă cinci tablete de haşiş, care cântăresc aproape o jumătate de kilogram, moment în care au fost ridicaţi de „mascaţi”.
Informaţiile indică faptul că drogurile au fost aduse în ţară în urmă cu două zile din Italia, iar cei trei reţinuţi sunt localnici din Petroşani. În acest caz nu s-au dat publicităţii date, deoarece sunt mai mulţi oameni implicaţi şi cercetările continuă.
Diana Mitrache

pixelstats trackingpixel

acest articol a vost vizualizat de 36 ori!

Imparte cu altii

  • Subscribe to our RSS feed
  • Tweet about this post
  • Share this post on Facebook
  • Share this post on Google
  • Share this post on LinkedIn

Despre autor

- a scris 1152 articole pentru Servus Hunedoara

Nu sunt comentarii.

Noi comentarii sunt oprite.

online check www.ziar.com