De la Săuleşti, spre zările albastre…
Nu au aripi, dar învaţă să zboare!
Fascinaţi de înălţimi, în fiecare an, zeci de tineri hunedoreni se înscriu la cursurile gratuite de zbor destinate celor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 22 ani, oferite de Aeroclubul din Şăuleşti lângă municipiul Deva.
Viaţa într-un aeroclub este una ciclică, în fiecare an se repetă aceleaşi activităţi, cărora, de fiecare dată,
li se adaugă un nou val de pasionaţi ai înălţimilor.
Şcoală, nu glumă
De cum „dă” căldura la Aeroclubul din Şăuleşti, anual, în jur de 100 de sportivi legitimaţi mişună de colo- colo, de la cei ce împânzesc cerul, până la cei de pe câmp, împingând planoare gata de decolare sau împachetând paraşute.
În această perioadă, o nouă clasă de „învăţăcei” într-ale zborului este în curs de formare, înscrierile continuând să se mai facă până la sfârşitul lunii februarie, timp în care elevii îşi pot pregăti fişele medicale cu analize de tot felul. În fiecare week-end din următoarele aproximativ două luni ce urmează, viitorii planorişti, paraşutişti sau piloţi, urmează cursurile de pregătire teoretică. Nu mai puţin de 9 materii vor fi parcurse, începând de la meteorologie, navigaţie, construcţie de aeronave, legislaţie aeronautică, aerodinamică şi până la performanţe umane, disciplină la care elevii sunt învăţaţi despre reacţiile corpului la diferite situaţii. În ultimii trei ani au fost incluse şi teste de matematică şi fizică cu întrebări de nivelul clasei a IX-a, pentru ca instructorii să-şi facă o idee despre gradul de cunoştinţe al tinerilor. Odată procesate, informaţiile primite vor putea fi puse în aplicare pe câmpul aeroclubului şi, mai apoi, în aer. „Totul începe din curiozitate şi pasiunea de a fi „la înălţime”. Multe lucruri cu care urmează să se confrunte în aer, copiii le învaţă în orele de teorie şi nu mai simt niciun fel de frică atunci când le pun în aplicare. Nu e sport extrem, nu e nimic hazardat sau la voia întâmplării. Atâta timp cât ştiu ce au de făcut şi înţeleg mecanismele, nu e greu”, spune comandantul şi instructorul Augustin Bortoş (foto mic) de la Aeroclubul din Şăuleşti.
Piloţi de planoare sau paraŞutaţi din AN2
Din luna mai şi până la sfârşitul lui septembrie, elevii vor începe cursurile practice de planorism şi paraşutism, până ce vor acumula zeci de zboruri cu aparatele dotate cu comandă simplă sau dublă. Condiţia minimă pentru înscrierea la examenul de brevet este să adune în total 10 ore de „stat” în aer.
Pentru început, cei patru instructori, trei de planorism şi unul de paraşutism, vor fi „mâinile” şi „ochii” învăţăceilor. Vor pilota împreună planoarele cu comandă dublă sau vor fi
„paraşutaţi” din AN2- urile (Antonov 2) puse la dispoziţie de aeroclubul din Şăuleşti. „Cursurile de pilotaj la care participă aceşti tineri au o latură educaţională. Odată ce sunt puşi în situaţia de a-şi lua viaţa în propriile mâini, ei vor fi capabili să înfrunte orice alte obstacole”, a mai spus Augustin Bortoş, mândru de elevii săi care, în timp, ajung la competiţii importante regionale sau naţionale.
Augustin Bortoş, instructor de zbor
Acolo, sus, învăţăceii trebuie să ia hotărâri rapide şi de moment, ceea ce îi antrenează pentru viaţa de zi cu zi
acest articol a vost vizualizat de 81 ori!






Nu sunt comentarii.
Noi comentarii sunt oprite.