Căsătoriţi „de probă”, de Sfântul Valentin, la complexul acvatic din Deva
Eveniment „cu priză” la îndrăgostiţi
Administratia localã a resedintei de judet a organizat, ieri, o manifestare devenitã deja traditie: a oficiat mariaje de-o zi.
Câteva zeci de perechi de tineri din Deva au avut posibilitatea să-şi dea seama ieri, cum este să fii căsătorit pentru o zi. Dacă le-a plăcut, pot să facă pasul definitiv. Dacă nu, rămân cu amintirea plăcută a unei acţiuni pe care Primăria Deva o organizează în fiecare an de Sfântul Valentin, de data aceasta mai devreme cu două zile.
La manifestarea care a avut loc ieri după-amiază, în incinta complexului acvatic Aqualand din Deva, după ce au rostit un „DA“ solemn în faţa primarului Mircia Muntean, tinerii îndrăgostiţi au primit certificate de căsătorie de probă.

Începând cu ora 17:00, cupluri de tineri s-au adunat la complexul acvatic din Deva pentru a participa la acţiunea organizată de primărie cu ocazia „Zilei Îndrăgostiţilor”. În scurt timp a apărut şi primarul Mircia Muntean, cel care a oficiat căsătoriile de probă. Într-un colţ special, tinerii îndrăgostiţi s-au „căsătorit“ pentru 24 de ore cu „acte în regulă”. Astfel, fiecare pereche a plecat acasă cu un certificat de căsătorie de probă, înmânat de primarul Devei, Mircia Muntean. Pentru curajul pe care l-au avut, administraţia publică locală a municipiului Deva i-a recompensat pe tinerii „însurăţei”. După oficierea mariajelor de probă, cuplurile de îndrăgostiţi au avut acces gratuit, timp de trei ore, la bazinele parcului acvatic. În plus, ca o premieră în acest an, municipalitatea le-a oferit câtorva dintre îndrăgostiţi mai norocoşi şi inele din aur de logodnă.
Cununii, devenite tradiţie
Este pentru al 14 – lea an consecutiv când municipalitatea din Deva organizează acest eveniment, cu ocazia zilei de Sfântul Valentin, primarul Mircia Muntean fiind primul din ţară care a iniţiat această manifestare ce are ca obiectiv încurajarea instituţiei căsătoriei şi conştientizarea în rândul tinerilor asupra importanţei nucleului societăţii, familia. Prin urmare, pentru a sprijini cuplurile în vederea întemeierii unei familii, pe lângă certificatul de căsătorie de probă pe care l-au primit ieri, tinerii îndrăgostiţi au posibilitatea de a primi şi un premiu substanţial, în valoare de 1.000 de lei impozabili. Consiliul Local Deva acordă aceşti bani, pentru fiecare cuplu de tineri care se căsătoreşte în interval de un an de la primirea certificatului de căsătorie de probă.
Anul trecut, 40 dintre cuplurile care s-au căsătorit de probă şi-au unit destinele şi oficial şi au intrat în posesia premiului oferit de primărie.
Antal Illes şi Roxana Diana Kokossy (foto jos) din Deva sunt doi dintre tinerii care s-au căsătorit ieri „de probă”. „A fost foarte emoţionant şi frumos. Ne-a făcut să ne gândim mai mult la ce înseamnă dragostea şi căsătoria”, au spus cei doi îndrăgostiţi.
„E o acţiune foarte frumoasă. Ne bucurăm nespus de mult şi le mulţumim celor de la primărie”, au spus, la rândul lor alţi doi tineri proaspăt „căsătoriţi”, Ildiko Gyongyosi şi Iulian Crihan (foto jos).
Primarul municipiului Deva le-a recomandat tinerilor care au ales să îşi unească destinele, chiar şi pentru o zi, să iubească viaţa, să o trăiască din plin şi să nu fie geloşi.
„Mă bucur că astăzi am oficiat, din nou, căsătorii de probă. Au trecut 14 ani decând am iniţiat această acţiune care s-a transformat în ceva foarte serios. De la un an la altul, tot mai mulţi tineri participă la acest eveniment şi ne bucură acest lucru. Primăria s-a străduit să le ofere sumele de bani promise, iar ca o noutate în acest an şi inele din aur. Sperăm ca la ediţia următoare să putem oferi peste 100 de verighete”, a declarat primarul Devei, Mircia Muntean (foto sus).
acest articol a vost vizualizat de 209 ori!









5 Comentarii to "Căsătoriţi „de probă”, de Sfântul Valentin, la complexul acvatic din Deva"
FELICITARII DOMNULUI PRIMAR ,MIRCIA MUNTEAN PENTRU INITIATIVA.
felicitari domnule primar !!!
si totusi cine a scris versurile acelea?
Felicitari domnului primar,dar sa se gandeasca si la dragobete deoarece aceea este adevarata zi a indragostitilor in Romania si ar trebui sa o sarbatorim asa cum se cuvine.
Felicitari domnului primar,dar sa se gandeasca si la dragobete deoarece aceea este adevarata zi a indragostitilor in Romania.
rusine primarului !am auzit ca este si mason pe deasupra!
sa se termine odata cu desfarul din Deva care dureaza de cam 10 ani!
Episcopia ordodoxa a Devei si Hunedoarei are dreptate cand s-a opus acestor casatorii pagane de cateva ore !Vrei sa te casatoresti,du-te la biserica si vei fii cununat religios de catre preot ortodox!
DACA CONTINUA CU ASTFEL DE OPERE ,S-AR PUTEA SA-L SCHIMBAM PE ACEST PRIMAR,DAR NU CU UN SECTANT CI CU UN ADEVARAT ORTODOX,CARE SA RESPECTE TRADITIILE SI CULTURA POPORULUI ROMAN.ACESTE CASATORII DE PROBA (INCLUZIAND DRAGOBETELE SI VALENTINES DAY,1 MARTIE,8 MARTIE,ETC)NU FAC PARTE NICIDECUM DIN TRADITIILE SI CULR=TURA ACESTUI MINUNAT POPOR!
Noi comentarii sunt oprite.