„Scuze că daţi în gropi!”

Reprezentantii Primãriei Petrosani îsi exprimã pãrerea de rãu pentru soferii afectati de „craterele” apãrute în asfaltul de pe centura orasului, în urma operatiunilor de deszãpezire

„Ne cerem scuze că aţi dat cu maşina-n groapă”. Sună frumos şi este pentru prima dată când de la primărie, şoferii primesc măcar scuze. Asta se întâmplă la Petroşani.

Administraţia de la Petroşani îşi cere scuze şoferilor care au probleme din cauza gropilor ce s-au format în asfalt. Pentru că materialul folosit la deszăpezire a creat adevărate „cratere” pe centura oraşului, acum şoferii care trec pe acolo o fac pe riscul lor şi, desigur, pe cheltuiala lor. Şoseaua de centură a municipiului Petroşani, pe o porţiune importantă, a fost grav afectată de intervenţia utilajelor şi a sării folosite pentru deszăpezire.

„Refacerea  acelui sector este o prioritate”

Directorul executiv al Serviciului Public pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat (SPADPP) din cadrul Primăriei Petroşani, Lucian Dragomir, afirmă că imediat ce starea vremii se va îmbunătăţi, centura va intra într-un proces de reparare, care va ridica simţitor calitatea acesteia. „Este o prioritate pentru noi refacerea acelui sector de drum, iar cum vom putea o să intervenim. Până atunci dorim să prezentăm scuze şoferilor pentru situaţia creată”, spune Lucian Dragomir. Pe o distanţă de câteva zeci de metri, şoferii sunt nevoiţi să facă slalom printre „craterele” ce s-au format în asfalt, asta pentru a nu îşi strica maşinile.  Autorităţile locale susţin că tronsonul respectiv este betonat şi, din păcate, este necesară intervenţia asupra acesteia în fiecare an, până la turnarea unui nou covor asfaltic, al cărui cost este semnificativ.         

Diana Mitrache

pixelstats trackingpixel

acest articol a vost vizualizat de 38 ori!

Imparte cu altii

  • Subscribe to our RSS feed
  • Tweet about this post
  • Share this post on Facebook
  • Share this post on Google
  • Share this post on LinkedIn

Despre autor

- a scris 1152 articole pentru Servus Hunedoara

Nu sunt comentarii.

Noi comentarii sunt oprite.

online check www.ziar.com