„Cupa Primăverii” la futsal
Cei din Dobra „forţează”…apariţia ghioceilor
La întrecere vor participa nouã echipe din mediul rural
Sala de sport din comuna hunedoreană Dobra, dată în folosinţă anul trecut, nu este doar pe post de „decor”, cum se întâmplă, din păcate, în cazul unor alte astfel de edificii.
Aici se antrenează tinerii practicanţi de lupte libere, legitimaţi la Clubul Sportiv (CS) Dobra, dar se organizează şi alte competiţii sportive.
A doua competiţie de gen
În luna decembrie, CS Dobra a organizat „Cupa Pomului de iarnă” la futsal, la care au participat patru echipe, două locale şi două din judeţul Timiş, câştigători fiind bănăţenii de la Pietroasa. Din 18 februarie şi până pe 11 martie se va desfăşura altă competiţie de futsal, cu o participare mult mai numeroasă. „Deşi suntem în plină iarnă, noi dorim să aducem mai repede primăvara. De duminică şi până în cel de-al doilea sfârşit de săptămână al lunii viitoare vom organiza “Cupa Primăverii” la futsal, la care şi-au anunţat participarea, până acum, nouă echipe. Acestea vor fi împărţite în două grupe, urmând apoi semifinalele şi finala. Jocurile se vor disputa, la sala de sport din Dobra, la fiecare sfârşit de săptămână, ultimele partide urmând a avea loc pe 11 martie”, a declarat Ioan Opriţa, preşedintele de la CS Dobra. Până acum s-au înscris trei echipe din Dobra şi una din satul aparţinător Lăpuşnic, două din judeţul Timiş, respectiv de la Pietroasa şi Coşeşti, precum şi cele reprezentând comunele învecinate Zam, Ilia şi Burjuc, toate participantele provenind din mediul rural. Se vor acorda, de către organizatori, diplome tuturor echipelor participante, iar formaţiile clasate pe podium vor primi şi premii în bani.
acest articol a vost vizualizat de 24 ori!






Nu sunt comentarii.
Noi comentarii sunt oprite.