Se mişcă ţara, domle’…
După o revoluţie transmisă la televizor, cu terorişti pe care nimeni nu i-a văzut niciodată „în carne şi oase” ce i-a ţinut pe români cu „sufletul la gură” a venit rândul ca şi „regimului Traian Băsescu” să i se pregătească o diversiune televizată. Manifestările de protest din Piaţa Universităţii sau din alte câteva oraşe la care, exceptând Capitala, au participat în jur de 100 de persoane au creat impresia, celui care nu s-a „desprins” de ecranul televizorului, că în România a început o nouă revoluţie. Desfăşurate după un scenariu asemănător celui din 1989, în care celebrele lozinci „ Nu vă fie frică că Băsescu pică” sau „ Azi în Timişoara, mâine în toată ţara” au făcut parte din repertoriul manifestanţilor, demonstraţiile de protest ce au avut loc la sfârşitul acestei săptămâni sunt o încercare disperată a celor din Opoziţie de a readuce în atenţia opiniei publice ideea declanşării de alegeri anticipate şi suspendarea lui Traian Băsescu. Este, de fapt, singura lor şansă de a putea prelua puterea şi de a opri reformarea statului. Practic, atât Dan Voiculescu, cât şi Ion Iliescu, mentorii acestei alianţe, îşi joacă ultima carte şi sunt artizanii acestei „revoluţii televizate” care a „înfierbântat imaginaţia” multor români. Cu certitudine, în toată această telenovelă cu „iz de revoluţie”, la aceste manifestări au participat şi cetăţeni bine intenţionaţi care şi-au strigat nemulţumirea faţă de clasa politică românească şi actuala guvernare. Cu toate acestea, mesajele lui Victor Ponta şi Crin Antonescu care se erijează în liderii ce vor oferi românilor bunăstare, în ideea în care USL va câştiga alegerile, demonstrează că, şi de această dată, am asistat la un truc ieftin „marca Dan Voiculescu şi Ion Iliescu”. Cu siguranţă, în această săptămână atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu îi vor cere preşedintelui Traian Băsescu să demisioneze pentru a face pe plac poporului. Deci să dăm „Cezarului” ce i se cuvine: Crin Antonescu, preşedinte şi Victor Ponta, premier.
acest articol a vost vizualizat de 157 ori!






4 Comentarii to "Se mişcă ţara, domle’…"
Pe tine pe ce PCR (pile cunostinte relatii) te tine? Idiotule (= om cu idei)
Sunteti cumva PDL-ist? Dar de cei 4000 de oameni de la Timisoara, tot diversiune?
Acestor specimene de jurnalisti nici nu se merita sa le acordam prea multa atentie . Prosti sunt oamenii care dau bani pe ziare cu asemenea jurnalisti incompetenti . Desigur , nu toti sunt incompetenti , dar sunt destui . In ziua de azi daca iti ceri drepturile inseamna ca faci diversiuni . Rusine !
JAVRA PDL-ISTA
Noi comentarii sunt oprite.