Întâlniri cu „poetul nepereche” şi opera lui, printre rafturile cu cărţi

„Săptămâna Eminescu” la biblioteca din Hunedoara

Elevii si prescolarii din municipiul de pe Cerna sunt invitati sã învete si sã recite versuri, dar si sã afle mai multe despre viata si creatia „Luceafãrului” poeziei

Biblioteca Municipală din Hunedoara organizează pe tot parcursul acestei săptămâni, până marţi 24 ianuarie inclusiv, o serie de acţiuni dedicate poetului Mihai Eminescu.
Evenimentele au fost reunite sub genericul „Săptămâna Eminescu”, aflată în acest an la cea de-a treia ediţie, şi au drept scop principal atragerea unui număr cât mai mare de cititori la biblioteca din municipiul de pe Cerna. „Personal, sunt convinsă că dacă am citi mai mult ne-ar fi mai bine sufleteşte, iar în ceea ce priveşte bunăstarea ţării, aceasta ar creşte dacă s-ar pune baza mai mult  e cultură. Iar pe Eminescu trebuie să-l omagiem, chiar dacă suntem ardeleni, pentru că el reprezintă cel mai mare poet naţional pe care l-a dat ţara”, a spus Lucia Tănase, directorul bibliotecii din Hunedoara.

„TigriŞorii” Şi „Somnorose păsărele”

„Săptămâna Eminescu” a reprezentat prilej de iniţiere în tainele bibliotecii pentru „Tigrişorii” de la o grădiniţa „Zori de zi”, structura „Dumbrava Minunată” din Hunedoara. Cu prilejul acestei acţiuni, însoţiţi de părinţi, bunici şi educatoare, majoritatea copiilor care nu au mai mult de 5 ani, a intrat prima dată când într-o bibliotecă, iar lucrurile pe care le-au învăţat ieri le vor rămâne în căpşoare pentru mult timp de acum încolo.
După un tur al rafturilor cu volume, preşcolarilor li s-au explicat lucrurile elementare despre ce înseamnă o bibliotecă, cum se numesc angajaţii din această instituţie sau cei care scriu cărţile. Odată familiarizaţi cu biblioteca, copiii au trecut la descoperirea versurilor poetului Mihai Eminescu, iar primele două strofe din poezia „Somnoroase păsărele” au fost învăţate de micuţi cu multă uşurinţă.

De la Eminescu… la Unirea din 1859

După primul grup de copii, astăzi vor trece pragul bibliotecii din Hunedoara preşcolarii de la Grădiniţa „Piticot” din localitate. Mâine, elevi de la toate liceele hunedorene se vor aduna la bibliotecă, iar sub îndrumarea profesorilor însoţitori, vor susţine prezentări detaliate sub diferite forme (referate, eseuri sau power point), despre universul lui Eminescu, dar şi despre poetul văzut ca om sau personalitate politică.
Ultima acţiune cu care se vor încheia manifestările organizate de Biblioteca Municipală din Hunedoara va fi un spectacol de cântece şi poezii oferit de elevi, cadre didactice şi scriitorii pensionari hunedoreni din cenaclul literar „Victor Isac, care va avea loc marţi, 24 ianuarie, cu ocazia împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor din 1859.

pixelstats trackingpixel

acest articol a vost vizualizat de 52 ori!

Imparte cu altii

  • Subscribe to our RSS feed
  • Tweet about this post
  • Share this post on Facebook
  • Share this post on Google
  • Share this post on LinkedIn

Despre autor

Aurora Tanalt a scris 490 articole pentru Servus Hunedoara

Nu sunt comentarii.

Noi comentarii sunt oprite.

online check www.ziar.com