2011, an destul de bun pentru edilii din Dobra

Investiţii pe timp de criză

Reprezentanti administratiei publice locale din comunã au realizat, în 2011, obiective cu care se pot mândri

Cu bune, dar şi cu rele, a mai trecut un an peste noi. Acest lucru îl recunosc şi reprezentanţii administraţii publice locale din frumoasa comună hunedoreană Dobra.
Chiar dacă anul nu de mult încheiat nu a fost unul deosebit de „productiv”, cel puţin din punct de vedere economico – financiar, edilii din Dobra au cu ce se mândri în ceea ce priveşte investiţiile implementate în 2011.

Accesare de fonduri europene

Cei ce administrează bunul mers al lucrurilor în Dobra au reuşit, în cursul anului trecut, să implementeze mai multe proiecte ce vizează dezvoltarea pitoreştii aşezări de pe malul Mureşului, o bună parte dintre fondurile necesare fiind obţinute prin accesarea unor diferite proiecte, aici fiind vorba de finanţări europene sau guvernamentale. Bunăoară, o parte dintre investiţii au fost realizate, în 2011, în baza unui proiect integrat. „Anul trecut, în baza unui proiect depus pe măsura 322, cea intitulată „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, am reuşit să facem mai multe investiţii în ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei de infrastructură a unor sate componente ale comunei. Proictul prevedea introducerea reţelei de canalizare pe tronsonul cuprins între satele aparţinătoare Mihăeşti şi Roşcani, precum şi modernizarea drumurilor comunale Dobra – Stretea, Răduleşti – Stănceşti – Stănceşti Ohaba şi Răduleşti – Bujoru. Toate aceste lucrări au fost terminate, conform prevederilor contractuale, în grafic, neexistând aplicări de penalităţi în acest sens. Contractul are o valoare de 2,5 milioane de euro şi prevede o staţie de epurare la Mihăeşti, terminată de deja, precum şi asfaltarea a unei porţiuni de 7,8 kilometri de drumuri, operaţiune, de asemenea, finalizată, la respectivele artere rutiere, ceva mai sus prezentate, fiind amenajate, printre altele, rigole sau semne de circulaţie. În momentul de faţă continuă operaţiunile de branşare individuală a gospodăriilor la această reţea. De asemenea, am lucrat, în cursul anului trecut, la implementarea altui proiect ce a beneficiat de finaţări europene, în acest cat fiind vorba despre unul depus pe măsura 125, „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”. În cadrul acestui proiect s-au început lucrările de amenajare a unor drumuri de exploataţie agricolă din satele Dobra, Lăpuşnic, Bujoru şi Roşcani. De asemenea, va fi făcut un drum de legătură, pe Valea Mureşului, între centrul de comună şi satul aparţinător Lăpuşnic, pe care vor circula, cu precădere, tractoarele, dar şi alte utilaje agricole. La aceste drumuri de exploataţie agricolă, în lungime de 12,5 kilometri, lucrările vor continua şi în anul în curs”, a declarat Ghiorghe Vasile Şuiagă, primarul comunei Dobra.

Cu bani de la Guvern

Aşa cum arătam şi mai sus, edilii din Dobra au reuşit să acceseze nu doar fonduri europene nerambursabile, ci şi resurse financiare guvernamentale. „În baza fondurilor alocate prin Ordonanţa Guvernului nr. 7 din 2006 am mai reuşit să facem paşi foarte mari în implementarea unui alt proiect. Acesta este intitulat „Canalizare şi staţie de epurare, punţi şi podeţe, în localitatea Lăpuşnic. Alimentare cu apă a localităţilor Răduleşti, Stănceşti, Stănceşti Ohaba”. Aducţiunea de apă are o lungime de 7,5 kilometri, fiind făcută din conducta principală Dobra –Ilia, cuprinde două bazine, unul la Stînceşti, cu o capacitate de 70 de metri cubi, şi celălalt la Stănceşti Ohaba, de 100 de metri cubi, iar distribuţia este făcută prin „cădere liberă”. Lucrările de la aducţiune au fost finalizate, iar pe parcursul acestui  an vor continua operaţiunile specifice la reţeaua de distribuţie şi la branşările individuale ale gospodăriilor. Totodată, ţin să mai menţionez faptul că lucrările de la reţeaua de canalizare sunt finalizate într-un procent de 80 la sută, aceste lucrări urmând a continua şi în 2012. De asemenea, am reuşit accesarea de fonduri şi în baza Hotărârii de Guvern nr. 577 din 1997 pentru implementarea unui alt proiect. Acesta prevede împietruirea drumului comunal dintre reşedinţa de comună, Dobra, şi satul aparţinător Făgeţel. Lucrarea a fost atacată deja, până în prezent terasamentele fiind finalizate în proporţie de 90 la sută, iar zidurile de sprijin la 50 de procente. De asemenea, pentru această investiţie, ce se derulează prin Compania Naţională de Investiţii, a fost pregătit un kilometru în vederea asfaltării, din cei 4,6 cât are, în total, drumul mai sus menţionat”, a afirmat  primarul din Dobra, Ghiorghe Vasile Şuiagă. Pe lângă cele prezentate mai sus, trebuie menţionat că reprezentanţii administraţiei publice locale din comuna hunedoreană Dobra au în planuri, pentru anul în curs, şi implementarea alor proiecte ce vizează dezvoltarea acestei aşezări cu un istoric deosebit, despre care veţi avea ocazia să citiţi, în mod detaliat, în numerele viitoare ale cotidianului „Servus Hunedoara”.

Comună cu o monografie deosebită

Şi comuna Dobra, ca şi alte localităţi din zona rurală a judeţului Hunedoara, are, de ceva vreme, o monografie, lectura acesteia fiind una mai mult decât interesantă. Până în prezent au apărut două volume, purtând semnătura reputatului publicist Viorel Vânătoru, acestea fiind intitulate “Dobra – District, oraş, târg” şi, respectiv, “Dobra (1919 – 1950) – Repere istorice”. Nu este exclus ca, pe viitor, să apară şi cel de-al treilea volum al acestei interesante monografii a comunei Dobra.

pixelstats trackingpixel

acest articol a vost vizualizat de 36 ori!

Imparte cu altii

  • Subscribe to our RSS feed
  • Tweet about this post
  • Share this post on Facebook
  • Share this post on Google
  • Share this post on LinkedIn

Despre autor

Amarildo Szekely a scris 1618 articole pentru Servus Hunedoara

Nu sunt comentarii.

Noi comentarii sunt oprite.

online check www.ziar.com