„Aştept un nou proiect de lege privind sănătatea”

Dr. Raed Arafat, în exclusivitate pentru „Servus Hunedoara”

 „Pãrintele” SMURD este dispus sã discute cu guvernantii pentru initierea unui alt act normativ în domeniul sanitar

România este ca pe un butoi de pulbere de câteva zile, acest lucru întâmplându-se din cauza acuzaţiilor aduse de preşedintele Traian Băsescu lui Raed Arafat, medicul de origine palestiniană care a pus pe picioare sistemul SMURD în România.
Despre acest subiect, dar şi despre cele privind temele adiacente acestui conflict, „Servus Hunedoara” a discutat, în exclusivitate, cu dr. Raed Arafat. „Aştept, alături de colaboratorii mei, care-mi sunt aproape încă de la începuturile activităţii SMURD în România, un nou proiect al Legii Sănătăţii. Totul este perfectibil şi sunt dispus să port un dialog deschis cu iniţiatorii acestei noi legi. De asemenea, nu pot spune, cel puţin în acest moment, dacă mă voi întoarce în postul pe care l-am deţinut anterior, cel de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Repet, suntem deschişi la orice fel de discuţie constructivă”, a precizat, în exclusivitate pentru „Servus Hunedoara”, dr. Raed Arafat.

Şi-a amânat vizita în judeţ

Pe de altă parte, Petru Mărginean, preşedintele SMURD Hunedoara a afirmat că Raed Arafat va veni în judeţ după ce va fi elaborat şi făcut public un nou proiect de lege în domeniul sănătăţii, deşi fostul subsecretar de stat era aşteptat în zonă în această săptămână. „Cum guvernanţii au spus că vor elabora un nou proiect de lege pe acest domeniu, aşteptăm să fie făcută publică propunerea de act normativ. Oricum, noi, cei de la SMURD Hunedoara, ne menţinem punctul de vedere exprimat anterior, prin care cerem ca personalul să fie angajat, ca şi în alte judeţe din ţară, în cadrul structurilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). După ce proiectul de lege va fi făcut public, dr. Raed Arafat va vizita, cu siguranţă, judeţul nostru”, a spus Mărginean.

pixelstats trackingpixel

acest articol a vost vizualizat de 43 ori!

Imparte cu altii

  • Subscribe to our RSS feed
  • Tweet about this post
  • Share this post on Facebook
  • Share this post on Google
  • Share this post on LinkedIn

Despre autor

Amarildo Szekely a scris 1618 articole pentru Servus Hunedoara

Nu sunt comentarii.

Noi comentarii sunt oprite.

online check www.ziar.com