Precizare
Ca urmare a articolului din data de 16 decembrie – referitor la situaţia asistenţei medicale stomatologice în municipiul Petroşani şi în Valea Jiului, conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătare (CJAS) face urnătoarele precizări:
1. În ultimii ani, la nivelul judeţului Hunedoara numărul contractelor de furnizare de servicii stomatologice este în scădere, însă contractele de furnizare de servicii medicale se încheie la solicitarea furnizorilor – autorizaţi şi evaluaţi – care solicită acest lucru şi nu la iniţiativa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
În anul 2011 au fost incheiate 46 contracte cu 52 medici dentişti. În localităţile din Valea Jiului au fost încheiate 15 contracte pentru asistenţă medicală dentară, în care furnizează servicii de medicină dentară un număr de 20 medici stomatologi, astfel:
cu spitalele Petroşani (4 medici), Vulcan (2 medici) şi Lupeni (1 medic);
cu cabinete medicale individuale Petroşani (7 medici) şi Petrila (1 medic), Vulcan (3 medici), Lupeni (2 medici).
După cum reiese din datele prezentate, mai mult de o treime din medicii stomatologi în contract sunt în Valea Jiului.
2. Contractarea serviciilor medicale stomatologice din anul 2011 s-a efectuat conform legislaţiei în vigoare, în funcţie de bugetul alocat şi de condiţiile concrete din judeţul nostru. Dat fiind că în acest an numărul medicilor dentişti a fost mai mic, suma alocată de CAS Hunedoara, fiecărui medic dentist, a fost cu 18 la sută mai mare decât suma orientativă prevăzută în legislaţia specifică. Drept urmare, în acest an, contractul a fost în avantajul furnizorilor care au încheiat contract pentru furnizarea de servicii stomatologice.
3. Analizând contractul încheiat în anul 2011 de către CAS Hunedoara cu Spitalul de Urgenţă Petroşani, pentru furnizarea de servicii de medicină dentară, reiese că în niciuna din lunile iulie – noiembrie furnizorul nostru nu a realizat suma contractată, procentul mediu al realizărilor fiind de doar 43 la sută..
4. În concluzie, considerăm că instituţia noastră a făcut tot ceea ce se putea pentru asigurarea serviciilor de medicină dentară pentru locuitorii Văii Jiului, contrar celor menţionate în articol.
PREŞEDINTE
– DIRECTOR GENERAL
Ec. Ghenea Silvia
acest articol a vost vizualizat de 42 ori!






Nu sunt comentarii.
Noi comentarii sunt oprite.