Mircea Geoană a fost „mazilit”. Pe când Victor Ponta ?
Mircea Geoană doreşte cu toată fiinţa lui să retrăiească zi de zi, cu o plăcere imensă, dimineaţa de după alegerile prezidenţiale. Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului şi mesajele unor importanţi lideri ai PSD cu aprecieri directe la eticheta de „ prostănac” ar putea fi devastatoare pentru orice fiinţă umană care deţine o oarecare doză de „verticalitate” . Nu este însă şi cazul lui Mircea Geoană. Fostul lider al social-democraţilor continuă să creadă că încă mai are un cuvânt de spus în politica românească. Susţinut cu o oarecare sfială de Marian Vanghelie şi câţiva apropiaţi, Mircea Geoană a început o adevărată luptă cu bolşevismul instaurat de Victor Ponta şi Ion Iliescu. Declaraţiile lui Mircea Geoană ar fi fost însă interesante dacă ar fi fost făcute atunci când Geoană conducea acest partid. Acum când fostul preşedinte al Senatului nu îşi mai permite privilegiile pe care partidul i le-a pus „la picioare”, discursul acestuia confirmă faptul că Mircea Geoană este un produs politic, care în toţi aceşti ani s-a bucurat de ceea ce a făcut partidul pentru el. Ce a reuşit însă să dea partidului Mircea Geoană, rămâne cred întrebarea care ar trebui să îi dea de gândit fostului lider al PSD. În toţi anii în care a condus partidul, Mircea Geoană nu a reuşit să înlăture influenţa lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, pe care acum o detestă. „Ce poţi face azi nu lăsa pe mâine”. Este un proverb care pentru Mircea Geoană, a devenit mai actual ca niciodată. Faptul că i-a permis lui Ion Iliescu şi tovarăşilor săi să tragă „sforile” în interiorul PSD-ului „uitând” că are de reformat un partid a avut repercursiuni asupra sa. Cu siguranţă, dacă nu va face acest lucru, deşi este mult mai tânăr, Victor Ponta va avea aceiaşi traiectorie politică pe care a avut-o Mircea Geoană.
acest articol a vost vizualizat de 57 ori!






2 Comentarii to "Mircea Geoană a fost „mazilit”. Pe când Victor Ponta ?"
PSD-isti (adunatura USL)ciolanari flamanzi turbati dupa ciolanul Matusi Tamara (Nastase).
Autorul sa treaca pe la caserie !(Cine plateste comanda muzica
) )
Noi comentarii sunt oprite.