„Bere gratis” – fără fiţe de vedetă, la Deva
Concert pentru tinerii de excepţie ai judeţului
Mihai Georgescu, zis Mitã, solistul trupei este implicat în numeroase actiuni caritabile
Toată lumea a auzit de trupa de pop- rock „Bere gratis”. Super cunoscuţi, deşi par a fi intangibili pentru publicul larg, cei cinci componenţi ai trupei nu au deloc fiţe de vedete.
Cu o carieră muzicală prodigioasă, începută în 1998, băieţii de la „Bere gratis” sunt de o modestie rar întâlnită.
În urmă cu câteva zile am avut plăcuta ocazie de a-i cunoaşte pe membrii trupei, dar şi de a-i asculta pe băieţi într-un concert extraordinar, pe care l-au susţinut cu ocazia „Balului fulgilor de nea”, manifestare caritabilă, organizată de către „Clubul Rotary” din Deva, în cadrul căreia au fost premiaţi elevii hunedoreni care au câştigat Olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale la care au luat parte. Trupa este compusă din Mihai „Miţă” Georgescu – voce, Robert Anghelescu – clape şi Marian Săracu – tobe, colaboratori permanenţi ai celor de la „Bere gratis” fiind Marius „Neuro” Bob – chitară şi Radu Vaştag – bass, iar hiturile formaţiei sunt arhicunoscute. De asemenea, este cunoscut şi faptul că membrii uneia dintre cele mai longevive formaţii apărute după 1989 sunt persoane cu suflet mare, care se implică în acţiuni umanitare.
Aproape de copii
„Miţă”, cel mai cunoscut membru al trupei, este un om cu suflet foarte mare. Alături de soţia sa, cunoscuta prezentatoare de televiziune Liana Stanciu, participă, de mult timp, la acţiuni caritabile în care se strâng fonduri pentru sprijinirea sau ajutorarea unor copii. Mihai şi Liana au trecut prin clipe cumplite când fiica lor, Teodora, acum în vârstă de şase ani, pe care a împlinit-o pe 5 decembrie, a fost diagnosticată cu cancer. După o luptă teribilă cu această boală necruţătoare, despre care „Miţă”, cu multă delicateţe, nu vrea să pomenească, Teodora s-a vindecat, în urma unor eforturi aproape supraomeneşti făcute de părinţii săi, care au fost ajutaţi de către alţi semeni. Dar, chiar înainte de atunci, părinţii Teodorei participau activ la acţiuni umanitare sau cu caracter caritabil, lucru pe care îl fac şi în continuare. „Este ceva firesc să fii aproape de copii, fie că trec printr-o perioadă dificilă a vieţii lor, fie că trebuie încurajaţi în drumul lor către performanţă, indiferent de domeniu. Liana şi cu mine sprijinim, întotdeauna, copiii. Sunt pentru a doua oară aici într-un concert, şi ce s-a făcut în această seară mi se pare un lucru extraordinar. Copiii sunt cel mai de preţ lucru pe care viaţa ţi-l poate oferi. Ştiu că nu toată lumea trece printr-o perioadă fericită din punct de vedere financiar, dar, din puţinul fiecăruia, se pot face lucruri deosebite. Fac un apel către cei care au posibilităţi financiare peste medie să facă donaţii către copii. Efortul lor, cu siguranţă, va fi răsplătit în timp. Copiii reprezintă viitorul pentru noi toţi”, a spus „Miţă”, cu multă modestie. „Bere gratis” a concertat aproape o oră la „Balul fulgilor de nea”, atmosfera creată de băieţi fiind una extraordinară, ridicând numeroşi participanţi la acţiune de la mese, iar banii cuveniţi pentru prestaţia lor scenică au fost direcţionaţi către sprijinirea copiilor din judeţul Hunedoara, indiferent că aceştia sunt de excepţie, că provin din familii defavorizate sau că au cerinţe educative speciale.
Fac un apel către cei care au posibilităţi financiare să facă donaţii către copii
Miţă Georgescu
acest articol a vost vizualizat de 75 ori!







Nu sunt comentarii.
Noi comentarii sunt oprite.