Mândria de a fi recenzat
Raportez, cu înaltă mândrie, că mi-am îndeplinit îndatorirea patriotică, „stimulat” şi de o amendă năucitoare, dar aşa ne trebuie, de a răspunde cu precizie şi exactitate, răspunsurilor la întrebările geniale, găsite de minţile luminate ale patriei, vopsite în nuanţe portocalii cu tentă verzuie, din chestionarul de la recensământul general al populaţiei şi gospodăriilor. Lăsând gluma deoparte, din păcate, orice lucru serios din România este tratat la cea mai înaltă treaptă a băşcăliei. Fiind invitat la o emisiune televizată, am discutat, cu colegii de platou, despre problemele apărute sau ce se pot ivi pe timpul procesului de recenzare. Mulţi îşi puneau problema cu trecerea codului numeric personal (CNP) în chestionar. Acum CNP-ul poate fi aflat foarte uşor, fără să fie trecut în chestionarul de recensământ, prin metode multiple. Rămâne problema cu amenda dacă nu vrei să răspunzi la unele întrebări. Acum, nu ştiu prin ce metode poate aplica recenzorul amenzi, că doar nu a fost investit cu puteri de agent constatator, şi nici cum ar putea stabili acesta dacă doresc sau nu să colaborezi cu el. Apoi, pentru ca băşcălia să se întregească, au venit lămuriri, de la cei în drept, că nu trebuie dat CNP-ul, dar pe un ton care spune că „şi aşa îl aflăm noi”. Ce să mai spui însă de întrebările legate de persoanele plecate peste hotare, pentru că aici se ajunge la băşcălia maximă. Bun, mulţi au pe câte cineva plecat pe dincolo, dar ce interesează autorităţile din ţară despre felul cum a ajuns omul în străinătate, ce face acolo, cât câştigă şi dacă mai şi trimite bani acasă. Aceste întrebări îţi erau puse, de exemplu, înainte de 1989, la încorporare, şi probabil că băieţii de la statistică nu s-au mai deranjat să le modifice. Ce se face, însă, recenzorul care bate la uşa cuiva ce are rude trimise „în deplasare” de SIE, SRI şi alte servicii secrete? Dacă nu răspund, sunt pasibili de amendă sau nu? Că muritorul de rând, dacă refuză, va fi obligat să bage mâna în buzunar.
acest articol a vost vizualizat de 55 ori!






Nu sunt comentarii.
Noi comentarii sunt oprite.