Legea cămătăriei nu este pe placul lui Năstase şi Ponta
Nepotul mătuşii Tamara, Adrian Năstase şi fostul procuror Victor Ponta au avut o jenă faţă de cei care practică cămătăria încât au votat împotriva legii care pedepseşte o astfel de practică. Explicaţia unuia dintre deputaţii PSD privind votul dat de către reprezentanţii acestui partid a fost halucinantă. Printre altele deputatul PSD, Iţu Cornel a dat de înţeles că ei fiind în Opoziţie nu au cum să voteze ce propune Puterea şi că disciplina de partid l-a împiedicat să îşi exprime punctul de vedere. Personal, atitudinea lui Victor Ponta şi Adrian Năstase faţă de o lege care încearcă să restrângă activitatea clanurilor de interlopi nu mă surprinde. Cei doi reprezentanţi de frunte ai PSD-ului şi-au arătat de-a lungul timpului dispreţul faţă de lege. Episodul în care Adrian Năstase defila la braţ cu Gabriel Bivolaru „rupându-şi cămaşa” şi „strigând” nevinovăţia acestuia în faţa Tribunalului este elocvent. Şi „marele procuror”, Victor Ponta a făcut acelaşi lucru, dar cu alt prilej. Deghizat în „Dumnezeu”, cu un fular alb în jurul gâtului, de pe scările Tribunalului, Ponta împărţea „dreptatea” în cazul preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, înainte ca justiţia să se pronunţe. În ultimii 15 ani, ştirile cu cămătari care au schilodit pe viaţă sau şi-au ucis datornicii pentru că nu şi-au mai putut plăti „împrumuturile” au devenit atât de frecvente încât riscă să devină ceva banal. Până acum nimeni nu a găsit de cuviinţă să propună o lege care să pedepsească astfel de practici. Acum cei de la USL spun că nu au votat această lege pentru că a fost propusă de reprezentanţii PDL. Aştept cu „emoţie” venirea celor de la USL, la Putere şi sper că această lege va avea următorul amendament: dacă un cămătar este membru USL atunci nu poate fi numit decât victimă. Cei schilodiţi sau ucişi de acesta pentru recuperarea datoriilor vor fi declaraţi membri sau simpatizanţi PDL, iar acuzaţiile lor sunt cu siguranţă „ atacuri politice”.
acest articol a vost vizualizat de 61 ori!






Nu sunt comentarii.
Noi comentarii sunt oprite.