„Metoda Smart de Politici Publice”, prezentată hunedorenilor
Modalitate de găsire a unor soluţii pentru problemele comunităţii
La Inspectoratul Şcolar al judeţului (IŞJ) Hunedoara a fost lansată oficial „Metoda Smart de Politici Publice” în cadrul unui eveniment organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, de Asociaţia pentru Protecţia şi Informarea Cetăţeanului, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Smart.
Metoda a fost iniţiată de Radu Oprea, un tânăr de 31 de ani, care, în perioada august 2006 – aprilie 2008, a urmat cursurile de masterat în politici publice în cadrul Facultăţii de Politici Publice din cadrul Universităţii Pepperdine din Malibu, SUA, aplicând cunoştinţele dobândite în realizarea acestui proiect. „Metoda Smart de Politici Publice” reprezintă o combinaţie între participarea online şi cea offline sau tradiţională. Astfel, am pus la punct un proces care este simplu, uşor de reţinut şi logic, pentru a recomanda soluţii la problemele de interes public şi a genera probleme de interes public rezolvate. Metoda este deservită de o platformă de participare activă numită „Politici publice făcute de cetăţeni” care este disponibilă pe internet la adresa www.PoliticiPublice.ro pentru participare la nivel naţional şi local şi la www.Public-Policies.eu pentru participare la nivel european”, a afirmat Radu Oprea. Hunedoara este al doilea judeţ din ţară în care a fost lansată oficial această metodă.
Coordonatorul metodei în judeţul Hunedoara este realizatorul TV Paul Ţoţa, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia şi Informarea Cetăţeanului, care participă la acest proiect în calitate de voluntar. „În viziunea noastră, politicile publice înseamnă pur şi simplu soluţii la problemele de interes public. Astfel, dorim să ne canalizăm eforturile spre găsirea acelor soluţii care sunt fezabile, valoroase şi sustenabile şi care au un impact cât mai puternic asupra comunităţii noastre. De asemenea, dorim ca acest proces să se bazeze pe părerea cetăţenilor, care să ofere o direcţie soluţiei optime, care ulterior să fie aplicată de către autorităţi”, a explicat Paul Ţoţa.
acest articol a vost vizualizat de 90 ori!






Un comentariu to "„Metoda Smart de Politici Publice”, prezentată hunedorenilor"
[...] Hunedoara: „SMART Method of Public Policy”, presented to citizens of Hunedoara County, by Alin [...]
Noi comentarii sunt oprite.