DR. PETRU GROZA (1884-1958). III

 

Regele Mihai și regina-mamă Elena s-au deplasat la Londra, în data de 12 noiembrie 1947, pentru a asista la căsătoria principesei Elisabeta, moștenitoarea tronului Regatului Unit. Aici, a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma. De acolo, ei au plecat în Elveția, la Lausanne, unde s-au logodit neoficial în ziua de 6 decembrie 1947. Cerând încuviințarea guvernului român, răspunsul venit zece zile mai târziu afirmând că nu era oportună căsătoria la acel moment. Presa internațională începea deja să speculeze, pe baza antecedentelor tatălui regelui, principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea, că suveranul român va rămâne în străinătate pentru o femeie, abandonându-și prerogativele de monarh constituțional. Pentru a infirma speculațiile, la 18 decembrie 1947, suveranul a pornit de la Lausanne și a sosit la București trei zile mai târziu. După o întrevedere cu președintele Consiliului de Miniștri unde nu s-a ajuns la nicio concluzie, regele Mihai și mama sa au plecat la Sinaia pentru sărbătorile de iarnă. Emil Bodnăraș a fost învestit în funcția de ministru al Apărării Naționale în ajunul Crăciunului, care, potrivit unor informații, abia ajunsese de la Moscova, unde primise din partea lui Stalin indicațiile privind organizarea abdicării regelui Mihai. În seara zilei de 29 decembrie 1947 regele Mihai a fost informat despre cererea formală a șefului guvernului de a-i acorda o audiență a doua zi dimineață. Inițial, a presupus că este vorba de căsătoria lui. La 30 decembrie 1947 suveranul, împreună cu regina-mamă și câteva persoane din Casa Regală s-au deplasat la București, la prânz ajung la palatul din șoseaua Kiseleff. În scurt timp au sosit și Dr. Petru Groza, care era însoțit de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Primul ministru a fost cel care s-a adresat primul: „Ei bine, Majestate, a sosit timpul să aranjăm o despărțire prietenească”. Surprins, regele Mihai a întrebat ce trebuie să înțeleagă prin aceste cuvinte. „Problema de a pune capăt monarhiei. La urma urmei v-am avertizat că trebuie să vă pregătiți pentru așa ceva. Trebuie să înțelegeți că nu mai există în România loc pentru un rege”, a continuat acesta. Regele a răspuns: „Nu dumneavoastră sunteți cel care puteți să-mi spuneți să plec. Această chestiune trebuie să o hotărască poporul”. Premierul preciza că guvernul va aranja problemele materiale, astfel încât familia regală să ducă o viață confortabilă. De asemenea, Gheorghe Gheorghiu-Dej a făcut aluzie la un posibil proces ce ar putea fi intentat familiei regale. În acel moment, regele Mihai a declarat că „propunerea dumneavoastră ridică grele probleme constituționale”. „Ne-am gândit la toate”, răspunde premierul, scoțând o coală de hârtie din pergament alb din dosarul pe care îl ținuse în mână de când începuse audiența. „Voi studia această hârtie”, declară regele în speranța că va mai câștiga timp. Dar nu fost așa. „Trebuie să citiți acum. Nu părăsim această casă a continuat premierul până când hârtia nu va fi semnată, chiar dacă va trebui să stăm aici până diseară. Poporul nostru așteaptă știrea abdicării. Dacă nu vom avea semnătura dumneavoastră se vor ivi neplăceri”. În acel moment i s-a spus că garda fusese schimbată, că palatul era înconjurat de trupe, iar legăturile telefonice erau întrerupte. Regele Mihai a întrebat pentru ce s-au luat toate aceste măsuri. „Poporul este impacientat Sire, suntem aici de un timp destul de lung”, a zis premierul. „Și dacă eu refuz să semnez”?, a întrebat regele. Dr. Petru Groza a folosit o ultimă amenințare: „Dumneavoastră ați văzut, totul a fost prevăzut. Se poate ivi un război civil. Noi nu putem răspunde de securitatea nimănui. Și dumneavoastră veți purta răspunderea”. Trebuie să observăm că în prim planul acțiunii nu este comunistul Gheorghe Gheorghiu Dej ci burghezul democrat Dr. Petru Groza.

După asumarea abdicării de către suveran s-a întrunit Consiliul de Miniștri. Dr. Petru Groza a adus la cunoștința miniștrilor acest act și a fost emisă o proclamație a guvernului către țară, care aducea la cunoștință renunțarea regelui la tron și aprecia că „Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-și clădi o nouă formă de stat – Republica Populară”. Apoi, s-a deschis ședința extraordinară a Adunării Deputaților, prezidată de Mihail Sadoveanu. În unanimitate au fost aprobate două proiecte de lege. Primul lua act de abdicarea regelui Mihai I, pentru sine și pentru urmașii săi, Constituția României era abrogată, iar noua denumire oficială a statului devenea Republica Populară Română. De asemenea, se preciza că puterea legislativă va fi exercitată de Adunarea Deputaților până la dizolvarea ei și întrunirea unei Adunări Naționale Constituante, care se va face la o dată fixată de Adunarea Deputaților. Aceasta va adopta noua Constituție a RPR. Prin al doilea proiect s-au numit membrii Prezidiului Provizoriu al RPR: Constantin Ion Parhon,  președinte,  Mihail Sadoveanu, Ștefan Voitec, Gheorghe Stere și Ioan Niculi, vicepreședinți. Ședința s-a încheiat după numai o oră.

Adunarea Deputaților a fost dizolvată la 24 februarie 1948. Trei zile mai târziu s-a constituit Frontul Democrației Populare, o alianță electorală formată din Partidul Muncitoresc Român, creat prin unirea PCR cu PSD, Frontul Plugarilor, PNL-Bejan și Uniunea Populară Maghiară. La 28 martie 1948 s-au organizat alegeri pentru Marea Adunare Națională, forul legislativ, unicameral,  al RPR. Primul obiectiv al acesteia a fost acela de a redacta Constituția Republicii Populare Române, promulgată la 13 aprilie 1948. Dr. Petru Groza și-a păstrat mandatul de prim-ministru până la 2 iunie 1952. Zece zile mai târziu a devenit în locul lui C. I. Parhon  președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, instituția care asigura în mod simbolic reprezentarea RPR. A deținut această funcție până la sfârșitul vieții.

Începând cu anul 1948, autoritățile comuniste au început să impună modelul stalinist de de organizare și conducere a societății. La 11 iunie 1948, guvernul a adoptat legea pentru naționalizarea principalelor mijloace de producție din industrie, transporturi, asigurări și bănci. Această măsură a vizat înlocuirea proprietății private  cu  proprietatea publică în domeniile amintite. A fost creat Comitetul de Stat al Planificării, care promova economia pe baze planificate, având la bază centralismul economic. Cu pornire din anul 1951, planul de organizare economică era cincinal. Tot după model sovietic s-au înființat Gospodăriile Agricole Colective și Gospodăriile Agricole de Stat, care indicau tipurile de cultură și fixau prețurile bunurilor agricole. Ţăranii aveau voie să își păstreze loturi de pământ, dar care să nu depășească 0,15 ha. Pe plan internațional, România a fost membru fondator al CAER, din anul 1949 și al Tratatului de la Varșovia din anul 1955.

Îmbătrânit, cu sănătatea șubredă, a fost silit să accepte, la 7 februarie 1953, dizolvarea Frontului Plugarilor, indezirabil pentru comuniști. Cu toate acestea, nu s-a înscris în PMR, astfel că a reușit performanța politică de a se situa în poziții de frunte în cadrul regimului, fără să fi fost vreodată formal comunist, apoi pemerist. O explicație poate să fie abilitatea cu care a reușit să-și atragă sprijinul și încrederea lui Stalin, rememorată într-una din notele sale politice: „M-am apropiat de el. Acesta stătea pe un soi de cotineață, ceva mai înaltă ca podeaua. M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele și i-am spus: În sfârșit mi-am atins idealul de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viața mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braț, m-a ridicat, m-a îmbrățișat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu și pe urmă l-am câștigat. Eram un teatralist fără pereche!”. Cred că nu a existat în spațiul public românesc un oportunist mai mare. Gestul său a fost unul de cabotin perfect. Nici un comunist nu a reușit să servească mai bine regimul ca acest noncomunist, care a condus țara în perioada 6 martie 1945 – 7 ianuarie 1958, când la vârsta de 73 de ani a trecut la cele veșnice.

Deputat dr. Gheorghe Firczak

acest articol a vost vizualizat de 244 ori!