DR. PETRU GROZA (1884-1958). I

 

Am vrut intenționat să nu apară articolul la data care amintește de instaurarea Guvernului Groza, 6 martie 1945. Din mai multe motive. Primul, nu este vorba de o aniversare, ci de începutul instaurării unui regim total antiromânesc. Al doilea, personalitatea sa este una, cel puțin, contradictorie. Asta dacă facem apel la eufemisme. Nu a fost membru al partidului comunist, dar a fost artizanul implementării comunismului ca regim. Ciracul lui, Romulus Zăroni, este, avant la lettre, un Nicolae Ceaușescu, un exemplu pentru cum trebuiau să fie oamenii de stat ai noii ordini social-politice. Dr. Petru Groza era un intelectual și tocmai de aceea este mai grav ceea ce a făcut  el. Cariera sa începe cu mult înainte de a se putea ști că un nou regim va domina țara noastră, dar evoluția sa politică parcă prefigurează toate acestea.

S-a născut la Băcia, județul Hunedoara, la 7 decembrie 1884 ca fiu al preotului ortodox Adam Groza. A urmat clasele primare în localitatea natală, iar cele secundare la Coștei, Lugoj și la Colegiul Reformat din Orăștie. Între anii 1903-1905, a studiat la Facultatea de Drept și Științe Economice din Budapesta. Din anul 1905 își continuă studiile la Berlin, apoi la Facultatea de Drept Comercial și Economie Politică din Leipzig. În anul 1907  își susține doctoratul în științe juridice cu distincția „magna cum laudae”. La revenirea acasă, practică avocatura la Lugoj, apoi la Deva. De asemenea, se implică în viața Bisericii Ortodoxe, fiind membru laic al Sinodului Mitropoliei Sibiului din anul 1911.

Cariera politică o începe în Partidul Național Român, unde are ocazia să fie alături de liderii mișcării naționale a românilor din Transilvania. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918 unde cei 1.228 de delegați aleși ai românilor au votat Rezoluția Unirii. La alegerile parlamentare din noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, este ales deputat pe listele PNR. În martie 1920, părăsește partidul alături de gruparea condusă de Octavian Goga și se înscrie în Partidul Poporului la 17 martie, același an. Formațiunea condusă de generalul Alexandru Averescu a fost chemată la putere de regele Ferdinand datorită manevrelor de culise întreprinse de fruntașul liberal Ion I. C. Brătianu, pentru a determina căderea cabinetului Blocului Parlamentar, coaliție politică din care făcea parte și PNR. În guvernul generalului Averescu, Dr. Petru Groza a fost ministru de stat fără portofoliu în perioada 16 aprilie-13 decembrie 1921. La alegerile din martie 1922 și cele din mai 1926 devine din nou deputat pe listele Partidului Poporului. Manevrele lui Ion I. C. Brătianu îl aduc din nou pe generalul Averescu la putere. În noul cabinet, primește portofoliul Lucrărilor Publice. Îndeplinește această funcție până la 14 iulie 1926, devenind după acea dată ministru de stat fără portofoliu. Politica guvernamentală de ignorare a liberalilor îl determină pe Ion I. C. Brătianu să intre în conflict cu generalul Averescu, motiv pentru care fruntașul liberal a intervenit pe lângă regele Ferdinand pentru a determina căderea guvernului. Mai mult, la alegerile din iulie 1927 Partidul Poporului nu a întrunit pragul electoral de 2% din voturi, necesar accederii în Parlament.

Dezamăgit de viața politică internă, pleacă într-un exil autoimpus la Deva, pentru a se dedica afacerilor sale. Revine în viața publică la 8 ianuarie 1933, când fondează Frontul Plugarilor, o formațiune politică minoră, care se situa pe stânga eșichierului politic. Imediat, acest partid a intrat sub influența Partidului Comunist, care se afla în ilegalitate în acele vremuri. În localitatea natală a lui Petru Groza, la 24 septembrie 193, s-a realizat acordul pentru constituirea Frontului Popular Antifascist între MADOSZ și Frontul Plugarilor, ambele formațiuni fiind satelite ale comuniștilor. Trei luni mai târziu, aceleași două partide, împreună cu Blocul Democratic și Partidul Socialist, s-au întrunit la Ţebea unde au încheiat un acord prin care se angajau să lupte în comun împotriva pericolului fascist. În următorii ani, formațiunea lui Petru Groza a rămas în umbra Partidului Comunist. În anul 1943 participă la crearea Frontului Patriotic Antihitlerist. La 20 iunie 1944 se formează Blocul Național Democrat având ca membri PNŢ, PNL, PSD și PCR, care avea ca scop înlăturarea regimului antonescian , ieșirea țării din alianța cu puterile Axei și alăturarea României Națiunilor Unite.  Dr. Petru Groza a revenit în prim planul scenei politice după actul de la 23 august 1944, când regele Mihai îl demite din fruntea statului și îl arestează pe mareșalul Ion Antonescu alături de principalii săi colaboratori. Astfel, România a ieșit din alianța cu puterile fasciste. Șeful statului numește un nou guvern de militari și tehnicieni în frunte cu generalul Constantin Sănătescu. În noul guvern, fiecare partid din BND avea câte un reprezentant, ca ministru fără portofoliu. România a semnat la Moscova, la 12 septembrie 1944, armistițiul cu Națiunile Unite, care stabilea noul statut internațional al țării noastre: ieșirea din războiul cu Națiunile Unite și angajarea în lupta împotriva Germaniei hitleriste, plata unor însemnate despăgubiri de război, anularea Dictatului de la Viena, adoptat la 30 august 1940, revenirea graniței româno-sovietice la limitele stabilite la 28 iunie 1940. Astfel, România devenea o țară cvasiocupată de Uniunea Sovietică, iar SUA și Regatul Unit agreau această realitate. La 9 octombrie 1944 s-a realizat celebrul acord între Stalin și Churchill, potrivit căruia România intra în sfera de influență sovietică în proporție de 90%. Se realiza un schimb cu Grecia, care, credea Churchill, era necesar să rămână în sfera de influență britanică pentru a menține imperiul colonial britanic, ceea ce s-a dovedit a fi o iluzie. Pe plan intern, la 13 octombrie 1944, PCR și PSD au denunțat în mod oficial actul de colaborare cu PNL și PNŢ în cadrul BND, au ieșit de la guvernare și s-au constituit într-o nouă coaliție denumită Frontul Național Democrat. Acest fapt a stârnit o  criză politică, timp în care FND a pornit o amplă și vehementă campanie împotriva partidelor istorice. Frontul Plugarilor a aderat la noua coaliție politică de stânga. Din cauza presiunilor acesteia, la 4 noiembrie 1944, generalul Constantin Sănătescu a format un nou guvern de colaborare politică mai amplă. Atât liderii de la Moscova, cât și comuniștii autohtoni, au considerat că personalitatea și carisma lui Dr. Petru Groza ar putea asigura legitimitatea în fața lumii occidentale, astfel că, în noul guvern acesta devine vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Dar crizele orchestrate de comuniști și socialiști au continuat, iar Constantin Sănătescu demisionează la 6 decembrie 1944. Șef al noului guvern a fost desemnat generalul Nicolae Rădescu, iar Dr. Petru Groza a rămas al doilea om în guvern. FND a continuat să organizeze manifestații de stradă sub lozinca „Vrem guvern FND!” Minerul stahanovist Cristea Aron, din Lupeni, cerea în ziarul „Zori Noi”, care apărea la Petroșani, ca Guvernul Rădescu să plece și să lase locul unui Guvern FND. În acea iarnă, Gheorghe Gheorghiu-Dej, devenit secretar general PCR, a efectuat o vizită la Moscova, în timpul căreia s-a stabilit programul de acțiune pentru preluarea puterii și înlăturarea partidelor istorice conduse de Iuliu Maniu și C. I. C. Brătianu. La Conferința de la Ialta din 4-11 februarie 1945, principalii membri ai coaliției antihitleriste au hotărât intrarea totală a României în sfera de influență sovietică. Ca urmare, FND a pornit un asalt pentru răsturnarea guvernului. S-a acționat pentru preluarea prefecturilor și primăriilor și s-au organizat manifestații și lupte de stradă. În beletristică romanele lui Titus Popovici, „Setea” și „Străinul” ilustrează foarte bine acest proces de preluare al puterii. Pentru a avea susținere publică, FND și-a atras de partea lui țăranii, cărora li se promitea înfăptuirea reformei agrare prin împroprietărirea lor și confiscarea moșiilor. România se afla într-o mare criză politică. În ziua de 26 februarie 1945 a venit la București A. I. Vâșinki, adjunctul ministrului de Externe al URSS. Într-o audiență la regele Mihai, acesta i-a cerut șefului de stat român demiterea imediată a generalului Rădescu, care era acuzat ca fiind „reacționar” și „fascist”, criticând partidele istorice, mai ales pe Iuliu Maniu. Tatonările realizate de ministrul român de Externe, Constantin Vișoianu, cerând sprijinul Statelor Unite și al Regatului, s-au dovedit iluzorii. Vâșinski a exercitat puternice presiuni asupra regelui, adoptând o atitudine agresivă, izbind cu pumnul în masă, trântind ușa și declarând: „Ialta sunt eu !”. În data de 2 martie 1945, regele Mihai l-a însărcinat pe președintele Frontului Plugarilor să alcătuiască lista noului guvern. În audiențele de la Palat, Iuliu Maniu și Dinu Brătianu s-au opus categoric, afirmând că aducerea la putere a acestui guvern „ar echivala cu o condamnare la moarte a democrației în România”. În cele din urmă, regele a cedat, iar la 6 martie 1945  a acceptat lista prezentată de acesta. Deși, din cele 18 portofolii ministeriale, PCR avea doar cinci portofolii, în realitate, comuniștii erau cei care îl conduceau, deoarece fusese dictat de la Moscova.

Deputat dr. Gheorghe Firczak

acest articol a vost vizualizat de 120 ori!