Connect with us
Data: 14/05/2024
.

Actualitate

S-a deschis „Expo Casa și Grădina”, la Deva. Flori, mobilier, dar și alte decorațiuni pentru pasionații de grădinărit

Publicat

pe

Prima ediție a expoziției cu vânzare „Expo Casa și Grădina”, organizată de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Hunedoara, a fost deschisă oficial, ieri, în prezența oficialităților locale și județene. Expozanți de flori, ghivece, mobilier de grădină, statuete sau unelte agricole, cu precădere firme din județul Hunedoara, dar și din țară, au ocupat o porțiune a parcării celui mai mare centru comercial de la intrarea în Deva, prezentând produsele lor specifice. Evenimentul, unul plin de culoare și voie bună, se desfășoară până duminică, 9 aprilie.

Cei care vor trece pragul expoziției în aer liber au ocazia să admire, dar și să cumpere o mulțime de flori, în ghivece sau tăiate, ornamente și mobilier de grădină, plante decorative, căsuțe pentru păsărele, dar și multe altele. Astfel, vizitatorii au prilejul de a-şi delecta privirile cu o paletă coloristică unică şi, în acelaşi timp, de a achiziţiona produsele necesare pentru casă şi grădină: de la seminţe, bulbi, răsaduri, legume, fructe, ghivece, vaze şi alte obiecte decorative realizate din piatră, ceramică şi sticlă, până la tratamente fitosanitare şi produse îngrijire horticultură, unelte de grădinărit ori mobilier şi ornamente de grădină din lemn şi piatră sau elemente design.

Ne-am dorit foarte mult să organizăm un astfel de eveniment”

Evenimentul se bucură de prezența a 26 de expozanți, printre care se află comercianți de flori, de unelte și utilaje agricole, de decorațiuni, vase și ghivece din ceramică, producători de tâmplărie din lemn și mobilier pentru grădină, din fier forjat sau statuete. „Acest eveniment este o ocazie deosebită pentru Camera de Comerț și Industrie (CCI) Hunedoara. Practic, inaugurăm astăzi (n.red. ieri) prima ediție a expoziției cu vânzare „Expo Casa și Grădina”. Nu este o alegere întâmplătoare. Ne-am dorit foarte mult pentru Deva să organizăm un astfel de eveniment, cu flori, multă culoare și voie bună. Tocmai de aceea, programul expoziției cuprinde, pe lângă aceste prezentări, și momente interactive. (…) Este o expoziție mai micuță față de cele cu care v-am obișnuit, dar sperăm, cu ajutorul Consiliului Județean (CJ) și al Primăriei Deva, să creștem această expoziție, astfel încât, anul viitor, să ocupăm o suprafață dublă sau, poate chiar, mai mare”, a declarat Crinela Gafton, director general al CCI Hunedoara, la deschiderea evenimentului.

Ateliere și concurs pentru copii

Advertisement

În cadrul evenimentului, vor fi organizate ateliere creative pentru copii. Micuții vor avea ocazia, sâmbătă, să își dea frâu liber imaginanției și să picteze căsuțe pentru păsărele, puse la dispoziție de un producător de jocuri și jucării din lemn. Mai mult, CCI a inițiat, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, o competiție în rândul elevilor. „Copiii au fost provocați să realizeze căsuțe pentru păsărele. Fotografiile acestora vor fi postate pe pagina de Facebook și primele trei cele mai îndrăgite căsuțe vor fi premiate de noi. S-au strâns până acum peste 50 de căsuțe. Este impresionant efortul copiilor. Sunt foarte ingenioase și realizate din materiale diverse. Nici nu m-am gândit vreodată că se poate face o căsuță de păsărele dintr-un PET, de exemplu”, a mai spus Crinela Gafton.

Evenimentul “Expo Casa și Grădina” este realizat cu sprijinul Direcţiei pentru Agricultură Judeţul Hunedoara şi al IȘJ Hunedoara. În plus, societatea Apa Prod SA Deva va asigura apa pentru toate florile, pe toată durata desfășurării expoziției.

Călin Petru Marian, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a Județului Hunedoara

<Expo Casa și Grădina> este primul eveniment de acest gen din județ. Ne-am gândit să dăm drumul la un eveniment de acest gen pentru că județul Hunedoara are nevoie și, în special, toți cei care au o curte, o grădină, vor să își pună pe balcon o floare, vor să își întrețină plantele de apartament sau doresc să aibă o casă și o curte frumoasă, sunt așteptați să vină și să viziteze standurile. Noi le stăm la dispoziție cu informații și consultanță, în ceea ce privește tehnologiile de prelucrare a terenului, de cultivare a gazonului, de îngrijire a florilor, de tot ceea ce înseamnă ambientul necesar unei bune conviențuiri în casă și în curte. Specialiștii noștri vor fi prezenți la standul Direcției Agricole, de astăzi și până duminică. Încercăm să organizăm, în fiecare an, de Florii, acest târg, pentru ca oamenii să aibă la dispoziție tot ceea ce înseamnă utilaje, răsaduri, semințe de gazon, consultanță în domeniu. Practic, dorim să venim în sprijinul doritorilor acestui ambiental plăcut”

Advertisement

Actualitate

Un hunedorean, mai bogat cu peste 70.000 de lei, după ce a câștigat la Loto 6/49

Publicat

pe

Redactat de

Un hunedorean se numără printre câștigătorii extragerilor Loto 6/49 de duminică.

Loteria Română a anunțat ce premii s-au câștigat la tragerile Loto de duminică, 12 mai 2024. Un hunedorean a câștigat unul dintre cele șase premii puse în joc la tragerea Loto 6/49.

La tragerea Loto 6/49 de duminică, 12 mai, la categoria a II-a s-au înregistrat şase câştiguri a câte 70.780,93 lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la agenţii loto din Hunedoara, Iaşi, Raducaneni, jud. Iaşi, Ludus, jud. Mureş, Tulcea şi pe amparcat.ro”, a informat Loteria Română.

Joi, 16 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 3,20 milioane de lei (peste 643.600 de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 9,57 milioane de lei (peste 1,92 milioane de euro). La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 3,96 milioane de lei (peste 797.300 de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report de peste 218.300 de lei (peste 43.800 de euro). La Noroc Plus se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 30.700 de lei. La Loto 5/40, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 112.400 de lei (peste 22.600 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report în valoare de peste 100.200 de lei (peste 20.100 de euro). La Super Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 59.200 de lei (peste 11.900 de euro).

Citeste mai mult ...

Actualitate

(PE) Călin Petru Marian: Aducem tinerii acasă!

Publicat

pe

Redactat de

Județul Hunedoara este, din nefericire, campion la nivel național în ceea ce privește depopularea. În căutarea unui trai mai bun, a unui loc de muncă în condiții de salarizare decentă, tinerii pleacă în alte județe din țară, mai dezvoltate, sau chiar în alte țări.

În condițiile în care mediul de afaceri nu a fost susținut real de Consiliul Județean Hunedoara, prin programe bine aplicate și fundamentate, județul Hunedoara înregistrează o scădere drastică a numărului de locuitori față de recensământul din 2011.

Călin Petru Marian, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, a gândit un program bine fundamentat pentru a-i aduce pe tineri înapoi acasă. Un program care să fie aplicat din chiar prima zi de mandat în fruntea administrației publice județene.

„Încurajăm crearea de noi locuri de muncă atractive pentru tineri prin proiectul care va integra parteneriatul dintre administrațiile publice locale, unitățile de învățământ și mediul de afaceri. Vom răspunde nevoilor reale de pe piața muncii și vom ține cont de aspirațiile tinerilor. De asemenea, dezvoltăm o platformă online destinată tuturor societăților comerciale din județul Hunedoara pentru a promova locurile de muncă neocupate și pentru a da posibilitatea ca tinerii să aplice online pentru job-uri. Sprijinim programele de formare și reconversie profesională”, sunt doar trei dintre proiectele bine fundamentate pe care Călin Petru Marian, candidat la Președinția Consiliului Județean Hunedoara.

Fost prefect al județului Hunedoara timp de aproape 4 ani, Călin Petru Marian a dovedit că ȘTIE, VREA și POATE să dezvolte județul Hunedoara!

 

Advertisement

Comandat de: Partidul Național Liberal – Filiala Hunedoara Cod de identificare atribuit de Autoritatea Electorala permanenta la desemnarea mandatarului financiar coordonator: 21240015

Citeste mai mult ...

Actualitate

“Noaptea Muzeelor” la Castelul Corvinilor: Concerte și show de video-mapping. Atmosfera, întregită de gulguțele aprinse de cercetași

Publicat

pe

Redactat de

Se anunță o seară magică, sâmbătă, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Localnici și turiști sunt așteptați la „Noaptea Muzeelor”, dar și la „Festivalul luminii”. După lăsarea întunerciului, pe zidurile impunătorului edificiu medieval vor fi proiecţii video. Atmosfera specială va fi întregită de gulguțele aprinse de cercetași.

Spectaculosul castel medieval de la Hunedoara va putea fi vizitat gratuit, sâmbătă seară, de la ora 21:00, cu prilejul evenimentului „Noaptea Muzeelor” 2024. Casa Breslelor și Expoziția permanentă de arheologie: Pre- și Protoistoria Hunedoarei vor fi și ele deschise publicului, iar intrarea va fi gratuită de la aceeași oră.

Și la ediția din acest an a evenimentului, organizatorii au pregătit un program, din care nu vor lipsi proiecțiile video pe zidurilor monumentului medieval.

Sâmbătă, 18 mai, te așteptăm la Castelul Corvinilor, la „Noaptea Muzeelor” 2024. De la ora 21:00, aveți intrarea gratuită în incinta Muzeul Castelul Corvinilor, unde puteți vizita Castelul, Casa Breslelor și Expoziția permanentă de arheologie: Pre- și Protoistoria Hunedoarei! Am pregătit un eveniment deosebit alcătuit din: concert Ducu Bertzi și Constantin Neculae, video-mapping, prin intermediul căruia vom spune altfel povestea Corvinilor, proiectată pe faţada celui mai frumos castel din România! De atmosferă se ocupă, până spre miezul nopţii, DJ Thomann Baxx și MC Liviu! Cercetașii României – Hunedoara îţi aduc “Festivalul Luminii care va avea loc începând cu ora 16:00, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor (Curtea Husarilor). Aici se vor desfășura activități pentru copiii de toate vârstele, iar la ora 21:00 curtea va fi luminată de gulguțele confecționate de cercetași. Te așteptăm să luminăm noaptea, împreună, pe 18 mai!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

La edițiile anterioare ale evenimentului „Noaptea Muzeelor”, mii de oameni au trecut pragul Castelul Corvinilor, iar proiecţiile video care au învăluit edificiul istoric au făcut senzaţie în rândul publicului numeros prezent.

Advertisement
Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate