Connect with us
Data: 20/04/2024
.

Valea Jiului

Reguli noi de concurs pentru viitorii mineri de la Livezeni

Publicat

pe

Zeci de tineri stau zilnic la coadă ca să se facă mineri. Sunt dintre cei care nu au mai lucrat niciodată, ori care, chiar dacă au terminat o facultate, nu au avut un job stabil. Mina este pentru ei ca un miraj, chiar dacă știu că nu va fi ușor. Numai în prima zi au fost depuse peste 100 de dosare, iar ritmul este la fel de susținut zilnic, așa încât până la final sunt așteptați cam 500 de candidați. Din păcate, sunt de 10 ori mai puține locuri. „Intenționăm să angajăm 65 de lucrători, muncitori necalificați la Mina Livezeni, începând cu 1 martie. În prima zi au fost 113 dosare primite, dar menționez că inclusiv în data de 2 februarie se primesc cererile de înscriere la conscurs”, a spus directorul Diviziei Miniere CEH, Gabriel Petrescu.

Lopătat contracronometru

Cei de la Divizia Minieră au schimbat puțin regulamentul și acum fiecare candidat își va opri singur cronometrul la faza de lopătat, în timp ce la proba scrisă, fiecare va primi nota pe loc. Asta ca să elimine suspiciunile de fraudare a examenului. În plus, urmează alte angajări și la alte mine.„Intenționăm în cursul lunii viitoare să organizăm un concurs și pentru mina Vulcan. Deocamdată nu este cert numărul de posturi, dar peste 100 de persoane ar putea fi angajate”, mai spune Petrescu.

Și la Lonea este nevoie de personal muncitor și la Lupeni și cei de la Divizia Minieră speră să continue angajările până în toamnă. Necesarul, numai pentru anul acesta ar putea fi de aproximativ 350 de tineri.

Advertisement

Actualitate

Încasările în scădere, restanțele în creștere

Publicat

pe

Redactat de

În ultima perioadă de timp tot mai mulți locuitori ai Văii Jiului au hotărât să părăsească zona în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite.

Acest lucru este resimțit și de operatorul de apă și canalizare din Valea Jiului. În acest moment încasările în ceea ce privește apa potabilă și canalizarea sunt în scădere.

Despre acest lucru ne vorbește Cristian Ionică, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului.

”Atât încasările cât și producția facturată sunt în scădere. Constatăm de la lună la lună că cantitatea de apă facturată este din ce în ce mai mică. Ca cifre, la nivel de apartamente din luna decembrie și până acum a scăzut cu 40%. Acest lucru ne-a făcut să ne uităm exact unde este această scădere datorită apometrelor care sunt montate la scările de bloc și datorită întregului sistem de monitorizare care este centralizat la dispeceratul central. Se constată că la nivel de apartamente lumea, chiar dacă are contracte la noi, este plecată iar acest lucru ne aduce o producție cu 40% mai mică. Avem o mică perioadă de creștere când sunt vacanțe sau concedii, după care consumul scade iar. Dintr-un număr de 12 mii de gospodării la nivelul Văii Jiului facturăm undeva la șase mii. Din cele șase mii, am inițiat o campanile prin care dorim să vedem care este situația în teren. Unii sunt plecați, alții au decedat și mai este și categoria celor care fură apă. Este îmbucurător faptul că în zonele în care au fost executate lucrări de reabilitare, chiar dacă și în acea zonă producția a scăzut, nivelul facturat este undeva la 90%. În zonele unde sunt rețelele vechi de peste 50 de ani facturăm undeva la 30-40%. Aceste probleme cu apa se transmit imediat și pe partea de canalizare, intervențiile noastre pe partea de canal nu mai sunt pe rețelele principale ci pe racordurile de la bloc”, a declarat Cristian Ionică directorul general al SC ApaServ Valea Jiului.

Mai mult decât atât se înregistrează și o creștere a restanțelor în ceea ce privește plata facturilor pentru serviciul de apă și canalizare.

”În continuare creanțele cresc atât de la asociații cât și de la partea de populație însă sunt creanțe vechi. Chiar dacă noi am venit în sprijinul lor să facem eșalonări de plată, au plătit o lună, două după care nu au mai plătit. Persoanele care ajung cu creanțe la noi au câte patru sau cinci dosare de judecată. Facture curentă este încasată undeva la 70% iar din creanțe recuperăm când transmitem acele somații dar creșterea este doar pe o lună sau două după care scad din nou. A fost și perioada COVID-ului când nu am avut voie să îi somâm să plătească apa și atunci oamenii s-au obișnuit așa”, a mai declarat sursa citată.

Advertisement

FOTO: PRESS-MEDIA.RO

Citeste mai mult ...

Actualitate

Infracțiuni de tâlhărie și furt, în Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

Polițiști din două localități ale Văii Jiului au fost sesizați cu privire la săvârșirea unor fapte împotriva legii. Astfel la Aninoasa unui minor i-a fost sustras un telefon mobil iar la Lupeni două persoane au fost identificate după ce transportau cu un autoturism panouri de tablă și sârmă, acestea fiind sustrase din incinta unei unități miniere din Lupeni.

În ambele cazuri organelle legii au întocmit dosare de cercetare penală.

”La data de 09 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie din Aninoasa cu privire la faptul că, în seara de 09 aprilie 2024, în jurul orei 22:50, un tânăr l-a agresat fizic și i-a sustras telefonul mobil al fiului său, în vârstă de 22 de ani, din Aninoasa. Persoana vătămată le-a relatat polițiștilor care s-au deplasat la fața locului că, în timp ce se deplasa prin cartierul Bujorului, din Aninoasa, a fost abordat de un tânăr care l-a lovit cu palmele peste față, după care i-a sustras telefonul mobil din buzunarul pantalonilor, apoi i-a cerut 1.000 de lei în schimbul recuperării telefonului mobil. În urma activităților investigative, polițiștii l-au identificat pe tânărul bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată reclamată, de la care au reușit și recuperarea telefonului mobil sustras. În data de 09 aprilie 2024, în intervalul orar 14:00-16:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Lupeni, în cadrul căreia au fost identificați doi bărbați, în vârstă de 56 și 60 de ani, ambii din municipiul Lupeni, care transportau cu un autoturism mai multe panouri de tablă și sârmă, cu privire la care polițiștii au stabilit că au fost sustrase din incinta unei unități miniere din Lupeni. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cât cărbune au produs minele din Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 5 octombrie 2023 – 31 ianuarie 2024, minele din Valea Jiului, sub administrarea Complexului Energetic Valea Jiului, au raportat producții importante, potrivit Ministerului Energiei.

Cantitățile extrase din diversele mine au fost semnificative, reflectând eforturile depuse de către minerii și personalul angajat în procesul de extracție și prelucrare a resurselor.

Principala sursă de cărbune a fost Sucursala E.M Livezeni, care a înregistrat un total de 12.341 tone, cu o medie zilnică de 205,25 tone în intervalul menționat. E.M Vulcan a urmat, cu o producție totală de 13.923 tone și o medie zilnică de 326,20 tone. E.M Lonea și E.M Lupeni au contribuit și ele semnificativ la producție, înregistrând 1.535, respectiv 5.950 de tone de cărbune.

Aceste date reflectă eforturile constante ale Complexului Energetic Valea Jiului pentru a satisface cererea de cărbune pe piața energetică. Ele subliniază, de asemenea, importanța sectorului minier în economia regională și națională.

Citeste mai mult ...

Asociația Composesorală Dealu Mare

Asociația Composesorală Dealu Mare, cu sediul în comuna Densuș, sat Poieni, nr. 20, județul Hunedoara, titular al planului: ,,AMENAJAMENTUL FONDULUI FORESTIER PROPRIETATE PRIVATĂ APARȚINÂND ASOCIAȚIEI COMPOSESORALE DEALU MARE, COMUNA DENSUȘ, JUDEȚUL HUNEDOARA”, propus a fi realizat pe raza județului Hunedoara, anunță publicul interesat asupra audierii publice a proiectului de amenajament silvic, a Raportului de mediu și a Studiului de Evaluare Adecvată care va avea loc în data de 03.06.2024 începând cu ora 15:00 la Căminul Cultural din sat Poieni, nr. 24, comuna Densuș, județul Hunedoara.

Autoritățile participante:

Consiliul Județean Hunedoara

-APM Hunedoara

-Serviciul Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu Hunedoara

-Garda Forestieră Hunedoara

-Direcția Silvică Hunedoara

-Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate ST Hunedoara

-Direcția pentru Agricultură a județului Hunedoara

-Direcția Județeană pentru Cultură Hunedoara

-Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,, Iancu de Hunedoara”

-Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara

-Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara

-Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara

-Primăria Densuș

Dezbaterea este deschisă publicului interesat, care poate participa la ședință sau care poate trimite comentarii în scris APM Hunedoara la adresa Deva, str. Aurel Vlaicu, nr. 25, e-mail office@apmhd.anpm.ro, sau titularului la sediul din Comuna Densuș, sat Poieni, nr. 20, județul Hunedoara până la data de 03.06.2024.

Publicul interesat poate formula comentarii și ON LINE în timpul ședinței de dezbatere publică pe platforma Zoom accesând următorul link https://us05web.zoom.us/j/83203871478?pwd=a1VXQXbEIXhxvn3ZtlaimLffwflAwe.1 și folosind parola 4rq65R

Asociația Composesorală Dealu Mare, cu sediul în Comuna Densuș, sat Poieni, nr.20, județul Hunedoara, titular al planului: ,,AMENAJAMENTUL FONDULUI FORESTIER PROPRIETATE PRIVATĂ APARȚINÂND ASOCIAȚIEI COMPOSESORALE DEALU MARE, COMUNA DENSUȘ, JUDEȚUL HUNEDOARA”, propus a fi realizat pe raza județului Hunedoara, anunță publicul interesat asupra disponibilizării proiectului de plan și a finalizării Raportului de mediu. Consultarea proiectului de plan și a Raportului de mediu se poate face la sediul titularului din sat Poieni, nr. 20, comuna Densuș, județul Hunedoara, de luni până vineri între orele 10:00-16:00.

Comentariile și propunerile se vor transmite în scris la sediul titularului și la sediul APM Hunedoara din Deva, str. Aurel Vlaicu, nr. 25, în termen de 45 de zile calendaristice de la data prezentului anunț.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate