Home - Actualitate - Eveniment - Primăvară bogată în investiții în comuna Hărău

Primăvară bogată în investiții în comuna Hărău

miercuri, 17 Mai, 2017

Doleanţele locuitorilor din zonele rurale de a avea condiţii de confort similare sau, cel puţin, apropiate de ale celor de la oraşe este un lucru firesc în zilele noastre.

În comuna hunedoreană Hărău sunt pregătite sau se află în derulare mai multe proiecte care vizează creşterea gradului de confort al locuitorilor din această aşezare, situată în apropiere de municipiul Deva şi oraşele Simeria şi Geoagiu.

Investiție finalizată în domeniul sănătății

Mai mult, unul dintre proiectele demarate la începutul acestui an a și fost finalizat. “Din fonduri proprii am reușit să finalizăm lucrările de reabilitare a dispensarului medical uman din satul de reședință. Imediat după finalizarea acestei investiții, tot din fonduri proprii, am început lucrări și pentru noul dispensar din Banpotoc, care va funcționa într-o clădire existentă, dar care avea altă destinație de folosință. Tot pentru acest acest domeniu al sănătății doresc să mai fac precizarea că mai avem depus un proiect, în baza Ordonanței de Guvern 28, pentru construirea unui dispensar medical uman nou în satul aparținător Chimindia”, a declarat Lucian Mihael Albu – Weber, primarul comunei hunedorene Hărău.

Contract de finanțare semnat

Reprezentanții administrației publice locale din Hărău au planuri de dezvoltare a comunei și în alte domenii. „Un prim astfel de plan pe care ni l-am propus este asfaltarea tuturor drumurilor care nu sunt incluse în proiectul depus pe fonduri europene, pe măsura 7.2, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) de la Timișoara, care prevede modernizarea mai multor străzi din comună. Acesta este deja un proiect sigur, în cursul acestei săptămâni semnând deja contractul de finanțare, care are o valoare de un milion de euro. Tot la capitolul de infrastructură rutieră ne mai propunem pietruirea drumurilor vicinale care merg spre cele județene sau comunale ori spre cele de câmp, pentru ca, în acest fel, să nu se mai ducă noroiul de pe terenurile agricole pe carosabil, urmând a identifica sursele de finațare”, a precizat primarul din Hărău, Lucian Mihael Albu – Weber.

Lucrări în derulare

De asemenea, în comuna hunedoreană Hărău, așa cum arătam și mai sus, unele lucrări se află în plină derulare. „Continuă lucrările de reabilitare la căminul cultural din Hărău. Această investiție se realizează prin Compania Națională de Investiții (CNI) şi are o valoare de 1,8 milioane de lei. Construcţia unui nou cămin cultural în Hărău este absolut necesară, edificiul existent în prezent, la care nu s-au făcut lucrări de la ridicarea sa, de vreo 50 de ani, devenind impracticabil. Nu se mai poate organiza nicio activitate aici fără a pune în pericol integritatea corporală a celor prezenţi, iar noi nu ne dorim acest lucru, sub nicio formă. De asemenea, la acest nou cămin cultural, din fonduri proprii, vom face împrejmuirile, dar și parcare, iluminat, zonă verde și alte amenajări exterioare, clădirea și dotările interioare urmând a fi făcute de către cei de la CNI. În plus, în această lună, vom depune, pe măsura 7.6, două proiecte pentru reabilitarea căminelor culturale din Banpotoc și Bârsău, primul prin Grupul de Acțiune Locală din care facem parte, iar celălalt prin AFIR”, a menționat Lucian Mihael Albu – Weber, primarul din Hărău.

Proiecte eligibile

În curând se spertă că va începe derularea și a altor proiecte în comuna Hărău. „Avem depuse două proiecte declarate eligibile. Unul dintre acestea este cel legat de modernizarea căminului cultural din Chimindia, pe AFIR, depus pe măsura7.6, în valoare de 230.000 de euro, și, astfel, vor fi modernizate aceste instituții în toate satele comunei. Un alt proiect care a fost declarat eligibil este cel al realizării racordurilor individuale la rețeaua de canalizare și a unei stații de epurare, depus la AFIR, pe măsura 7.2, valoarea acestuia fiind de 1,3 milioane de euro”, a mai spus Lucian Mihael Albu – Weber, primarul comunei Hărău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *