Home - Actualitate - Muzeele din Deva, Orăștie și Brad își deschid porțile, sâmbătă noapte, pentru vizitatori. Evenimente vor avea loc și la Castelul Corvinilor

Muzeele din Deva, Orăștie și Brad își deschid porțile, sâmbătă noapte, pentru vizitatori. Evenimente vor avea loc și la Castelul Corvinilor

joi, 18 Mai, 2017

Palatul Magna Curia din Deva, dar și muzeele din Orăștie și Brad, își vor deschide larg porțile pentru vizitatori, sâmbătă seară, cu prilejul evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Și anul acesta, reprezentanții Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva, cu sprijinul celor de la Consiliul Județean (CJ) Hunedoara, au pregătit un program variat pentru cei care vor lua parte la manifestări.


La Deva, deschiderea evenimentului va avea loc la ora 16:00, cu vizitarea expoziţiilor şi desfăşurarea unei conferinţe internaţională, despre semnificaţiile şi simbolistica tatuajului la triburile indigene şi în preistoria românească. Invitat special este dr. Lars Krutak, de la Smithsonian Institute din Washinton D.C., SUA, cunoscut ca și „vânătorul de tatuaje” prin aparițiile sale în documentare difuzate de Discovery sau National Geographic.
Aproximativ o oră mai târziu, reprezentanții Asociației „Terra Dacica Aeterna” vor prezenta participanților la eveniment echipamentul şi tehnică de luptă la daci şi la romani. De asemenea, vor fi organizate și ateliere de gastronomie antică, metaloplastie, pielărie, jocuri romane, tors, ţesut, cusut, prelucrarea osului şi cornului etc. De la ora 18:00, va avea loc spectacolul de teatru interactiv pentru copii „Muzicanţii din Bremen”, iar două ore mai târziu, „Un pedagog de modă 9”, ambele piese fiind jucate de actori ai Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani. Începând cu ora 22:00, cei prezenți vor putea asista la un recital susţinut de către Andreea Butnaru (pian) şi Florin Mitrea (violoncel).
La Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Orăştie, manifestările vor debuta la ora 20:00, cu un moment artistic urmat, o jumătate de oră mai târziu, de vernisarea expoziției „Calendar rural – Zile de muncă, zile de sărbătoare”. În cadrul activităților vor fi prezentate tehnici de ornamentare și procedee de confecționare a jucăriilor pentru copii în mediul rural. Prelucrarea textilelor va fi prezentată pe viu prin montarea unui război de țesut funcțional, astfel încât vizitatorii doritori să poată experimenta tehnica țesutului sub îndrumarea unui creator popular.
La Brad, după vizitarea unei expoziții, intitulată „Ia zărăndeană – Artă, echilibru, rafinament”, începând cu ora 21:00, se va organiza o șezătoare, la care vor participa poeții populari din zonă și câțiva meșteri populari. În cadrul acesteia, vor fi recitate poezii, creații ale poeților populari participanți, vor fi spuse povestiri și snoave, se vor cânta melodii tradiţionale. În plus, se vor practica diverse activități: torsul lânii, sfărâmatul porumbului, tricotatul, cusutul, împletitul coșurilor din nuiele, etc.

Și la Castelul Corvinilor din Hunedoara vor avea loc, sâmbătă seară, mai multe manifestări în cadrul evenimentului „Noaptea muzeelor”. Printre acestea se numără vernisajul Casei Breslelor, al expoziției „Lapidarul renascentist al Castelului Corvinilor” și al expoziției fotografice „Alchimii subiective”, precum și video-mapping și un concert.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *