Connect with us
Data: 14/04/2024
.

Actualitate

Înfățișare europeană pentru Piața Arras din Deva

Publicat

pe

Din bani proveniți din fonduri europene în acest an va fi modernizată Piața Arras din Deva. Investiția presupune schimbare cu totul a înfățișării actuale a spațiului urban. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 6,4 milioane de lei iar investiția are termen de finalizare șase luni.

 

Potrivit autorităților locale, realizarea investiției va avea un impact pozitiv major asupra dezvoltării zonei centrale a municipiului Deva prin implementarea principiului dezvoltării durabile, conexiunea cu funcțiunile urbane ale municipiului, răzpunzând necesității de majorare a suprafețelor zonelor verzi precum și realizarea unui spațiu public pietonal amplu.

 

Platforma betonată înlocuită cu spații verzi

Advertisement

 

piata arras în viitorObiectivul proiectului „Amenajare Piața Arras” îl reprezintă amenajarea spațiului public urban, prin crearea unui ansamblu unitar potrivit unei platforme pietonale urbane cu locuri pentru odihnă, socializare și spații de tip piațetă. „Este o piață care la acest moment sincer arată jalnic și ne dorim să schimbăm acest lucru. Vom muta statuia gimnastelor cel mai probabil la Liceul sportiv. Iar la sfârșitul acestui an, mai precis în următoarele șase luni, lucrarea trebuie să fie finalizată. Eu cred că această investiție va fi apreciată de cetățeni. Este primul proiect din cele șase pe care le vom demara, din fonduri europene în acest an, urmând ca în două săptămâni să dăm ordinul de începere a lucrărilor și la celalte cinci obiective pe care le avem”, a precizat primul municipiului Deva, Petru Mărginean. Valoarea totală a proiectului este de peste 6,4 milioane de lei din care valoarea finanțării nerambursabile din fonduri europene este de 5,15 milioane de lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național es de 1,13 milioane de lei iar cofinanțarea susținută de primărie este de aproape 129.000 de lei.

 

O piațetă la standarde europene

 

Rezultatele așteptate ca urmare a implementării proiectului se vor concretiza în 3.550 de metri pătrați de spațiu public modernizat adică alei pietonale, piațetă, zone verzi, două fântâi dar și doatre cu mobiler urban și un infochioșc. „Față de ce este acum în Piața Arras vor fi modificări majore pentru că ceea ce există în acest săațiu este degradat atât din punct de vedere a construcției cât și moral, pentru că toate aceste construcții țin de perioada anilor 1970 – 1980. Oamenii s-au bucurat la acel moment de aceste construcții însă ne dorim ca acum să fim și noi în pas cu ce se construiește în Europa. Ne dorim să amenajăm o zonă de agora în care cetățenii să se poată relaxa. Încercăm să oferim acel spațiu pubilc de care credem că au nevoie cetățenii”, a precizat arhitectul șef al Devei, Angela Kalauz.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Marele om de film Francisc Munteanu – omagiat la un secol de la nașterea sa. „Pistruiatul”, prezent la eveniment

Publicat

pe

Redactat de

Marele regizor, scenarist și scriitor român, Francisc Munteanu, născut în comuna hunedoreană Vețel, a fost omagiat la un secol de la nașterea sa. La evenimentul desfășurat sâmbătă a fost prezent și actorul Costel Băloiu, cel care l-a interpretat pe celebrul „Pistruiatul” în filmul din 1973.

La 100 de ani de la nașterea sa, Francisc Munteanu a fost omagiat printr-un eveniment special, care s-a bucurat de prezența actorului Costel Băloiu, cel care a dat viață personajului emblematic „Pistruiatul”, film care a marcat copilăria multor generații.

În cadrul evenimentului, organizat la Vețel cu sprijinul autorităților și instituțiilor publice locale, județene și naționale, a fost evocată personalitatea lui Francisc Munteanu. Manifestarea a cuprins și dezvelirea unei plăci comemorative, o slujbă de pomenire, iar elevii Școlii Gimnaziale din Vețel au realizat desene cu personaje din cărțile/filmele lui Francisc Munteanu. Evenimentul a continuat cu un moment artistic și festivitate de premiere, și proiecția filmului „Pistruiatul”, regizat de Francisc Munteanu.

Sursa foto: Școala Gimnazială Vețel -Discover Hunedoara/Facebook

 

Advertisement

 

Francisc Munteanu s-a născut în Vețel, la data de 9 aprilie 1924. A fost mai întâi scriitor, după care a devenit scenarist, iar mai apoi un important regizor de film al vremii. Cu romanul “În orașul de pe Mureș” a obținut Premiul de stat al României în anul 1955. Ca scenarist, filmul “Valurile Dunării” a obținut Marele Premiu la Festivalul internațional de film de la Karlovy Vary în anul 1961. A devenit regizor la Studiourile Cinematografice “Buftea”, unde avea să realizeze filme de succes, cele mai cunoscute fiind cele din seria “Pistruiatul” sau “Buletin de București“. A revenit, atunci când a avut posibilitatea, în comuna sa natală la Vețel, cu o parte din filmele și cărțile sale, creând amintiri care au rămas în memoria colectivă a acestor locuri.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Copil de 10 ani, rănit ușor, în urma unui accident produs pe DN 76, la Luncoiu de Jos

Publicat

pe

Redactat de

Un copil, în vârstă de 10 ani, a fost transportat la spital în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 76, la Luncoiu de Jos.

„Pompierii Secției Brad au intervenit, cu o autospecială de stingere și cu un echipaj SMURD, la un accident auto produs în localitatea Luncoiu de Jos, pe DN 76. La fața locului, salvatorii au constatat că în urma coliziunii dintre două autoturisme un minor, băiat în vârstă de 10 ani, a fost rănit ușor. El a fost transportat, cu ambulanța SMURD, la spitalul din Brad, în stare stabilă. La locul accidentului, pompierii au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de situații. Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de instituțiile care au competențe în astfel de situații”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

 

Foto: arhivă

Citeste mai mult ...

Actualitate

Plimbările cu vaporașele de la Șoimuș, pe Mureș – reluate din 19 aprilie. Sunt disponibile două posturi de ajutor de căpitan

Publicat

pe

Redactat de

Plimbările cu vaporașele de agrement „Stelar” de la Șoimuș, pe râul Mureș, vor fi reluate, începând cu data de 19 aprilie 2024. Primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, a anunțat că sunt disponibile două posturi de ajutor de căpitan.

În 19 aprilie 2024, vom deschide activitatea la Vaporaș Șoimuș. Sunt disponibile două posturi de ajutor de căpitan. De preferință băieți! CV-urile se depun la Primăria Șoimuș, până la data de 15.04.2024, între orele 09:00 -16:00. Rezervări pentru plimbări pe Mureș, la tel.: 0741152922. Vă așteptăm în comuna noastră!”, a scris, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.

Reamintim că, plimbările de agrement pe râul Mureș au început în vara anului 2022, atunci când primul vaporaș – „Stelar 1”, cu o capacitate de 10 locuri, a intrat în proprietatea Primăriei comunei Șoimuș. Odată cu lansarea acestuia la apă s-a împlinit un vis mai vechi al administrației publice locale din localitate, primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, anunțând, atunci, cu foarte multă bucurie, că, după mai bine de patru decenii și jumătate, Șoimuș are, din nou, vaporaș de agrement pe râul Mureș.

În 2023, administrația publică locală din Șoimuș a mai achiziționat o ambarcațiune, de o capacitate mai mare, de 45 de locuri- „Stelar 2”, adusă din Șantierul Naval de la Orșova.

Cele două vaporașe de agrement sunt puse la dispoziția localnicilor și turiștilor, oferind plimbări de poveste pe râul Mureș.

Advertisement

Cursele de agrement pe râul Mureș vor fi reluate din 19 aprilie 2024.

Călătoriile pe apă pornesc de la pontonul amenajat pe malul râului Mureș, în imediata vecinătate a autostrăzii, aproape de fostul camping Șoimuș. Administrația publică locală a creat și o pagină pe rețeaua de socializare -Vaporaș Șoimuș, pentru a facilita comunicarea cu toți cei interesați de plimbări pe râul Mureș, cu cele două ambarcațiuni.

Citeste mai mult ...

SERVICII

Reparații pentru casa ta, executăm în regim de urgență țiglă ceramică, țiglă metalică, dulgherie, placări cu polistiren și orice tip de model. Orice reparații de urgență.
Discount la materiale 15%, materialele le avem pe stoc. Cerem și oferim seriozitate. Firmă autorizată.
Relații la nr. de telefon 0756.467.737.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate