Connect with us
Data: 20/05/2024
.

Actualitate - Eveniment

Hidroelectrica vrea să modernizeze CHE Râul Mare Retezat

Publicat

pe

Reprezentanții Hidroelectrica vor să investească în retehnologizarea CHE Râul Mare Retezat. În acest sens, compania vrea să încheie un contract de achiziții publice, în valoare de 800.000 de lei, pentru reallizarea unui studiu de fezabilitate în vedere retehnologizării CHE Retezat. Anunțul de participare a fost postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Potrivit Agerpres, serviciul trebuie îndeplinit în două etape, respectiv analiza privind optimizarea debitului instalat în baza determinărilor pierderilor hidraulice pe circuitul hidraulic principal al centralei, Baraj Cura Apelor – galeria de fugă, în sumă de 40.000 de lei și elaborarea studiului de fezabilitate propriu – zis, respectiv 760.000 de lei.

Durata contractului, potrivit anunțului de participare, este de șase luni de la data atribuirii acestuia, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 29 iuni, ora 14:00, urmând ca acestea să fie deschise a doua zi la ora 11:00.

Barajul de la Gura Apelor, construit în munte, pe Râul Mare, este cel mai mare baraj de anrocamente și miez de argilă din Europa. Construcția barajului a început în 1975.

Advertisement

Actualitate

Festivalul Antic “Aquae”, la Călan. Întâlnire cu istoria, pe tot parcursul acestei săptămâni

Publicat

pe

Redactat de

La Călan, începe astăzi, 20 mai, Festivalul Antic „Aquae”. Evenimentul de reecnament istoric, aflat la a doua ediție, își propune să promoveze tradițiile arhaice de pe Valea Sargeției.

Festivalul se deschide, astăzi, cu o prezentare pe tema „Incursiuni în lumea culinară a dacilor” – drd. Diandra Pall-Both, ce va avea loc începând cu ora 17:00, la Casa Căsătoriilor din localitate. Mâine, de la ora 15:00, va fi organizată o excursie ghidată la Măgura Călanului cu prof. dr. Aurora Pețan – Fundația Dacică, întâlnirea având loc în parcarea Casei de Cultură din Călan. De la ora 17:30, va avea loc o „Vânătoare de comori” la Cabana Gridului, acțiunea fiind deschisă elevilor de școală gimnazială. Joi, 23 mai, va fi organizată o vizită ghidată la Călan Băi – Aquae, cu prof. dr. Iosif Vasile Ferencz. Festivalul continuă vineri, 24 mai, de la ora 18:00, cu o Lecție de „istorie vie” cu reecnatorii Asociației „Terra Dacica Aeterna”, desfșurată la Casa Căsătoriilor din Călan.

Paradă, lupte între gladiatori, ateliere și multe altele, în centrul orașului

Festivalul se va muta, sâmbătă, 25 mai, în parcul și pe esplanada Casei de Cultură din Călan, unde, de la ora 13:00, va avea loc parada de deschidere a festivalului, prezentarea organizatorilor și a colaboratorilor, concursuri și jocuri pentru copii, jocuri romane, ateliere, bucătărie antică, antrenamente militare, dansuri antice, lupte cu gladiatori, ritualuri, bătălia oștirilor, iar de la ora 19:00 concerte.

Ultima zi a festivalului, duminică, 26 mai, va continua cu ateliere, bucătărie antică dacică, ritualuri, lupte cu gladiatori, dansuri antice și concerte.
Festivalul Antic „Aquae” Călan este organizat de Asociația „Orizont” Călan și Primăria orașului Călan.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Atmosferă de poveste la Castelul Corvinilor, de “Noaptea Muzeelor”. Spectacol de video-mapping pe zidurile edificiului medieval

Publicat

pe

Redactat de

Un public numeros a fost prezent, sâmbătă seară, la Castelul Corvinilor, la Noaptea Muzeelor” 2024, iar cei de faţă au avut prilejul să admire feeria de lumini în care a fost învăluit impunătorul monument istoric.

Miile de hunedoreni prezenți la eveniment au putut afla povestea neamului Corvinilor prin intermediul unor sesiuni de video-mapping, care au început după lăsarea întunericului. Proiecţiile video pe zidurile exterioare ale spectaculosului monument medieval de la Hunedoara au impresionat numeroasele persoane prezente la eveniment.

Ducu Bertzi, Constantin Neculae au susținut un concert folk, iar atmosfera a fost întreținută, până spre miezul nopții, de DJ Thomann Baxx și MC Liviu. În aceeași seară, curtea exterioară a impunătorului monument istoric a fost animată și de gulguţele aprinse de cercetaşi, în cadrul „Festivalul Luminii”.

De la ora 21:00, accesul vizitatorilor în incinta Muzeului Castelul Corvinilor, Muzeul Casa Breslelor și la Expoziţia permanentă de arheologie Pre şi Protoistoria Hunedoarei a fost gratuit.

Sursa foto: Muzeul Castelul Corvinilor/Primăria Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Sărbătoarea corviniștilor. Corbul cu inel a adus Cupa la Castel!

Publicat

pe

Redactat de

 

Sărbătoarea Hunedoarei fotbalistice continuă. Miile de fani ai Corvinului au putut admira Cupa României, pe care Corvinul a câștigat-o pe 15 mai, într-o atmosferă fantastică.

Momente unice

Corvinul Hunedoara a câștigat, în premieră, Cupa României la fotbal, iar fiesta declanșată imediat după meciul de miercurea trecută a continuat, pentru mai multe zile, în urbea de pe malurile Cernei. Astfel, visul suporterilor corviniști, transmis prin banner amplat în stadionul din Sibiu, cu mesajul „Corbul cu inel aduce Cupa la Castel”, a devenit realitate, și la propriu, și la figurat. Fanii Corvinului au putut admira Cupa României, adjudecată de „corbii alb – albaștri” în fața celor de la Oțelul Galați, după un thriller finalizat cu loteria penalty-urilor, în holul Casei de Cultură din Hunedoara, unde, timp de două zile, doritorii au putut să facă poze cu mult râvitul trofeu, iar doritori nu au fost deloc puțini.

Sursa foto: Primăria Hunedoara

Parada campionilor

Momentul culminant a fost atins, însă, sâmbătă seara, odată cu „Parada campionilor”. Eroii Hunedoarei fotbalistice, jucătorii, staff-ul tehnic și toți ceilalți care au contribuit la câștigarea trofeului, au venit, în fața miilor de fani adunați la stadionul „Michael Klein”, într-un autocar cu etaj descoperit, așa cum fac marile campioane, prezentând Cupa României. Apoi parada s-a desfășurat pe principalele bulevarde ale Hunedoarei, punctul terminus fiind Castelul Corvinilor, unde sărbătoarea a continuat într-o atmosferă de vis.

Trofeul este expus și astăzi, dumincă, 19 mai, la Casa de Cultură din Hunedoara, datorită numeroaselor cereri venite din partea fanilor corviniști.

Advertisement

Încep marile provocări

Bucuria câștigării Cupei României, în premieră, de către Corvinul, este una imensă în Hunedoara. Însă marile provocări pentru oficialii clubului de pe malurile Cernei abia sunt la început. Astfel, mai sunt ceva emoții cu primirea licenței de la UEFA, dar lucrurile par să fie favorabile Corvinului, care a anunțat că va juca, în cupele Europene, la Sfântu Gheorghe, stadionul din Hunedoara nefiind omologat pentru astfel de competiții. Corvinul, care va intra în primul tur preliminar al Europa League, va juca cel puțin două runde în cupele europene întrucât, chiar dacă va fi eliminată, își va continua parcursul în Conference League, meciurile fiind programate pe 11, 18 și 25 iulie și pe 1 august, însă emoțiile vor începe mult mai repede, pe 18 și 19 iunie, când vor fi tragerile la sorți. Până atunci, însă, va fi, pe 6 iulie, Supercupa României, cu FCSB, pe terenul câștigătoarei SuperLigii, care va anunța și locația de desfășurare a întâlnirii, iar pe 3 august va începe Liga 2, Corvinul pornind competiția cu gândul de promovare în primul eșalon, în 2024 neavând acest drept.

Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 23240001

Vând apartament

Vând apartament cu 2 camere decomandat, strada Minerului, blocul 26, scara B, etaj 4, se vinde mobilat sau nemobilat. Pentru mai multe informații sunați la numărul de telefon 0726238869.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate