„Ziua Pământului” sărbătorită la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva
Desfăşurată sub egida ”Fii un star, fii voluntar”, elevii Colegiului Naţional ”Decebal” din Deva, membrii ai Clubului „Impact Decebal” au sărbătorit, vineri, „Ziua Pământului” prin activităţi de promovare a ideii de voluntariat. Acţiunea a avut loc în cadrul „Saptamânii Nationale a Voluntariatului”.
„Decebaliştii” au demarat o campanie de informare a cetăţenilor oraşului Deva, privind importanţa protejării mediului înconjurător, economisirii resurselor de energie şi a reciclării. Acţiunea s-a desfăşurat în Parcul Cetate, elevii împărţind trecătorilor pliante, chestionare şi baloane. De asemenea, elevii participanţi la acest eveniment au sădit în curtea unităţii de învăţământ, flori, molizi şi stejari roşii. Pentru a-şi demonstra fantezia creatoare, elevii clasei a X- A E au organizat şi o paradă a costumelor din materiale reciclabile. „Elevii claselor de gimnaziu au înţeles că prin fapte mici pot schimba ceva în jur, au avut iniţiativă şi şi-au transformat propriile idei în realitate, sădind flori, molizi şi stejari roşii în curtea şcolii. De asemenea, tot în cadrul acestei acţiuni elevii clasei a X-a E au demonstrat că au fantezie creatoare, organizând o paradă a costumelor din materiale reciclabile” , a declarat Angela Jurmoni, unul dintre profesorii coordonatori ai proiectului „Săptămâna Naţională a Voluntariatului”.









