EURO 4.2821 lei
DOLAR 3.3684 lei
AUR 135.5957 lei

DEVA
Click for Deva, Romania Forecast
TIMISOARA
Click for Timisoara, Romania Forecast
BUCURESTI
Click for Bucharest, Romania Forecast

Mizerie la propriu şi la figurat

de Ramona Ştefan, 29-07-2008, nr. 1072

Întâmplările care au loc de ceva timp încoace în România, m-au determinat, nu o singură dată, să mă gândesc serios la emigrare. Corupţia, harababura totală şi stufoşenia birocratică de care ne lovim, mai ales în instituţiile statului, schimbările dese de sistem, sărăcia sau lipsa locurilor de muncă, toate transformă cetăţeanul acestei ţări într-un individ dezorientat, care se plânge mai tot timpul şi tânjeşte după un trai mai bun. Dar nu despre anomaliile societăţii româneşti am ales să vorbesc de data aceasta, ci despre românul ăla care scuipă, înjură pe stradă şi îşi exprimă voinţele doar prin răcnete căci doar aşa ştie. Individul despre care este vorba, e mai tot timpul coleric, „loveşte” cu pumnul în masă, ameninţă, se ceartă cu toată lumea atunci când nu-i convine ceva, uneori pe drept, alteori mai puţin. De obicei, mestecă gumă mentolată, învârte cheile de la maşină între degete şi aruncă în spatele lui gunoiul pentru că îi este lene să meargă până la ghenă, chiar dacă aceasta e la doar câţiva metri distanţă de el, ori să-l pună într-un sac menajer pentru că ştie că cineva va veni să adune toată murdăria ce a lăsat-o în urma lui. Insului îi place mult mizeria. O face peste tot. Pe stradă, în mijloacele de transport în comun, pe plaja mării şi atunci când merge la picnic. O oază de verdeaţă, spre exemplu, românul despre care este vorba, o poate transforma rapid într-o groapă de gunoaie. „Metamorfoza” durează puţin. Câteva zile, poate nici atât. PET-urile, adică sticlele acelea scâlciate şi călcate de multe ori în picioare, dar şi hârtiile mototolite între palme şi nu numai, acoperă malurile râurilor din judeţul Hunedoara. Gunoaiele au fost„uitate” la plecare de „boşii” care au servit un mic, o bere şi-un pahar de coniac la margine de apă. Le-au lăsat acolo, în mijlocul naturii, „bizuindu-se”, probabil, pe ideea că resturile părăsite în iarbă vor fi adunate cândva de ecologiştii voluntari. Şi aşa a fost. Au venit „apărătorii” naturii şi-au strâns mormanele de gunoaie, iar zona a redevenit pentru moment din nou curată. Însă, insului îi place mult mizeria. Prea mult să poată renunţa la ea.

 Alte titluri din secţiunea Comentariul Zilei / nr. 1072
Instrumentele cititorului

Rezultate voturi

o stea
doua stele
trei stele
patru stele
cinci stele
10 voturi (16.4%)
13 voturi (21.3%)
12 voturi (19.7%)
9 voturi (14.8%)
17 voturi (27.9%)
Media voturilor: 3.16 stele
  • total: 61 voturi
  • citit de: 1540 vizitatori
Articol: Mizerie la propriu şi la figurat
Numele dumneavoastră:
Localitatea:
Comentariul:
Parerea cititorului
Concurs