„Ziua Imnului Naţional”, sărbătorită la Deva, în paşi de Garnizoană
Defilarea în cadenţă a militarilor de la Garda de Onoare, pe sunetul fanfarei, a atras atenţia locuitorilor municipiului Deva, care au trecut ieri dimineaţă, prin centrul oraşului. La ceremonia organizată în Piaţa Tricolorului, dedicată „Zilei Imnului Naţional”, au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Ceremonia a început puţin după ora 11:00. După oficierea slujbei religioase, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene au luat, rând pe rând, cuvântul. Printre cei care au vorbit la microfon în faţa oamenilor despre importanţa acestei zile s-a numărat prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ şi viceprimarul municipiului Deva, Marcel Morar. La manifestare au mai luat parte reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar şi ai altor instituţii a statului. După intonarea Imnului Naţional, cel mai impresionant moment a fost defilarea militarilor de la Garda de Onoare, care a şi încheiat manifestarea. Ordinea publică pe durata desfăşurării ceremoniei a fost asigurată de jandarmii de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
Un fel de „Marseilleza” românească
„Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată, la 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn „o adevărată Marseillaise a românilor”. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, „Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991. Conform acesteia, Imnul este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. „Ziua Imnului” se sărbătoreşte, în fiecare an, în 29 iulie.









