Connect with us
Data: 30/04/2024
.

Sport

Fundaşul hunedorean Ionuţ Buta pleacă în Scoţia

Publicat

pe

Lasă fotbalul pentru munca în străinătate

La doar 26 ani, fundaşul central format de clubul CFR Simeria renunţă la fotbalul de performanţă. Fotbalistul lasă sportul în care spera să se afirme pentru a munci în străinătate, motivaţia fiind, bineînţeles, de ordin financiar.

Ionuţ Buta a jucat în cariera sa la CFR Simeria, Naţional Sebiş şi Metalurgistul Cugir, fiind legitimat pentru un tur de campionat şi la FC Hunedoara, unde nu a apucat să debuteze oficial. Simerianul este al doilea fotbalist din judeţ care se lasă de fotbal în ultima perioadă, acelaşi lucru făcând şi fostul său coleg, Constantin Vişan.

Decizie dificilă

La o vârstă propice pentru performanţă, Ionuţ Buta renunţă momentan la sportul în care spera să se afirme. Fotbalistul originar din Simeria, legitimat ultima dată la Metalurgistul Cugir va pleca în Scoţia pentru a munci. Principalul motiv pentru care fundaşul de 26 de ani părăseşte România este unul de ordin financiar, el urmând să câştige în Regatul Unit mai bine decât ar fi făcut-o ca fotbalist. „A fost o decizie foarte dificilă, dar din punct de vedere financiar este mult mai convenabil pentru mine. Este un moment de cotitură şi sincer îmi pare nespus de rău că părăsesc o echipă unită, un grup adevărat“, a declarat Buta pentru cotidianul „Unirea”. Plecarea lui lasă îl lasă descoperit pe antrenorul Metalurgistului Cugir, hunedoreanul Marius Opric, care regretă pierderea simerianului. „Despărţirea de Buta ne pune în dificultate întrucât aveam respectivul compartiment acoperit, iar campionatul începe în curând. Sunt ciudate aceste plecări la muncă, am pierdut trei jucători într-un interval scurt de timp, din acelaşi motiv“, a spus Marius Opric.

Advertisement

A avut predecesori

Cu câteva luni în urmă, un alt fotbalist hunedorean renunţa la fotbal pentru a munci în străinătate. Mijlocaşul lui FC Hunedoara, Constantin Vişan, părăsea trupa de pe Cerna, pentru a lucra ca şi curier în Germania. Vişan nu a rezistat prea mult timp departe de familie, întorcându-se în România, iar acum munceşte în ţară şi evoluează pentru echipa de Liga a IV-a, Gloria Geoagiu. Drumul în sens invers l-a parcurs atacantul hunedorean Cristian Deaconescu, care în vară s-a reîntors în fotbal după ce a lucrat în Anglia.

 

Advertisement

Sport

Liga 3. Una caldă, alta rece din partea echipelor hunedorene

Publicat

pe

Redactat de

La finele săptămânii trecute s-au disputat meciurile etapei a cincea atât din play-off-urile, cât și din play-out-urile Ligii 3 de fotbal. Cele două echipe hunedorene care evoluează în seria 7, CSM Deva și Jiul Petroșani, au avut evoluții diametral opuse.

Deva, victorie importantă în play-off

CSM Deva a jucat, la Turnu Severin, cu cei de la Viitorul Șimian, într-un meci în care se aflau, față în față, două echipe la egalitate de puncte, ambele cu șanse de a termina play-off-ul pe unul dintre primele două locuri, cele care duc în semifinalele barajului de promovare în Liga 2. Devenii au început bine jocul și, la primul lor atac, în minutul 2, deschid scorul prin Modan, care a reluat, cu capul, din șase metri, o centrare a lui Arnăutu. Cei de la Șimian revin în joc și, la o jumătate de oră de la începutul meciului, trec în avantaj. În minutul 28 Trip a egalat, profitând de o nesincroizare din defensiva celor de la CSM, iar în minutul 30 Trancă face 2-1 pentru Viitorul, trimițând în vinclu dintr-o lovitură liberă de la peste 20 de metri. La vestiare se va intra cu 2-2, în primul minut al prelungirilor Stoica reușind un eurogol, cu un șut de efect de la mai bine de 25 de metri. În partea a doua a jocului trupa lui Marius Sîrbu a jucat pragmatic și, în minutul 85, a reușit să înscrie golul victoriei, prin Buzan, după o greșeală în defensiva adversă. În urma acestui rezultat, CSM Deva, pentru care, la Severin, au jucat Avram – Rus (71 Velcotă), Sabău, Bărăitarui, Buzan – Toma (82 Tod), Stoi, Stoica (65 Gavrilă), Tamaș – Arnăutu (46 A. Popescu), Modan (71 Munteanu), a urcat pe poziția secundă, cu 43 de puncte, iar Șimianul rămâne pe patru, cu 40. Pe primul loc se menține CSC Ghiroda, cu 48 de puncte, care a învins, cu 3-1, în deplasaarea de la ACSO Filiași, doljenii coborând pe tri, cu 42 de puncte. Etapa viitoare, care se joacă vineri, 3 mai, de la ora 18:00, Deva va juca, acasă, cu Filiașiul, iar Ghiroda va primi vizita celor de la Șimian.

Jiul, eșec la scor pe teren propriu

În play-out, Jiul Petroșani a suferit o înfrângere severă, pe tren propriu, 0-5 cu Gilortul Târgu Cărbunești, golurile gorjenilor fiind înscrise de Bărănescu (20, 38), Săulescu (49) S. Popescu (69) și Marica (90+1), și rămâne pe poziția a patra, cu 26 de puncte, iar adversarii lor pe cea de-a doua, cu 35, în acest meci Flavius Boroncoi folosindu-i pe M. Popescu – Pătlăgică, Sandu, Stancu, Pocioian (54 Lovas) – Geangălă (80 Assi), Pencea (eliminat 63), Ciubotariu, Gaspar (80 Iftimie) – June (73 Peia), Lupuleț (73 Noel). La egalitate cu Jiul, dar cu golaveraj mai bun, sunt cei de la Voința Lupac, care au pierdut, acasă, cu 0-1, în fața ultimei clasate, CSO Turceni (12 puncte). Lideri, cu 40 de puncte, rămând cei de la Universitatea 2 Craiova, care au câștigat, cu 2-1, „deplasarea” de la penultima clasată, FCU 2 Craiova (13 puncte). Jiul, care mai are nevoie de două puncte în cinci etape pentru a fi salvată, și matematic, de la retrogadare, va juca, etapa viitoare, tot acasă, cu Voința Lupac, celelalte meciuri ale rundei fiind CSO turceni – universitatea 2 Craiova și FCU 2 Craiova – Gilortul Târgu Cărbunești. Toate aceste partide se vor disputa vineri, 3 mai, cu începere de la ora 18:00.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Deva

Fotbalistele de la Deva, victorie pe terenul liderei

Publicat

pe

Redactat de

Într-un meci contând pentru etapa a XVII-a a seriei 1 din Liga 3 de fotbal feminin, CSM Deva a jucat pe terenul liderei, UTA Arad. Devencele au jucat foarte bine și au obținut o frumoasă victorie, cu scorul de 3-2.

Echipă care progresează

Fetele pregătite de Alina Mardare au început foarte bine jocul și au deschis scorul în minutul 7, prin Andreea Cărmăzan, dar gazdele au revenit și au egalat prin Carla Kugler (22). Finalul primei reprize a fost incendiar, ambele echipe punctând într-un rând, în minutele de prelungire, întâi oaspetele, prin Andreea Marina, apoi orădencele, prin Andrada Vanu, iar la pauză s-a intrat cu 2-2. Golul victoriei pentru CSM, care este la primul sezon competițional, a fost marcat de Delia Grecu (67), antrenorul fetelor de la Deva fiind mulțumit de jocul prestat de echipa sa. “Cu toate că nu mai avem nicio șansă la promovare, am demonstrat, încă o dată, că suntem o echipă care joacă fotbal de calitate și care progresează de la meci la meci. Pentru noi a fost un meci foarte important”, a declarat Alina Mardare. CSM Deva, pentru care, la Arad, au jucat Amalia Săndulescu, Andrada Niculescu, Roxana Antemie, Sarah David, Maria Jurj, Monica Tomesc, Andreea Marina, Delia Grecu, Andreea Cărmăzan, Cătălina Circo, Diana Nemțuc, Irina Brătean, Teodora Narița, Alexandra Ianc, Victoria de Horna și Alexandra Costache, au urcat pe locul al doilea, cu 22 de puncte, iar UTA a rămas la 34. Etapa viitoare, antepenultima, în weekend-ul de după Paște, CSM Deva va juca, acasă, cu a treia clasată, cu ACS AF Florești (20 de puncte). Din serie mai fac parte CFR Cluj (17 puncte) și Olimpia Satu Mare (4). Deva și Satu Mare au câte 13 meciuri disputate, iar celelalte echipe 14.

Citeste mai mult ...

Deva

Astăzi, de la 17:30, CSM Deva – FK Odorhei în Liga 1 de futsal

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi se vor disputa meciurile etapei a cincea, penultima a play-off-ului din Liga 1 de futsal. La finalul acestui play-off, primele două clasate vor juca în finala campionatului.

Depind și de alte rezultate

Unul dintre meciurile de astăzi se va disputa, cu începere de la ora 17:30, la Sala Sporturilor din Deva. Față în față se vor afla gazdele de la CSM Deva, care sunt pe locul al treilea, cu 48 de puncte, și FK Odorheiu Secuiesc, a patra clasată, cu 34 de puncte și ieșitpă din calculele pentru primele două locuri. De altfel, și devenii au șanse destul de mici să mai prindă poziția secundă, totul depinzând de rezultatul meciului CFR Timișoara – United Galați, care se joacă tot astăzi, dar cu începere de la ora 12:00. Pentru ca devenii să mai păstreze șanse, ar trebui ca Galațiul, care are 58 de puncte și nu mai poate pierde primul loc la finalul play-off-ului, să câștige la Timișoara, poziția secundă, cu 52 de puncte, patru mai multe decât CSM. Dacă se va întâmpla acest lucru, ocupanta poziției secunde se va decide în ultima etapă a play-off-ului. În cazul în care se va ajunge în această situație, CSM Deva, pentru a termina pe poziția secundă, trebuie să câștige pe terenul celor de la United Galați, iar CFR Timișoara să obțină maxim un punct în deplasarea de la FK Odorheiu Secuiesc. Există și varianta în care Timișoara și Galațiul să remizeze, iar în acest caz Deva va trebui să câștige ambele meciuri rămase de jucat, iar bănățenii să piardă în ultima etapă, care se va juca după Paște.

La meciul de astăzi, de la Deva, dintre CSM și echipa din Odorheiu Secuiesc, trebuie menționat că intrarea publicului în Sala Sporturilor este liberă.

Citeste mai mult ...

Actualitate