Home - Actualitate - Formula 1 este gata de start

Formula 1 este gata de start

marți, 21 Mar, 2017

Circuitul citadin de la Melbourne va fi din nou gazda startului în cea mai prestigioasă competiţie automobilistică a lumii, ajunsă la cea de-a 68-a ediţie. 2017 se anunţă un an de cotitură pentru Formula 1, care a fost preluată de grupul Liberty Media, în timp ce Bernie Ecclestone a fost îndepărtat de la conducerea “Marelui Circ”.

Sezonul acesta va fi primul după 23 de ani care va începe fără campionul mondial în exerciţiu. Nico Rosberg, după adjudecarea titlului în manşa finală decisivă de la Abu Dhabi, în mod surprinzător pentru mulţi, şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională, la numai 31de ani.

O cursă şi o echipă mai puţin

Actualele monoposturi sunt mai grele, mai lungi şi mai late, fapt ce va contribui la creşterea forţei de apăsare, viteză şi ar trebui să reducă timpul necesar pentru a parcurge un tur cu circa 3-4 secunde. Totodată, mai late vor fi şi pneurile de pe ambele osii, eleronul din spate şi însuşi caroseria. Greutatea bolizilor va creşte de la 702 la 722 kg, cu pilot. Numărul motoarelor a fost redus la patru într-un sezon. Stagiunea competiţională va cuprinde numai 20 de întreceri, din cauza problemelor financiare cursa germană ieşind iarăşi, pentru un an, din calendar. Circuitul din Baku va găzdui prima ediţie a Marelui Premiu al Azerbaidjanului, după ce, în 2016, aici s-a alegrat Grand Prix-ul Europei. Codaşa Manor a fost nevoită să abandoneze în iarnă lumea celor mai înaripaţi cai putere, aşa încât în 2017 vom avea numai zece constructori implicaţi. Jenson Button a abandonat rolul de titular, iar Esteban Gutierrez şi Felipe Nasr nu şi-au mai găsit angajamente.

Ferrari înaintea Mercedes ?

În urmă cu un an, Ferrari obţinea în sesiunile de teste timpi incredibili şi ameninţa serios supremaţia Mercedes, numai că pe parcursul sezonului “căluţul cabrat” nu a izbutit niciun success şi s-a clasat pe poziţia a treia între constructori, după Red Bull. În cele două sesiuni de la Barcelona din intersezon, Ferrari a avut prestaţii fabuloase, Kimi Raikkonen stabilind în ultima zi cel mai bun timp (1:18,634) cu pneuri supersoft. Al doilea rezultat al testelor aparţine lui Sebastian Vettel (1:19,024), realizat cu ultrasoft-uri! Modelul SF70H pare a fi cel mai redutabil monopost fabricat de italieni în ultimii zece ani, incluzînd o aripă în formă de T deasupra caroseriei pentru motor, la fel ca şi în cazul rivalilor de la Mercedes. Monopostul oferă un mai bun control la trecerea peste vibratoare decât “săgeţile argintii”, este intangibil pe frânare, are cea mai predictibilă şi mai uşor de manevrat punte faţă, iar la trecerea prin virajele de mare viteză parcă ar rula pe nişte sine invizibile. Spatele bine plantat ajută la menajarea pneurilor. Cei de la Mercedes se laudă că “echipa a făcut progrese fără precedent în performanţa motorului” şi, la fel ca în ultimele trei ediţii, par fără rivali, în ciuda faptului că l-au pierdut pe Rosberg. Valtteri Bottas a fost lăsat de Frank Williams să concureze pentru nemţi şi pare hotărât să-l învingă pe Lewis Hamilton încă din primul an. Cu siguranţă că printre protagonişti se vor număra şi cei doi piloţi de la vicecampioana Red Bull, Daniel Ricciardo şi revelaţia sezonului trecut Max Verstappen. RB13 are cel mai pronunţat rake dintre toate, având o filosofie opusă Mercedes, astfel că lipsa de apendice aero i-a făcut pe unii să creadă că în Australia vor apărea o mulţime de astfel de upgrade-uri.

Luptele din eşalonul secund

Din punct de vedere al fiabilităţii, dar şi al comportamentului general pe pistă, Williams pare a conduce eşalonul doi. Monopostul arată a fi mai uşor de pilotat decât Force India, Haas sau Renault, mai predictibil la limită, apăsarea aero e superioară celorlalte, având o bună tracţiune. În cadrul team-ului britanic, care aniversează 40 de ani de la fabricarea primului model, va debuta canadianul Lance Stroll, campionul din 2016 al Formulei 3 europene. Force India, ocupanta locului 4 în ediţia trecută, l-a înregimentat alături de Sergio Perez pe francezul Esteban Ocon,venit de la Manor. Fernando Alonso a rămas la McLaren şi este cel mai bine plătit pilot din 2017, cu 40 de milioane de dolari (Hamilton şi Vettel au numai câte 30). Belgianul Stoffel Vandoorne, învingătorul de acum doi ani din seria GP2, va face un sezon complet cu monopostul MCL32, unul predominant portocaliu şi cu nuanţe de negru, o trimitere la culorile folosite în perioada 1968-1971. Problema rămîne în continuare fiabilitatea motorului Honda, iar dacă japonezii vor găsi o rezolvare miraculoasă s-ar putea bate cu Williams fără probleme, dar nu mai mult de atât. Renault este în aşteptarea unui sezon mai bun, la echipă venind germanul Hulkenberg. Maşina a făcut mari progrese la ţinuta de drum, în special la abordarea vibratoarelor şi nu pare dificil de pilotat, însă fragilitatea propulsorului este un impediment major. Toro Rosso a păstrat aceeaşi piloţi, dar a revenit la motoarele Renault. Americanii de la Haas au încheiat onorabil primul sezon din Formula 1, pe locul 8, iar modelul VF-17 pare excelent pus la punct pentru inceputul Campionatului. Echipa s-a întărit odată cu venirea lui Kevin Magnussen. Pascal Wehrlein a găsit loc la Sauber, codaşa plutonului, formaţie ce are la dispoziţie varianta din 2016 a motorului Ferrari. În România, întrecerile Formulei 1 din acest an, vor putea fi vizionate, atât pe canalele Digi sport, cât şi la Dolce sport. O oportunitate pentru cei care doresc să-şi verifice cunoştinţele despre „Marele Circ”, să-şi îmbunătăţească intuiţia şi pentru cei care vor o emoţie în plus în cadrul unui Mare Premiu, este site-ul www.f1manager.ro, inaugurat în urmă cu cinci ani, în care se întrec manageri virtuali nu doar de la noi din ţară, existând trei categorii de premii (etapă, general şi medalii).

Germania şi Formula 1

Din 1994 încoace, nu mai puţin de 12 titluri mondiale figurează în deptul stegului Germaniei, şapte fiind câştigate de către Michael Schumacher (1994-1995, 2000-2004), patru de Sebastian Vettel (2010-2013), iar unul de Nico Rosberg (2016), cel care a spus adio competiţiei la scurt timp după ce a devenit campion. 62 de piloţi germani au luat startul în 737 de Mari Premii, şapte dintre ei (Wolfgang von Trips, vicecampionul din 1961, Jochen Mass, Michael Schumacher, Ralf Schumacher, Heinz-Harald Frentzen, Sebastian Vettel şi Nico Rosberg) strângând 168 de victorii. 155 pole-position, 379 de poziţii pe podium şi 6780,5 puncte marcate completează un impresionant palmares. Ce speranţe au fost cândva Nick Heidfeld sau Timo Glock! La vârf nu e loc pentru mulţi, iar Karl Kling, Rolf Stommelen, Manfred Winkelhock ori Hans Joachim Stuck au demonstrat că nu toţi nemţii strălucesc. În acest an, cei mai mulţi piloţi vin din această ţară, trei (Pascal Wehrlein, Nico Hulkenberg şi Vettel). Dintre cei 14 constructori germani, trei au obţinut victorii: Porsche, BMW Sauber şi Mercedes, care domină autoritar „Marele Circ” în ultima perioadă. ATS, Rial sau Zakspeed, la finele anilor 80, nu au reuşit rezultate notabile. Germania a fost reprezentată de nouă firme fabricante de motoare, cei mai încărcaţi de glorie fiind… Mercedes, TAG Porsche, BMW şi Porsche. Marele Premiu al Germaniei şi-a disputat până în prezent 62 de ediţii, pe trei circuite: Hockenheim (35), Avus (1) şi Nurburgring (26), ultimul traseu găzduind, de asemenea, şi Grand Prix-ul european şi cel luxemburghez.

A murit decanul de vârstă al campionilor mondiali

Dintre cei 33 de piloţi care au cucerit până acum titlul, patru (Alonso, Raikkonen, Hamilton şi Vettel) activează acum în competiţia supremă a aşilor volanului, iar 13 nu mai sunt în viaţă. Sigurul campion al lumii mort într-o cursă oficială de Formula 1 este Ayrton Senna. Jochen Rindt, cu titlul acordat post-mortem, a decedat cu prilejul unor antrenamente. Giuseppe Farina a murit, după câţiva ani de la retragerea de pe circuite, într-un banal accident de circulaţie. La fel s-a întâmplat şi cu Mike Hawthorn. Alberto Ascari şi-a găsit sfârşitul cu prilejul unui test din afara Campionatului, Jim Clark şi-a terminat zilele într-o cursă de Formula 2, în vreme ce Graham Hill a murit într-un accident de avion. Phil Hill a fost răpus de maladia Parkinson, Denis Hulme a închis ochii în urma unui atac de cord, la fel ca James Hunt şi Juan Manuel Fangio. O afecţiune gravă a ficatului i-a fost fatală lui Jack Brabham în 2014. Ultimul laureat plecat dintre noi, cu numai câteva zile în urmă, este englezul John Surtees, decanul de vârstă. Fostul pilot, care ca câştigat titlul în F1 în 1964 (cu Ferrari), după şapte titluri la motociclism viteză (cu MV Augusta), performanţă unică, s-a stins într-un spital din Londra, în urma unor probleme respiratorii, la vârsta de 83 de ani.

 

Componenţa echipelor

MERCEDES

44. Lewis Hamilton (Marea Britanie)

77. Valtteri Bottas (Finlanda)

RED BULL-TAG Heuer

3. Daniel Ricciardo (Australia)

33. Max Verstappen (Olanda)

FERRARI

5. Sebastian Vettel (Germania)

7. Kimi Raikkonen (Finlanda)

FORCE INDIA-Mercedes

11. Sergio Perez (Mexic)

31. Esteban Ocon (Franţa)

WILLIAMS-Mercedes

19. Felipe Massa (Brazilia)

18. Lance Stroll (Canada)

McLAREN-Honda

14. Fernando Alonso (Spania)

2. Stoffel Vandoorne (Belgia)

TORO ROSSO-Renault

26. Daniil Kvyat (Rusia)

55. Carlos Sainz (Spania)

HAAS-Ferrari

8. Romain Grosjean (Franţa)

20. Kevin Magnussen (Danemarca)

RENAULT

27. Nico Hulkenberg (Germania)

30. Jolyon Palmer (Marea Britanie)

SAUBER-Ferrari

9. Marcus Ericsson (Suedia)

94. Pascal Wehrlein (Germania)

 

Calendarul Marilor Premii din 2017

  1. Australia – Melbourne, 26 martie
  2. China – Shanghai, 9 aprilie
  3. Bahrain – Sakhir, 16 aprilie
  4. Rusia – Sochi, 30 aprilie
  5. Spania – Barcelona, 14 mai
  6. Monaco – Monte Carlo, 28 mai
  7. Canada – Montreal, 11 iunie
  8. Azerbaidjan – Baku, 25 iunie
  9. Austria – Spielberg, 9 iulie
  10. Marea Britanie – Silverstone, 16 iulie
  11. Ungaria – Hungaroring, 30 iulie
  12. Belgia – Spa-Francorchamps, 27 august
  13. Italia – Monza, 3 septembrie
  14. Singapore – Marina Bay, 17 septembrie
  15. Malaysia – Sepang, 1 octombrie
  16. Japonia – Suzuka, 8 octombrie
  17. S.U.A. – Austin, 22 octombrie
  18. Mexic – Mexico City, 29 octombrie
  19. Brazilia – Interlagos, 12 noiembrie
  20. Abu Dhabi – Yas Marina, 26 noiembrie

956

reprezintă numărul Marilor Premii desfăşurate din 1950 încoace, pe 71 de circuite, din 32 de ţări; 755 de piloţi au concurat în cel puţin o întrecere, 106 (din 22 de ţări) au obţinut victorii, iar 33 au reuşit să cucerească titlul suprem

Grupaj realizat de Laurenţiu Borca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *