Home - Actualitate - Eveniment - Evenimente în comuna Sântămăria Orlea

Evenimente în comuna Sântămăria Orlea

vineri, 14 Iul, 2017

Comuna Sântămăria Orlea este una dintre cele mai atractive localităţi din punct de vedere turistic, nu doar din județul Hunedoara sau din Țara Hațegului, din care face parte, ci chiar din partea de vest a României ori din întreaga țară.

În comuna Sântămăria Orlea s-au făcut, în ultima vreme, mai multe investiții în infrastructură și în domeniul educației și culturii, dar edilii de aici își doresc, în mod firesc, să promoveze așezarea.

Promovarea zonei

În acest sens, în perioada următoare, în comuna Sântămăria Orlea se vor desfășura câteva evenimente interesante. „De vineri și până duminică în Țara Hațegului se va desfășura a treia ediție a „Festivalului Dinozaurilor”. La noi în comună, prin Asociația Femeilor din Sântămăria Orlea, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local, la căminul cultural din satul Sânpetru, sâmbătă, 15 iulie, cu începere de la ora 15.00, va avea loc o acțiune intitulată „Povestea firului de lână”, a doua zi a „Festivalului dinozaurilor” fiind dedicată promovării tradițiilor din Țara Hațegului. Participanții la evenimentul pe care suntem onorați să îl găzduim vor putea cunoaște detalii despre tehnici și procedee de prelucrare a lânii și vor putea lua parte la un atelier de vopsit a acestor fire, utilizând plante tinctoriale din care vor rezulta culori naturale obținute din flora specifică a Țării Hațegului, și, mai apoi, sunt invitați să ia parte la un inedit concurs de croșetat. Apoi luna viitoare, conform tradiției, în preajma zilei de Sântămărie Mare, patroana spirituală a localității noastre, vom organiza a o nouă ediție a „Zilelor comunei Sântămăria Orlea”. Atunci, în preajma datei de 15 august, când se prăznuiește marea sărbătoare creștină a Adormirii Maicii Domnului, la sărbătoarea comunei noastre, vor fi organizate mai multe evenimente care, ca și până acum, cred că vor satisface toate gusturile. Vă așteptăm, cu drag, să ne fiți alături la aceste evenimente”, a declarat Dumitru Ioan Oprean, primarul comunei hunedorene Sântămăria Orlea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *