Connect with us
Data: 19/04/2024
.

Actualitate - Eveniment

Dublu eveniment în comuna Totești

Publicat

pe

La sfârșitul săptămânii trecute la Totești, în Țara Hațegului, s-a desfășurat un dublu eveniment, la care a fost o prezență numeroasă.

La Totești a fost organizată expoziția – târg de ovine „Breaza – regina țurcanelor”, un eveniment cunoscut la nivel național de crescătorii de animale, precum și „Ziua comunei”, o manifestare cultural – artristică foarte apreciată.

Pentru a zecea oară

Ediția din acest an a expoziției târg de ovine a fost una jubiliară, fiind cea de-a zecea organizată, primele patru desfășurându-se la Pui, altă comună hunedoreană din Țara Hațegului, iar celelalte la Totești. Organizatorii evenimentului, Asociația Zonală a Crescătorilor de Ovine „Retezatul” Hațeg, alături de Primăria și Consiliul Local al comunei Totești, s-au declarat destul de mulțumiți de ediția din acest an, considerând-o mai reușită decât cea din 2017. Spre mulțumirea și bucuria noastrăp am progresat. Anul trecut am avut 58 de boxe, anul acesta am făcut 66. Din păcate, mai sunt și exemple negative, că nu este pădure fără uscături. Am avut două – trei boxe care sunt goale. Am întors pe alții înapoi și acum unii n-au binevoit să vină, deși au solicitat să le facem. Da, a crescut numărul de boxe de la an la an și se vbede că suntem la a zecea ediție. Dar ce-i mai îmbucurător pentru noi este faptul că a crescut calitatea oilor expuse”, a declarat Pavel Iovăneasă, președintele Asociației Zonale a Crescătorilor de Ovine „Retezatul” Hațeg.

Respect pentru seniorii comunității

Despre expoziția târg a vorbit și Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești, și gazda principală a evenmimentului. În fiecare an noi ne străduim să facem acest lucru pentru a încuraja crescătorii de animale, în special de ovine. Facem asta pentru pentru a mări efectivele, pentru a ține și a crește o rasă preponderent zonei, preponderent climei, care implică o natalitate bună și prolificacitate în același timp. Noi, ca și administrație, ne mândrim cu rasele de oi și cu oamenii care le cresc și fac parte din această comunitate ”, a spus Tiberiu Pasconi. Dar, așa cum arătam și mai sus, la Totești s-a mai desfășurat și „Ziua comunei”, un alt eveniment important pentru comunitate. „De ani de zile am inițiat și am sărbătorit un eveniment deosebit în viața omului, în special a locuitorilor comunei Totești, 50 de ani de căsnicie. Fiecare care a ajuns la 50 de ani de căsnicie trebuie să se bucure de această viață împreună, iar noi i-am premiat. Și nu numai pe aceștia, ci și pe longevivii vieții lăsate de Dumnezeu pe pământ. Pe cei care au 90 de ani și peste această vârstă noi, în fiecare an, îi premiem”, a mai precizat Tiberiu Pasconi, primarul comunei hunedorene Totești.

Muzică și voi bună

Ca de obicei, la astfel de evenimente se organizează cocerte folclorice și mese câmpenești, tradiție care s-a respectat și la Totești. Cei prezenți au putut degusta diferite produse culinare, cele din oaie fiind la loc de cinste, dar au fost și încîntați de prestația scenică pe care au avut-o Petrică Crăciunescu, Florin Sbuchea, Marinela Crăciunescu Artan, Mariana Suciu, Nicu Drăgan, Vali Tănase, Viorica Brândușan, Nelu Păuceanu, Maria Păuceanu, Roberta Crintea, Lavinia Zselnyan, Doriana Talpeș și Ghiță Colțun Brancu și formația „Cântec românesc”. La eveniment au mai fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean, Daniel Andronache, subprefectul Dorel Bretean, deputații Sorin Marica, Laurențiu Nistor și Ilie Toma, primari și viceprimari, consilieri județeni și locali și conducători de instituții deconcentrate din teritoriu.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Cățelușă salvată de pompierii hunedoreni

Publicat

pe

Redactat de

O cățelușă a fost salvată de pompierii hunedoreni.

În dimineața zilei de 19 aprilie 2024, echipa de intervenție a Detașamentului de pompieri Deva a fost alertată de o situație delicată în localitatea Vălișoara. O cățelușă se afla captivă între două ziduri, la o adâncime de aproximativ 2 metri, necesitând intervenția imediată a salvatorilor.

Fără să stea pe gânduri, membrii echipei, alcătuită din Alin, Radu, Flavius și Cosmin, au răspuns prompt apelului, echipându-se în grabă și pregătindu-se pentru misiunea de salvare. Cu spiritul lor caracteristic și determinare, aceștia au plecat spre locul incidentului sub îndrumarea comandantului de echipaj.

La fața locului, pompierii au găsit o scenă tensionată, cu cățelușa unei familii prinsă între ziduri, emițând sunete de disperare și suferință. Cu abilitățile lor profesionale și echipamentul adecvat, salvatorii au lucrat asiduu timp de aproximativ 30 de minute pentru a o elibera pe micuța Rosa din strânsoarea zidurilor.

”Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit cățelușa unei familii, schelălăind imobilizată între ziduri. Cam 30 de minute a durat până ce salvatorii, folosindu-se de accesoriile din dotarea autospecialei, au reușit să o salveze pe Rosa, o pufoșenie iubitoare și neastâmpărată, care tare fericită a fost ajungând din nou în brațele stăpânei sale. Felicitări, colegilor noștri! Fiecare reușită a voastră ne umple inimimile de bucurie si ne face ziua mai frumoasă!”, transmite ISU Hunedoara.

Finalmente, cu eforturi conjugate și determinare neclintită, cățelușa a fost salvată cu succes și predată în siguranță în brațele recunoscătoare ale stăpânei sale. Gestul lor eroic și devotamentul față de misiune au fost răsplătite cu felicitări și recunoaștere din partea ISU Hunedoara.

Această intervenție de succes nu numai că a adus alinare și fericire unei familii, ci a demonstrat încă o dată profesionalismul și dedicarea exemplară a echipei de pompieri, care rămâne în slujba comunității în orice situație de urgență.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate - Eveniment

PESTE UN SECOL DE CULTURĂ. Teatrul de Artă din Deva celebrează 113 ani de la primul spectacol

Publicat

pe

Redactat de

Teatrul de Artă din Deva sărbătorește 113 ani de la primul spectacol jucat pe scena instituției culturale emblematice. Momentul va fi marcat printr-un eveniment cultural de excepție, menit să amintească publicului importanța și istoria de peste un secol a teatrului devean.

La 23 aprilie 1911, la Teatrul Orășenesc Deva (Városi Színház) Comitatul Hunedoarei, Imperiul Austro-Ungar, se juca primul spectacol, „Prologul” lui Váradi Antal. Se împlinesc 113 ani de atunci, iar momentul va fi marcat, într-un mod cu totul special.

Cu ocazia aniversării, publicul este invitat, marți, 23 aprilie, de la ora 18:30, la un eveniment cultural de excepție care include dezvelirea unei plachete, un scurt discurs din partea oficialităților locale, moment urmat, de la ora 19:00, de spectacolul „Interludii” de Eugene O’Neill, în regia celebrului Alexander Hausvater.

Arc peste timp. De la „Prologul” lui Váradi Antal, în 1911… la „Interludii”, de Eugen O’Neill – în 2024

Teatrul din Deva 113 ani… e mult?…e puțin? Cetatea noastră care a dat și numele localității a fost atestată prima dată acum 754 de ani, mai precis în 1269 ca și Castrum Deva însă prima proclamare a orașului a avut loc în 1848 când Deva a avut primul consiliu ales și și-a luat destinul în propriile mâini. Sfârșitul secolului 19 a marcat o explozie arhitecturală, lucru nemaivăzut până în zilele noastre și anume … 1886 Primăria Deva, 1890 Palatul Prefecturii, 1895 Spitalul Orășenesc, 1899 Palatul Justiției. Pe locul fostului local Redut demolat în 1910 s-a ridicat în nici doi ani clădirea care în prezent adăpostește Teatrul de Artă din Deva și ce este demn de menționat este faptul că majoritatea fondurilor au fost donații publice. Greu de crezut sau acceptat în 2024…dar dorința de cultură civilizatoare a fost foarte mare. Clădirea a fost edificată în stilul Art Nouveau Maghiar de inspirație Secession Vienez. Aceasta capodopera arhitecturală aflată astăzi pe lista monumentelor istorice a fost proiectată de celebrul cuplu de arhitecți, Komor Marcell și Dezső Jakab specializați în construcția de sinagogi și săli de concerte în toată Europa. În 23 aprilie 1911 clădirea a fost dată în folosință ca Teatru Orășenesc (Színház), când în sala de spectacole a fost prezentat spectacolul lui Váradi Antal, intitulat Prologul. După aceea a fost interpretată opereta Obsitos de Emerich Kalman. De menționat este și faptul că a funcționat ca și cinematograf cu numele Urania unde au rulat primele filme mute din Comitatul Hunedoarei. De-a lungul timpului a suferit numeroase intervenții, fiind necesare lucrări de reparații și modernizare, dar în principiu a rămas la fel, o sală de spectacole specială cu o arhitectură interioară tubulară de operă vieneză cu cupolă și cupoletă ce favorizează o acustică perfectă ce o diferențiază net de alte construcții similare.

Advertisement

Astăzi teatrul are 400 de locuri, este teatru de repertoriu cu o trupă de actori permanentă și cu dotări tehnice demne de vremurile pe care le trăim, dar și cu un palmares impresionant de producții proprii din dramaturgia contemporană și clasică (130 producții în ultimii 13 ani)”, declară managerul Teatrului de Artă din Deva, Mihai Panaitescu.

De-a lungul timpului, prestigioasa instituție de cultură a avut mai multe denumiri, în diferitele etape ale existenței sale: Teatrul Orășenesc, Ansamblul de Cântice și Dansuri, Teatrul de Estradă, Teatrul Arta, Teatrul de Stat de Estradă, Teatrul de Revistă, Teatrul de Artă Dramatică, Teatrul Municipal Deva, Teatrul Județean Hunedoara și, în prezent, Teatrul de Artă Deva.

Managerul Teatrului de Artă Deva, Mihai Panaitescu: „Prezența unui teatru într-o localitate este un simbol al valorii, al apartenenței culturale la marea familie europeană”

Managerul Teatrului de Artă din Deva, Mihai Panaitescu, consideră că „prezența teatrului într-o localitate este un indicator de civilizație și progres, un mijloc de educație permanent și un factor de apartenență culturală în marea familie europeană”.

Este o onoare pentru noi să lucrăm în acest teatru, aș vrea să adaug pentru început. Continuăm ce s-a început în urmă cu în jur de 113 ani și, din punctul meu de vedere, la cote maxime, pentru că Teatrul de Artă din Deva se afirmă tot mai mult pe scena culturală românească și nu numai, deoarece avem turnee în Europa, mai ales, în țări importante, cum ar fi Belgia, Germania. Chiar luna viitoare, vom pleca cu opt spectacole în Germania (…) De ce este important să avem teatru?, pentru că, din punctul meu de vedere, prezența unui teatru într-o localitate este un simbol al valorii, al apartenenței culturale la marea familie europeană, este un indicator de civilizație și progres, un mijloc de educație permanent. De aceea, nu am lăsat această dată, de 23 aprilie, să treacă întâmplător și vrem să amintim publicului de vechimea și de importanța teatrului devean. În acest sens, inaugurăm printr-o plachetă care va fi amplasată pe fațada teatrului și vom prezenta un spectacol cu totul special, ultima noastră premieră – „Interludii” de Eugen O Neill, în regia celebrului Alexander Hausvater. Bucuria mea este să fie cât mai mulți oameni prezenți la acest eveniment și să ne bucurăm împreună de această instituție de cultură prestigioasă care este și un monument arhitectonic. (…) Importantă este prezența publică. Teatrul este făcut pentru oameni, în primul rând”, a declarat managerul Teatrului de Artă Deva, regizor, dr. Mihai Panaitescu.

 


Publicul, invitat să trăiască emoțiile spectacolului „Interludii”

Advertisement

Piesa „Interludii”, scrisă de Eugene O’Neill, laureat al Premiului Nobel, adaptată de Alexander Hausvater, este o co-producție a Teatrului de Artă Deva cu Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani.

“Nina, protagonista spectacolului, evoluează de la o americancă obișnuită, fata unui profesor universitar, la o femeie excepțională care sacrifică totul pentru bărbații iubiți. Spectacolul urmărește trei generații diferite, în perioada dintre cele două războaie mondiale, generații care definesc toate tipurile de relații dintre un bărbat și o femeie (violența, brutalitatea, pasiunea și romantismul). Acest spectacol este recomandat doar acelor spectatori care sunt în căutarea iubirii și nu se opresc din a spera că o vor găsi, până la ultimul strop de energie! Noi, cei care am creat acest spectacol, avem un scop bine definit: ca fiecare din noi să-și găsească emotivitatea și să o utilizeze pentru a forma un cuplu care se iubește.” – regizor Alexander Hausvater.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Diana Dănilă, Daniel Cergă, Aurelian Culea, Armand Crișan, Robert Vladu, Simona Codreanu, Roxana Olșanschi, Cristina Lazăr, Lorin Presecan, Gianina Iconaru, Viorica Bulgac, Patricia Buraga, Dumitru Stegărescu. Spectacolul este regizat de reputatul regizor de talie mondială Alexander Hausvater. Mircea Octavian Kiraly semnează muzica din spectacol. Costume: Wilhelmina Kuron Bekesi. Decor: Alexandru M. Radu. Asistent regie: Radu Rădoi. Lighting design: Alex Dancu. Asistent coregrafie: Melinda Muradin.

Cu ocazia evenimentului festiv, intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Mini – bursa locurilor de muncă, vineri, la Brad

Publicat

pe

Redactat de

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara (AJOFM) organizează, vineri, 19 aprilie, o mini -bursă a locurilor de muncă, la Brad.

Acțiunea va avea loc începând cu ora 10:00, la Casa de Cultură din Brad.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau a celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupații cu posibilități de menținere a raportului de muncă pe termen mediu și lung.

Până acum, 25 de agenți economici și-au anunțat participarea la eveniment, fiind puse la bătaie peste 300 de locuri de muncă.

Alte două acțiuni similare vor avea loc joi, 25 aprilie 2024, în orașul Hațeg – fosta Școală Generală “Ovid Densușianu”din Hațeg, iar vineri, 26 aprilie 2024, în municipiul Orăștie, la Sala ASTRA din Orăștie.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate