În acest week-end microbiștii hunedoreni vor putea vedea la lucru echipe de fotbal din trei eșaloane, respectiv din Ligile III, IV și V.
Cele două echipe de Liga a III-a din județul Hunedoara, ACS Șirineasa, care joacă la Petroșani, și CNS Cetate Deva, vor evolua pe teren propriu.
Meci greu pentru Deva
Liderul Șirineasa va întâlni, sâmbătă, de la ora 17.00, pe teren propriu, pe Șoimii Lipova, o echipă de mijlocul clasamentului, dar destul de incomodă, însă, aproape sigur, echipa lui Cristi Dulca își va valorifica avantajul terenului propriu, pentru a-și menține avansul de zece puncte față de cea de-a doua clasată, Școlar Reșița, care ar putea să și crească în cazul, foarte posibil, în care cărășenii nu vor învinge în deplasarea de la o altă echipă din județul Arad, Național Sebiș. În schimb, însă, Deva va juca cu a treia clasată, CSU 2 Craiova, meciul anunțându-se dificil, chiar dacă CNS Cetate a învins, surprinzător, în partida tur. În meciul de astăzi, de la ora 17.00, de la Deva, cei de la CNS Cetate sunt obligați să învingă, putând, astfel, să obțină primul lor succes din retur, în caz contrar putând ajunge foarte aproape de locurile retrogradabile. Ideea este că, în principiu, nu va retrograda nimeni, ca și în edițiile anterioare, dar, cum la Federație urmează alegeri, chiar săptămâna viitoare, este posibil ca noua echipă de conducere, indiferent care va fi aceasta, să fie mai drastică în acest sens, schimbările regulilor în timpul jocului fiind ceva frecvent în fotbalul românesc.
Jocuri tari la Călan și Petrila
Sâmbătă și duminică se vor disputa și meciurile din Liga a IV-a, etapa programând două meciuri tari, la Călan și la Petrila. A treia clasată, Victoria Călan, întâlnește liderul CS Hunedoara, orice pas greșit al echipei de pe primul loc fiind urmărit de formația de pe poziția a doua. Aceasta este Inter Petrila, care, însă, va avea un meci dificil acasă cu echipa de pe cinci, Șoimul Băița, între cele două formații fiind o mai veche rivalitate. Mai iese în evidență și un derby al Văii Jiului, dintre Hercules Lupeni și Universitatea Petroșani, singurul meci care se va juca duminică și va începe, ca și partidele de sâmbătă, la 11.30, dar și partida dintre Retezatul Hațeg, mult slăbită, și Aurul Brad, în mare formă. Runda, în care Jiul Petroșani stă, mai programează un joc echilibrat, dintre CSM Vulcan și Dacia Orăștie, și două partide cu favorite certe, Aurul Ceretej în întâlnirea de acasă cu CNS Cetate 2 Deva, și Gloria Geoagiu, cotată cu prima șansă în deplasarea de la Minerul Uricani.
Revine și ultimul eșalon
Duminică, cu începere de la ora 11.00, vor fi meciuri și în Liga a V-a, care se reia după vacanța Pascală. Cel mai așteptat meci este derbuy-ul Crișciorului, între Zarandul și Metalul, partida fiind deschisă oricărui rezultat. Liderul detașat, Măgura Pui, pare a avea o deplasare ușoară la CSC Ilia, însă echipa gazdă pare a fi în formă și un eventual succes al acesteia poate reaprinde lupta pentru primul loc. Runda, în care Foresta Lunca Cernii stă, programează un meci cu favorit clar, Victoria Dobra, în jocul de acasă cu Santos Boz, și trei partide echilibrate, în condițiile în care în Liga a V-a se poate întîmpla orice, respectiv Agrocompany Băcia – CS Ghelari, cu un ușor avantaj pentru oaspeți, AS Sântămăria Orlea – Sargeția Bretea Română, unde derby între vecini, cu mari orgolii în joc, și Ponorul Vața – Unirea General Berthelot, întâlnire ce poate avea implicații în lupta pentru podium.
423 total views, 0 views today