Home - Actualitate - Cursuri gratuite la biblioteca județeană

Cursuri gratuite la biblioteca județeană

vineri, 21 Apr, 2017

Reprezentanții Bibliotecii Județene Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva organizează o serie de activități și oferă servicii într-o gramă diversificată orientate, în principal, către tineri.

Astfel, pe lângă serviciile cu care și-au obișnuit utilizatorii, reprezentanții bibliotecii județene din Deva vor organiza, în perioada următoare, gratuit, mai multe cursuri dedicate, în mod special, tinerilor. Aceștia vor avea ocazia să participe la cursuri de formator (20 de locuri), care se vor desfășura în perioada 8 – 12 mai, respectiv între 21 și 25 august. Absolvenții acestor cursuri vor primi diplomă de formator acreditată de ANC. Înscrierile se fac la secretariatul instituției, în intervalul 20 aprilie -3 mai, de luni până joi, între orele 08:30 și 16:00, iar vineri, între orele 08:30 -13:30. Actele necesare pentru înscriere sunt: diplomă de licență, carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căstorie (copii). De asemenea, biblioteca județeană mai organizează și cursul Primii pași în carieră” (10 locuri), care se va desfășura în perioada 19 -20 mai. Cursul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani, având ca scop orientarea profesional a acestora. Principalele obiective sunt utilizarea rețelelor profesionale, identificarea cerințelor actuale de pe piața muncii și susținerea unui interviu. Înscrierile pentru acest curs se fac la tot la secretariatul bibliotecii, în aceeași perioadă, respectiv 20 aprilie – 3 mai, pe baza actului de identitate.

Inițiere în arta de a răsuci hârtia, în iunie

În același timp, copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani au posibilitatea de a se înscrie la Atelierele de „quilling”, o formă de artă care implică utilizarea de benzi de hârtie care sunt rulate în forme diferite şi lipite împreună pentru a crea modele decorative. Acestea se vor desfășura în perioada 19 -23 iunie, iar, în cadrul lor, copiii vor învăța să creeze modele decorative pentru o gamă diversă de obiecte, precum felicitări, invitații, ornamente 3D, ornamente cadouri, rame foto etc. Înscrierile se fac la în aceeași perioadă mai sus menționată, respectiv 20 aprilie -3 mai, la Secretariatul bibliotecii județene, pe baza actului de identitate (certificat de naștere, carte de identitate).

Pe lângă acestea, biblioteca județeană mai organizează și cursuri de inițiere în domeniul calculatorului (8 locuri), care se vor desfășura în perioada 22 – 31 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *