Connect with us
Data: 18/04/2024
.

Sport

„Cupa 1 iunie”, competiţia micilor înotători

Publicat

pe

Primăria Municipiului Hunedoara organizează cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului o interesantă competiţie de nataţie pentru micii sportivi. Astfel, astăzi, începând cu ora 16.00, la Bazinul de Înot de la Hunedoara va avea loc „Cupa 1 Iunie” la înot, concurs la care vor lua parte sportivi de la patru cluburi din judeţ, CSŞ Hunedoara, CS Nautic Hunedoara, CS Fair-Play Hunedoara şi CSŞ Cetate Deva. Cei mai buni înotători vor fi premiaţi de către instituţia care conduce municipiul de pe Cerna.

Advertisement

Sport

Fotbal. Corvinul, la un pas de finala Cupei României

Publicat

pe

Redactat de

În această seară, de la ora 19:00, stadionul „Michael Klein” din Hunedoara va găzdui unul dintre cele mai importante meciuri din istoria Corvinului. Echipa de la poalele Cernei va juca, în manșă unică, în semifinalele Cupei României, cu FC Voluntari.

Pot face istorie

Vor fi față în față o echipă, cea gazdă, locul al treilea în Liga 2, dar fără drept de promovare, cu una din primul eșalon, trupa ilfoveană fiind, în prezent, pe poziția a șasea în play-off, prima de deasupra liniei care duce la barajul de menținere / retrogradare. O victorie a Corvinului ar reprezenta calificarea, în premieră, pentru Hunedoara în finala Cupei României, care se va disputa la Sibiu, în data de 15 mai. În cealaltă semifinală, care se va juca mâine, de la ora 20:30, Oțelul Galați va juca, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj.

Traseul până în semifinale

FC Voluntari a intrat direct în faza grupelor din Cupa României. În grupa D cei de la Voluntari au terminat pe poziția secundă, cu o victorie, pe teren propriu, cu 2-0, în fața campioanei Farul Constanța, și două remize în deplasare, 1-1 cu CS Tunari, echipă din Liga 2, și un 0-0 la Oradea, cu UTA, o colegă de eșalon. În sferturile de finală, FC Voluntari s-a impus, cu 4-2, după executarea loviturilor de departajare, pe terenul celor de la FCU Craiova, altă echipă din SuperLigă. Corvinul a intrat mai repede în competiție, jucând două tururi preliminare, în care a învins, cu 4-1, pe Jiul, formație din Liga 3, la Petroșani, și cu 4-2, acasă, pe colega de eșalon AFKC Miercurea Ciuc. Apoi, în faza grupelor, hunedorenii au învins, acasă, cu 2-0, pe Chindia Târgoviște, din eșalonul secund, și cu 1-0 pe Sepsi Sfântu Gheorghe, din SuperLigă și deținătoare a trofeului, și au câștigat, cu 6-0, la Oradea, meciul cu Progresul Pecica (Liga 3), În sferturi hunedorenii au trecut, cu 4-0, pe stadionul „Michael Klein”, de CFR Cluj, altă formație din primul eșalon.

Advertisement

A treia oară

Pentru Corvinul este a treia calificare în semifinalele Cupei României la fotbal. Prima calificare în semifinale s-a consemnat în sezonul 1982 – 1983, când Corvinul a învins, în primele tururi, cu 1-0, la Ploiești, pe Chimia Brazi, și cu 2-1, după prelungiri, la Brașov, pe steaua. Hunedorenii au jucat sferturile și semifinala la Arad, trecând de FC Bihor, cu 2-1, și pierzând, la penalty-uri, cu 8-9, în fața celor de la Politehnica Timșoara. Performanța a fost repetată în sezonul următor, deci în urmă cu 40 de ani. În primele tururi Corvinul a cîștigat, cu 1-0, pe terenul celor de la Sportul Muncitoresc Caracal, iar la Făgăraș au dispus, cu 2-1, după prelungiri, de Jiul. La Alba Iulia, în sferuri, hunedorenii au învins Rapidul, cu 3-1, după prelungiri, dar au pierdut, cu 0-2, semifinala de la Făgăraș, cu Dinamo.

Voluntariul are un trofeu

Și cei de la Voluntari sunt pentru a treia oară în semifinale, în precedentele două dăți reușind calificarea în ulimul act. Prima oară s-a întâmplat în sezonul 2016-2017, când FC Voluntari a și câștigat trofeul. Atunci ilfovenii au învins, cu 5-1, în deplasare, la Academica Clinceni, cu 3-0, la Buftea, în meci considerat acasă, pe ASA Târgu Mureș și cu 2-1 pe terenul celor de la CS Mioveni. În semifinale, în dublă manșă, în tur, Voluntariul a învins, cu 1-0, la Turnu Severin, pe Universitatea Craiova, iar în returul jucat la Chiajna a fost 0-0. În finală, jucată la Ploiești, FC Voluntari a învins, cu 6-4, după lovituri de departajare, pe Astra Giurgiu. În sezonul 2021 – 2022 cei de la Voluntari au învins, cu 5-1, pe terenul celor de la Șomuz Fălticeni, apoi au trecut cu 3-0, la „masa verde”, într-un meci considerat acasă, de FCSB, care nu s-a prezentat la meci din cauza cazurilor de Covid 19 din lot, iar în sferturi s-au impus, cu 1-0, în deplasarea de la Gloria Buzău. În semifinale, FC Voluntari a învins, în ambele manșe, pe FC argeș, cu 2-0 acasă și cu 1-0 la Pitești, și a pierdut finala de la București, cu 1-2, în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Interes enorm

Advertisement

În Hunedoara, ca și la sfertul de finală cu CFR Cluj, există un interes enorm din partea publicului pentru acest meci. Cei care nu au reușit, până acum, să își achiziționeze bilete de intrare, care costă 30 de lei, o mai pot face, dacă vor mai fi disponibile, și în ziua meciului. Atunci tichetele ar putea fi achiziționate de la casieria Bazinului de înot, între orele 09:00 – 19:00, și de la casa de bilete de la stadion, în intervalul orar 11:00 – 19:00. Tot de la aceste case de bilete, după același program, pot fi ridicate, dacă mai sunt disponibile, și 1.860 de tichete cu valoare 0 pentru copii, dar doar cu prezentarea carnetului de elev vizat la zi. Pe de altă parte, posesorii cardului de abonat au acces la meci, fără costuri suplimentare, în baza acestuia. Meciul dintre Corvinul Hunedoara și FC Voluntari va fi transmis, în direct, pe DigiSport 1 și PrimaSport 1, miercuri, 17 aprilie, de la ora 19:00.

Citeste mai mult ...

Sport

Prima victorie pentru Jiul în play-out

Publicat

pe

Redactat de

În play-out-ul din Liga 3 de fotbal s-au jucat meciurile etapei a treia. În seria 7, Jiul Petroșani a întâlnit, pe teren propriu, FCU 2 Craiova.

Scor stabilit încă de la pauză

Înaintea acestui meci, Jiul se afla pe locul al patrulea, cu 20 de puncte, iar echipa din Craiova, cu 12 puncte, era pe poziția a cincea, una care, teoretic, poate duce la retrogradare. În actuala ediție din Liga 3 retrogradează ultimele clasate din play-out din cele zece serii, plus alte nouă echipe de pe poziția a cincea, care au cea mai slabă linie de clasament. Istoria partidei Jiul – FCU 2 Craiova s-a scris în prima repriză. Oaspeții au deschis scorul repede, în minutul 2, prin L. Duță, însă Lupuleț (27) și Gaspar (34) au întors rezultatul. Craiovenii au egalat prin Sîrbu (39), iar Lupuleț a înscris golul victoriei pentru Jiul, cu scorul de 3-2, în ultimul minut al primei reprize.

Distanță liniștitoare

În acest meci, antrenorul Jiului, Flavius Boroncoi, s-a bazat pe Popescu – Geangălă, Stancu, Sandu, Pocioian – Pencea (88 Assi), Ciubotariu – Covaci (65 June), Gaspar, Batchabi – Lupuleț (90+1 Noel). În urma victoriei obținute, Jiul se menține pe locul al patrulea, cu 23 de puncte, cu 11 mai multe decât învinsa sa, FCU2 Craiova, distanța fiind una liniștitoare. Lider în play-out se menține Universitatea 2 Craiova, cu 37 de puncte. Echipa din Bănie s-a impus, cu 3-2 pe terenul celor de la Voința Lupac (locul 3, cu 25 de puncte). Gazdele au deschis scorul prin Burcea (12), doljenii au întors rezultatul prin reușitele lui Stana 922) și Barbu (36), Giurică (38) a restabilit egalitatea până la pauză, iar golul victoriei a fost înscris, în prelungirile meciului, de Tomșa (90+1). În celălalt meci, ocupanta poziției secunde, Gilortul Târgu Cărbunești, cu 31 de puncte, a trecut, lejer, acasă, cu 4-0, de „lanterna roșie”, CSO Turceni (8 puncte), într-un derby al județului gorj. Cărbuneștiul a avut 3-0 la pauză, prin golul lui Dănăricu (6) și „dubla” lui Pârcălabu (10 și 11), scorul final fiind stabilit, la puțin timp după reluare, din penalty, de Avrămescu (49).

Advertisement

Deplasare la lider

În etapa a IV-a, penultima a turului din play-off, Jiul se va deplasa la lider, Universitatea 2 Craiova, meciul fiind programat pentru vineri, 19 aprilie, începând cu ora 17:00. În aceeași zi și de la aceeași oră se va disputa și întâlnirea Gilortul Târgu Cărbunești – Voința Lupac. Ultimul meci al rundei, cel dintre CSO turceni și FCU 2 Craiova, se va juca sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17:00.

Citeste mai mult ...

Deva

Doi atleți de la CSM Deva, vicecampioni naționali!

Publicat

pe

Redactat de

Stadionul „Constantina Diță” din Târgu Jiu a găzduit Campionatele Naționale de 10.000 de metri pentru seniori și tineret (U23). Printre participanți s-au numărat și doi atleți de la CSM Deva, Dorin Rusu și Eric Rus.

Evoluând foarte bine, sportivii pregătiți de profesorul Cornelia Juratoni au reușit performanțe deosebite, ambii devenind vicecampioni naționali în proba de 10.000 de metri! Dorin Rusu a devenit vicecampion național de seniori, iar Eric Rus a obținut aceeași performanță la U23.

Concursul de la Târgu Jiu este primul din sezonul în aer liber la care au luat startul atleții legitimați la CSM Deva.

Citeste mai mult ...

SERVICII

Reparații pentru casa ta, executăm în regim de urgență țiglă ceramică, țiglă metalică, dulgherie, placări cu polistiren și orice tip de model. Orice reparații de urgență.
Discount la materiale 15%, materialele le avem pe stoc. Cerem și oferim seriozitate. Firmă autorizată.
Relații la nr. de telefon 0756.467.737.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate