Connect with us
Data: 19/04/2024
.

Valea Jiului

Concursuri de ski și multă voie bună în stațiunea Straja

Publicat

pe

Vine primăvara, dar la munte încă sunt așteptate concursurile de schi. Cea mai importantă competiție este cea a veteranilor, ajunsă în acest an la ediția cu numărul 44.

Mii de turiști ajung în fiecare săptămână la Straja, iar competițiile se țin lanț, semn că zăpada este numai bună. Salvamontiștii și jandarmii montani sunt gata să asigure liniștea și buna dispoziție a celor ce iubesc iarna muntele. Cea mai așteptată întrecere, după Festivalul „Oamenilor de Zăpadă”, este cea dedicată seniorilor și denumită „Cupa Veteranilor”. „În acest sezon mai avem programate încă trei concursuri, iar aici mă refer la Cupa Energeticianului, Cupa Comexim și Cupa Veteranilor, ultima, după cum știți fiind un concurs cu o tradiție de foarte mult timp”, a spusAndrei Mureșan, salvamontist din Straja, care se pregătește pentru buna desfășurare a acestor evenimente tradiționale pentru stațiunea din Valea Jiului.

An de an competițiile din Straja atrag mii de turiști și Straja a ajuns una dintre cele mai importante stațiuni de iarnă din țară. Întrecerile de schi sunt doar un pretext pentru cei care aleg aici să își petreacă week-endul.

Advertisement

Actualitate

Încasările în scădere, restanțele în creștere

Publicat

pe

Redactat de

În ultima perioadă de timp tot mai mulți locuitori ai Văii Jiului au hotărât să părăsească zona în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite.

Acest lucru este resimțit și de operatorul de apă și canalizare din Valea Jiului. În acest moment încasările în ceea ce privește apa potabilă și canalizarea sunt în scădere.

Despre acest lucru ne vorbește Cristian Ionică, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului.

”Atât încasările cât și producția facturată sunt în scădere. Constatăm de la lună la lună că cantitatea de apă facturată este din ce în ce mai mică. Ca cifre, la nivel de apartamente din luna decembrie și până acum a scăzut cu 40%. Acest lucru ne-a făcut să ne uităm exact unde este această scădere datorită apometrelor care sunt montate la scările de bloc și datorită întregului sistem de monitorizare care este centralizat la dispeceratul central. Se constată că la nivel de apartamente lumea, chiar dacă are contracte la noi, este plecată iar acest lucru ne aduce o producție cu 40% mai mică. Avem o mică perioadă de creștere când sunt vacanțe sau concedii, după care consumul scade iar. Dintr-un număr de 12 mii de gospodării la nivelul Văii Jiului facturăm undeva la șase mii. Din cele șase mii, am inițiat o campanile prin care dorim să vedem care este situația în teren. Unii sunt plecați, alții au decedat și mai este și categoria celor care fură apă. Este îmbucurător faptul că în zonele în care au fost executate lucrări de reabilitare, chiar dacă și în acea zonă producția a scăzut, nivelul facturat este undeva la 90%. În zonele unde sunt rețelele vechi de peste 50 de ani facturăm undeva la 30-40%. Aceste probleme cu apa se transmit imediat și pe partea de canalizare, intervențiile noastre pe partea de canal nu mai sunt pe rețelele principale ci pe racordurile de la bloc”, a declarat Cristian Ionică directorul general al SC ApaServ Valea Jiului.

Mai mult decât atât se înregistrează și o creștere a restanțelor în ceea ce privește plata facturilor pentru serviciul de apă și canalizare.

”În continuare creanțele cresc atât de la asociații cât și de la partea de populație însă sunt creanțe vechi. Chiar dacă noi am venit în sprijinul lor să facem eșalonări de plată, au plătit o lună, două după care nu au mai plătit. Persoanele care ajung cu creanțe la noi au câte patru sau cinci dosare de judecată. Facture curentă este încasată undeva la 70% iar din creanțe recuperăm când transmitem acele somații dar creșterea este doar pe o lună sau două după care scad din nou. A fost și perioada COVID-ului când nu am avut voie să îi somâm să plătească apa și atunci oamenii s-au obișnuit așa”, a mai declarat sursa citată.

Advertisement

FOTO: PRESS-MEDIA.RO

Citeste mai mult ...

Actualitate

Infracțiuni de tâlhărie și furt, în Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

Polițiști din două localități ale Văii Jiului au fost sesizați cu privire la săvârșirea unor fapte împotriva legii. Astfel la Aninoasa unui minor i-a fost sustras un telefon mobil iar la Lupeni două persoane au fost identificate după ce transportau cu un autoturism panouri de tablă și sârmă, acestea fiind sustrase din incinta unei unități miniere din Lupeni.

În ambele cazuri organelle legii au întocmit dosare de cercetare penală.

”La data de 09 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie din Aninoasa cu privire la faptul că, în seara de 09 aprilie 2024, în jurul orei 22:50, un tânăr l-a agresat fizic și i-a sustras telefonul mobil al fiului său, în vârstă de 22 de ani, din Aninoasa. Persoana vătămată le-a relatat polițiștilor care s-au deplasat la fața locului că, în timp ce se deplasa prin cartierul Bujorului, din Aninoasa, a fost abordat de un tânăr care l-a lovit cu palmele peste față, după care i-a sustras telefonul mobil din buzunarul pantalonilor, apoi i-a cerut 1.000 de lei în schimbul recuperării telefonului mobil. În urma activităților investigative, polițiștii l-au identificat pe tânărul bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată reclamată, de la care au reușit și recuperarea telefonului mobil sustras. În data de 09 aprilie 2024, în intervalul orar 14:00-16:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Lupeni, în cadrul căreia au fost identificați doi bărbați, în vârstă de 56 și 60 de ani, ambii din municipiul Lupeni, care transportau cu un autoturism mai multe panouri de tablă și sârmă, cu privire la care polițiștii au stabilit că au fost sustrase din incinta unei unități miniere din Lupeni. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cât cărbune au produs minele din Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 5 octombrie 2023 – 31 ianuarie 2024, minele din Valea Jiului, sub administrarea Complexului Energetic Valea Jiului, au raportat producții importante, potrivit Ministerului Energiei.

Cantitățile extrase din diversele mine au fost semnificative, reflectând eforturile depuse de către minerii și personalul angajat în procesul de extracție și prelucrare a resurselor.

Principala sursă de cărbune a fost Sucursala E.M Livezeni, care a înregistrat un total de 12.341 tone, cu o medie zilnică de 205,25 tone în intervalul menționat. E.M Vulcan a urmat, cu o producție totală de 13.923 tone și o medie zilnică de 326,20 tone. E.M Lonea și E.M Lupeni au contribuit și ele semnificativ la producție, înregistrând 1.535, respectiv 5.950 de tone de cărbune.

Aceste date reflectă eforturile constante ale Complexului Energetic Valea Jiului pentru a satisface cererea de cărbune pe piața energetică. Ele subliniază, de asemenea, importanța sectorului minier în economia regională și națională.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate