Home - Actualitate - Candidați la Primăria Deva sunt. Mai trebuie organizate și alegerile (I)

Candidați la Primăria Deva sunt. Mai trebuie organizate și alegerile (I)

joi, 13 Iul, 2017

De vreo trei luni Primăria municipiului Deva are conducere interimară, edilul – șef ales anul trecut, Mircia Muntean, executând, de atunci, o pedeapsă privativă de libertate.

Mircia Muntean a câștigat, în vara anului trecut, alegerile locale la Deva, candidând din partea PSRO, formațiune condusă de Mircea Geoană, care nu spune mare lucru la nivel național, învingându-l pe primarul în funcție de atunci, Petru Mărginean, care reprezenta PNL.

Scurtă istorie

Mircia Muntean mai avusese patru mandate de primar anterior, în principal ca membru al PNL, dar în ultima legislatură trecuse la UNPR și a decis, în 2012, să candideze la șefia Consilului Județean, unde a fost învins de Mircea Moloț, pe atunci la PNL. Apoi Mircia Muntean, în toamna lui 2012, a fost ales deputat, din partea PDL, însă, în urma primei sale condamnări, cu suspendare, a fost exclus din fostul partid al lui traian Băsescu, acum absorbit de PNL. Mircia Muntean a mai trecut și pe la PSD, dar cum social – democrații nu l-au susținut în tentativa sa de a reveni în fruntea Primăriei Deva, a candidat, și a și câștigat, din partea PSRO. În aprilie acest an a venit și a doua condamnare, în prezent Mircia Muntean fiind încarcerat, iar de atunci ca primar interimar este unul dintre viceprimari, Ovidiu Moș, de la PSD, care, în Consiliul Local, a avut mai multe voturi decât celălalt viceprimar, Răzvan Mareș, de la PSRO. În mod normal, într-un termen de 90 de zile de la vacantarea postului de primar al Devei ar fi trebuit să se organizeze noi alegeri, parțiale, dar această marjă de timp, prin diferite interpretări ale legii, nu se respectă. În principiu, după 20 august, în orice duminică, s-ar putea organiza alegeri, dar într-o variantă optimistă, acestea vor avea loc cel mai devreme în septembrie, deși și acest termen pare unul destul de fantezist. Până să se stabilească data alegerilor, dacă acestea se vor desfășura, partidele au început să își anunțe pretendenții la funcția de primar, fiind deja anunțate sau intuite și candidaturi independente.

PSD se mai gândește

PSD, partidul primarului interimar, Ovidiu Moș, încă nu s-a decis asupra numelui candidatului. Oficial se spune că se organizează un sondaj intern, iar câștigătorul va fi desemnat candidat. Neoficial însă se știe că sunt lupte intestine între diverse facțiuni din partid, care îl susțin pe Ovidiu Moș și pe Radu Barb, șeful de la ADEH. Un alt nume din sondaj este al medicului Emil Stoica Mariș care, anul trecut, când PSD a simulat campania electorală, a scos un scor neașteptat de mare. În fine, mai este vehiculat, pe la colțuri, numele unui alt medic, Ioan Demeter, directorul medical de la Spital, dar PSD pare a nu se grăbi să-și anunțe candidatul pentru că, foarte probabil, aflându-se la guvernare, va fi primul partid ce va afla când și dacă vor fi alegeri la Deva. Iar fiecare dintre cei patru posibili candidați are plusuri, dar și minusuri care, cu siguranță, vor fi exploatate de adversarii politici.

PSRO merge cu Răzvan Mareș

Celălalt viceprimar, Răzvan Mareș, va candida din partea PSRO. De altfel Răzvan Mareș pare a fi singura variantă viabilă a celor de la PSRO care, în mod normal, ar trebui să fie în alianță CU PNL. Venit oarecum din neant, Răzvan Mareș a fost umăr la umăr cu Mircia Muntean în campania electorală precedentă și s-a făcut, apoi, remarcat. Acum, însă, rămâne de văzut dacă va reuși să atragă de partea sa voturile date de deveni către Mircia Muntean, care a fost locomotiva PSRO, sau condamnarea fostului primar îi va aduce deservicii din punct de vedere electoral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *